Echipa națională de fotbal pe plajă a României va încerca în toamna acestui an să bifeze o premieră: calificarea în turneul final din Cupa Mondială. Preliminariile europene ale ediției Bahamas 2017 se vor desfășura între 2 și 11 septembrie, în Italia, la Jesolo, iar în prima fază tricolorii se vor duela cu Portugalia (deținătoarea trofeului), Anglia și Moldova.

Pentru România, va fi cea de-a șaptea prezență într-o campanie de calificare în Cupa Mondială. Până acum, tricolorii au fost de trei ori la o victorie de câștigarea unui bilet care permite accesul în cea mai puternică întrecere din lume: Emiratele Arabe Unite 2009, Italia 2011 și Portugalia 2015 sunt edițiile de care românii s-au aflat cel mai aproape. Iată în continuare parcursul avut de tricolori în preliminariile în care au evoluat:

Brazilia 2007
Preliminariile europene au avut loc în Franța, la Marsilia, iar România, la primul meci oficial din istorie, a pierdut (2-4) cu Ungaria, în turul inaugural. Eșecul cu maghiarii a făcut ca tricolorii să iasă de pe drumul către Brazilia.
-
Franța 2008
În Spania, la Benidorm, România a fost învinsă în toate partidele pe care le-a jucat în faza grupelor. 3-8 cu Germania, 2-8 cu Spania și 2-6 cu Belarus sunt rezultatele care au făcut ca tricolorii să termine pe ultimul loc al seriei și să rateze calificarea în optimile de finală și, totodată, în turneul final.
-
Emiratele Arabe Unite 2009
Gazda preliminariilor europene a fost tot Spania, însă, de data aceasta, confruntările au avut loc la Castellon de la Plana. Este turneul în care România a repurtat primul succes într-o campanie de calificare în Cupa Mondială. În faza inaugurală, tricolorii au adunat șase puncte (7-2 cu Cehia, 3-9 cu Spania și 3-2 cu Letonia) și s-au clasat pe locul 2 în grupa din care au făcut parte. A urmat duelul cu Polonia, din ”optimi”, pe care România l-a câștigat cu 4-3, după prelungiri. În sferturile de finală, tricolorii au dat peste Portugalia: echipa medaliată cu bronz la ediția din 2008 s-a impus cu 5-2. Însă înfrângerea cu lusitanii nu i-a eliminat pe români. În semifinalele turneului pentru locul 5, poziție care asigura calificarea în turneul final, tricolorii au pierdut cu 5-7 disputa cu Franța, iar acest eșec a pus capăt drumului către Emiratele Arabe Unite.
-
Italia 2011
În Italia, la Bibione, România a câștigat toate meciurile pe care le-a disputat în faza grupelor: 8-2 cu Andorra, 5-3 cu Slovacia și 5-3 cu Rusia. Seria succeselor a continuat în optimile de finală, acolo unde tricolorii au învins Estonia cu 6-2. Însă, din nou, ”sferturile” au fost un obstacol de care românii nu au trecut: 3-6 cu Ucraina și prezența în Cupa Mondială a rămas un vis.
-
Tahiti 2013
Preliminariile s-au mutat în estul Europei. În Rusia, la Moscova, România a început cu o victorie, 5-3 cu Estonia, însă eșecurile din ultimele două etape, 4-7 cu Cehia și 3-4 cu Franța, au făcut ca tricolorii să termine pe locul 3 în grupa din care au făcut parte. Cum nu s-a aflat nici printre cele mai bune patru formații de pe poziția a treia, România a ieșit din preliminarii.
-
Portugalia 2015
Campania europeană de calificare în cea mai recentă ediție a Cupei Mondiale a avut loc în Italia, la Jesolo. În prima fază, România a câștigat șase puncte (4-2 cu Ungaria, 5-7 cu Austria și 4-2 cu Polonia) și a câștigat grupa din care a făcut parte. În turul secund, tricolorii au învins în primele două etape, 3-3 (2-0 după loviturile pentru departajare) cu Germania și 7-4 cu Grecia, însă au pierdut meciul decisiv, 2-5 cu Rusia. Românii s-au clasat pe locul 2 și au ratat calificarea în turneul final din Portugalia, însă au continuat să joace în preliminarii. Tricolorii au fost învinși (7-9) de Ucraina în semifinalele turneului pentru locul 5, apoi, în meciul pentru locul 7, au bifat un alt eșec, 7-15 cu Ungaria.

PRELIMINARIILE CUPEI MONDIALE – BAHAMAS 2017
Zona UEFA – Turul întâi
Programul Grupei B
Etapa 1 (Vineri, 2 septembrie 2016)
Ora 10:00 Anglia – România
Ora 17:30 Moldova – Portugalia
-
Etapa a 2-a (Sâmbătă, 3 septembrie 2016)
Ora 12:30 Anglia – Moldova
Ora 17:30 Portugalia – România
-
Etapa a 3-a (Duminică, 4 septembrie 2016)
Ora 12:30 România – Moldova
Ora 17:30 Portugalia – Anglia

Ora prezentată este ora României. Meciurile se vor disputa pe terenul Lido di Jesolo – Arenile Piazza Brescia, iar intrarea spectatorilor va fi liberă.

Echipele care se vor clasa pe locurile 1 și 2 și cele mai bune două dintre formațiile care se vor clasa pe locul 3 în cele șapte grupe din prima fază se vor califica în turul secund. În faza a doua vor fi alcătuite patru serii din câte patru echipe, iar formațiile care se vor clasa pe locul 1 se vor califica în Cupa Mondială – Bahamas 2017.

Viorel Farcaș, antrenorul-jucător al reprezentativei României, se va baza în turneul de la Jesolo pe următorul lot:
Portari: Ionuț FLOREA, Laurențiu GHEORGHE;
Jucători de câmp: Iulian RĂVOIU, Ionel POSTEUCĂ, Adrian TĂNASE, Liviu CROITORU, Raj CĂRĂULEANU, Bogdan CIOCĂNEL, Marian MĂCIUCĂ, Marian POSTEUCĂ.

 

SHARE: