Echipa națională de fotbal pe plajă a României a câștigat meciul contra Serbiei din Euro Beach Soccer League, la Nazaré, în Portugalia.

România a jucat primul meci din cadrul Diviziei B, a doua valorică. Tricolorii se află într-o grupă alături de Serbia și Estonia.

Contra Serbiei, jucătorii conduși din teren de Marian Măciucă, unul dintre cei mai spectaculoși jucători de fotbal pe plajă, au avut nevoie de lovituri de departajare pentru a se impune. La finalul celor trei reprize scorul a fost 3-3, iar după runda suplimentară a fost 4-4. La penalty-uri, România s-a impus cu 3-1. Golurile au fost marcate de Ionuț Florea (3), Marian Măciucă (3) și Alin Bugala.

În prima partidă a grupei, vineri, Serbia s-a impus în fața Estoniei cu 11-10 la lovituri de departajare, după 0-0 la finalul timpului regulamentar. Atât România, cât și Serbia au primit câte un punct pentru victoriile la penalty-uri.

Ultimul meci al grupei, România - Estonia, este programat duminică, 8 iulie, de la ora 15:00.

În Divizia B sunt 15 reprezentative împărțite în trei grupe de câte patru și una de trei (în care se află România). Primele clasate împreună cu cele mai bune 3 ocupante ale locurilor secunde și cea mai slabă echipă din Divizia A vor juca pentru promovarea/menținerea în primul eșalon.

Grupele Diviziei B sunt următoare:
- Bulgaria, Norvegia, Cehia, Andorra
- Estonia, ROMÂNIA, Serbia
- Kazahstan, Lituania, Grecia, Moldova
- Ungaria, Anglia, Danemarca, Georgia

Lotul convocat: Andrei Neag (UE Gandia), Valentin Dumitrică (CSM Medgidia) - portari; Iulian Răvoiu (Axiopolis Cernavodă), Daniel Zaharia (Axiopolis Cernavodă), Adrian Tănase (Farul Tuzla), Liviu Ruxandari (CSM Politehnica Iași), Emil Vîrtan (West Deva), Alin Bugala (West Deva), Cosmin Dincă (FC Fântânele), Marian Măciucă (West Deva), Ionuț Florea (Farul Constanța) și Bogdan Ciocănel (West Deva)

SHARE: