Sala Sporturilor din Arad a găzduit miercuri seară ultimul meci din optimile de finală ale Cupei României la futsal. Amatorii de la Șomii Șimand au dat piept cu prim-divizionara City'US Târgu Mureș în fața căreia au cedat la scor, 5-12. Șoimii Șimand își încheie astfel onorabil parcursul din Cupa României. „Am întâlnit o echipă ambițioasă, pe care o așteptăm să se înscrie din sezonul viitor în Liga a II-a”, a declarat Cosmin Gherman, antrenorul campioanei City'US Târgu Mureș. Golurile oaspeților au fost înscrise de Țipău (5), Pop (2), M. Duque (2), Covaci, Kusmodi și Kiss.

Mureșenii au profitat de faptul că marți au avut meci de campionat la Timișoara și au „legat” cele două meciuri, cu Informatica și Șoimii Șimand. La 24 de ore de la înfrângerea în fața Informaticii Timișoara, „grădinița” tandemului Cosmin Gherman - Lucian Nicușan a făcut spectacol la Arad, în fața unui adversar care nu s-a făcut de râs, marcând chiar de cinci ori în poarta mult mai titratului său adversar.

„Jucăm în week-end, în sferturile de finală, cu Politehnica Iași. În Liga I am juat de două ori cu Poli, 2-2 la noi și 1-4 în deplasare. Din acest punct de vedere, Politehnica e favorită, mai ales că joacă acasă. Mergem să ne jucăm șansa. Copiii din echipă au evoluat bine și la Timișoara și la Arad. Am încredere în ei”, a declarat, pentru www.frf.ro, Cosmin Gherman.

City'US nu îi are în continuare la dispoziție pe doi dintre cei mai importanți oameni din lot, internaționalii Mimi Stoica și Arpad Csoma. Cu un lot schimbat aproape în totalitate înaintea noului sezon, Gherman și Nicușan speră ca City'US să ajungă în Final Four-ul Cupei României și să aibă un parcurs cât mai lung în play-off-ul Ligii I.

Iată programul sferturilor de finală ale Cupei României:
19 februarie
ora 18:00
Autobergamo Deva - CS United Galaţi
ora 18:30
Pro-Tineret Sighișoara - Futsal Klub Odorheiu Secuiesc
20 februarie
ora 16:00
CSM Politehnica Iași - AS CITY'US Târgu Mureş
25 februarie
ora 19:00
Colțea 1920 Brașov - Informatica Timișoara

SHARE: