Echipa națională de fotbal pe plajă a României va susține la sfârșitul acestei săptămâni două teste de pregătire cu reprezentativa similară a Bulgariei. Confruntările vor avea loc joi (ora 17:00), la Kranevo, și vineri (ora 18:00), la Mamaia, pe plaja Melody.

Pentru cele două meciuri, antenorul-jucător Viorel Farcaș are la dispoziție următorul lot:
Portari: Ionuț FLOREA, Laurențiu GHEORGHE;
Jucători de câmp: Iulian RĂVOIU, Ionel POSTEUCĂ, Adrian TĂNASE, Liviu CROITORU, Raj CĂRĂULEANU, Bogdan CIOCĂNEL, Dorel ZAHARIA, Marian MĂCIUCĂ.
Toți jucătorii provin de la campioana României, Performer Constanța.

O victorie și un eșec în duelurile de până acum

Prima partidă între România și Bulgaria s-a disputat la începutul lunii trecute, la Kranevo, și s-a încheiat cu un succes cu 8-5 al tricolorilor. În ziua următoare, în aceeași localitate, tot într-un meci amical, gazdele s-au impus cu 5-4, după prelungiri. Cele două formații se pregătesc pentru participarea în ultimul turneu preliminar din Liga Europeană – 2016: în perioada 12-14 august, la Siofok, România va juca într-una dintre grupele din Divizia A (alături de Portugalia, Rusia și Belarus), iar Bulgaria va evolua în seria din Divizia B.

Liga Europeană – 2016 este alcătuită din Divizia A (12 echipe) și Divizia B (14 echipe). Sunt programate trei turnee preliminare în fiecare eșalon, iar după încheierea acestora se va întocmi clasamentul general pentru fiecare divizie. Cele mai bune opt formații din Divizia A se vor califica în superfinală, iar reprezentativa de pe locul 12 din Divizia A și cele mai bune șapte echipe din Divizia B vor merge în turneul pentru menținerea/promovarea în Divizia A.

După disputarea meciurilor din primele două turnee preliminare din Divizia A, România ocupă locul 11, fără niciun punct. Pe ultima poziție se află Grecia, formație care nu va juca în cel de-al treilea turneu preliminar.

Portugalia, pe locul 2 în Mundialito

Portugalia, echipa pe care România o va întâlni în prima etapă a turneului de la Siofok, a terminat pe locul 2 în ediția din acest an a întrecerii amicale Mundialito. În competiția pe care a găzduit-o în perioada 29-31 iulie și la care au participat patru reprezentative, campioana mondială a bifat două succese, 14-0 cu China și 6-5 cu Statele Unite ale Americii, și un eșec, 4-6 cu Brazilia.

SHARE: