Futsalul românesc revine la meciurile Ligii I după o pauză de două săptămâni. În tot acest timp întreaga suflare a futsalului românesc a ținut pumnii primei reprezentative în meciul contra Georgiei de la Deva, din prima manșă a barajului de calificare la EURO 2018. După 2-2 cu Georgia, tricolorii s-au întors la cluburi și la Liga I, care programează sâmbătă și luni partidele etapei a III-a

În deschiderea rundei se vor întâlni Imperial WET Miercurea Ciuc și CSM Politehnica Iași. Nou-promovată, formația harghiteană a debutat cu dreptul în Liga I, 9-1 pe teren propriu cu Spicom Sfântu Gheorghe, după care, în etapa a doua, nu a putut rezista la Deva, acolo unde campioana Autobergamo s-a impus cu 5-0.

CSM Politehnica Iași a fost prima „lanternă roșie” a sezonului, după înfrângerea la scor din prima etapă, 1-12 la Deva. Moldovenii au pierdut și în runda a doua, acasă, 2-4, la capătul unui meci spectaculos, în fața celor de la FK Odorheiu Secuiesc.

Tot sâmbătă, la Călărași, Dunărea primește vizita formației Spicom Sfântu Gheorghe. Dunărea a pierdut în primul meci al sezonului, 2-4 acasă, în fața „supercampioanei” Informatica Timișoara, dar s-a revanșat în runda următoare, trupa lui Marian Șotârcă impunându-se la limită, 2-1, în confruntarea din deplasare cu City'US Târgu Mureș, fosta campioană a României.

Spicom Sfântu Gheorghe a bifat două înfrângeri în acest debut de sezon. După 1-9 la Miercurea Ciuc, Spicom a ținut în șah vicecampioana United Galați până aproape de finalul partidei, dar a cedat în cele din urmă cu 0-2.

Etapa se încheie luni, atunci când sunt programate derby-urile United Galați - Autobergamo Deva și FK Odorheiu Secuiesc - Informatica Timișoara.

Sâmbătă, 16 septembrie

ora 16:00
Imperial Wet Miercurea Ciuc - CSM Politehnica Iași

ora 18:00
Dunărea 2005 Călărași - Spicom Sfântu Gheorghe

Luni, 18 septembrie

ora 16:00
Muncitorul Reșița - City'US Târgu Mureș

ora 18:00
CS United Galaţi - Autobergamo Deva

ora 20:00
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - Informatica Timișoara
 

SHARE: