Liga I la futsal programează în acest week-end meciurile etapei cu numărul 21. Runda debutează sâmbătă, la Călărași, cu meciul dintre Dunărea și Clujana Cluj.

Autobergamo Deva are prima șansă în meciul de pe teren propriu cu Politehnica Iași, în cazul unui succes, trupa lui Florin Ignat va trece pe primul loc al clasamentului Ligii I, cel puțin până marți seară!

Cel mai important meci al rundei se joacă marți la Galați, acolo unde liderul CS United va primi vizita vicempioanei Informatica Timișoara, locul 3 în clasament, cu 40 de puncte, cu patru mai puțin decât formația gazdă.

În cazul unui succes, United își va consolida primul loc, pe care are toate șansele să încheie sezonul regular, din care au mai rămas de disputat două etape.

„Nu avem decât varianta victoriei ca să terminăm pe primul loc. Și acum și cu Târgu Mureș, în ultima etapă, în deplasare. Egalul ajută pe Autoebrgamo Deva. Va fi un meci foarte greu, cu o echipă de valoare, cu mulți străini. Nici lor nu le va fi ușor, pentru că suntem ambițioși și, mai ales, jucăm acasă, cu sala plină”, a declarat David Asandei, antrenorul liderului United Galați.

Etapa a 21-a:

11 martie, ora 18:00
Dunărea 2005 Călărași - CFF Clujana Cluj
12 martie, ora 18:00
Autobergamo Deva - CSM Politehnica Iași
Muncitorul Reșița - Spicom Sfântu Gheorghe, în direct pe Facebook „Futsal Romania” și pe YouTube „Futsal Romania”

13 martie, ora 18:00
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - CS City'us Târgu Mureş

14 martie, ora 17:00
CS United Galaţi - Informatica Timișoara

C.S. KSE Târgu Secuiesc stă

Clasament: 1. United 44 puncte (18 meciuri); 2. Autobergamo 43p (18m); 3. Informatica 40p (18m); 4. Odorheiu Secuiesc 39p (18m); 5. Dunărea 33p (18m); 6. CS City'us 30p (18m); 7. Iași 26p (18m); 8. Spicom 13p (18m); 9. Reșița 10p (18m); 10. Clujana 7p (18m); 11. KSE 4p (18m)

SHARE: