Cu 287 de puncte, echipa națională de fotbal pe plajă a României ocupă locul 40 în clasamentul mondial publicat vineri. Față de ierarhia precedentă, tricolorii au urcat două poziții.

Pe podium sunt doar formații europene: Portugalia, campioana mondială, este lideră, cu 3.568 de puncte, Rusia ocupă poziția secundă, cu 3.169 de puncte, iar Italia se află pe locul 3, cu 2.100 de puncte. Câștigătoarea ediției din acest an a Ligii Europene, Ucraina, este pe poziția a noua, cu 1.027 de puncte. Clasamentul este întocmit pe baza rezultatelor din ultimii patru ani.

Pe plan continental, România se menține pe locul 17. Reprezentativa pregătită de Viorel Farcaș a încheiat stagiunea 2016 la începutul lunii trecute, atunci când a ratat calificarea în Cupa Mondială – Bahamas 2017. În competiția programată în primăvara anului viitor, Europa va fi reprezentată de Polonia, Elveția, Portugalia și Italia. Tot în 2016, tricolorii au jucat în Liga Europeană, competiție echivalentă cu Campionatul European din fotbal: întorși în Divizia A după două sezoane în care nu s-au aflat în elită, aceștia nu au reușit să evite retrogradarea în eșalonul secund.

112 echipe naționale

sunt incluse în cel mai recent clasament mondial din fotbalul pe plajă. 36 dintre aceste reprezentative sunt din zona UEFA.
 

SHARE: