Naționala de futsal U19 a României s-a calificat în finala turneului de la Vsetín, Cehia, după remiza de sâmbătă seară cu Ungaria, 3-3! Învingătoare ieri în confruntarea cu Slovacia, 3-2, după ce a revenit de la 0-2 (!), naționala României a câștigat Grupa A, urmând să joace finala puternicului turneu găzduit de Cehia!

România a acumulat patru puncte. Pe locul doi s-a clasat Slovacia, trei puncte, învingătoare în confruntarea cu Ungaria, 3-1.

“Ungaria își juca ultima șansă în confruntarea cu noi. Noi aveam nevoie de un egal, pe care în cele din urmă l-am și obținut. Sincer, ne-am propus victoria, dar a fost incredibil de greu, Ungaria având o echipă foarte bună. Sunt mândru de băieți, care au făcut o un joc bun, au dat totul pentru a ajunge în finala turneului de aici de la Vsetín. Când am plecat de acasă, ne-am propus în primul rând să jucăm, fără presiune, să arătăm ce știm. Nu ne-am propus să ajungem în finală, deși ne doream. Avem o echipă bună, talentată, dar trebuie să muncim”, a declarat Endre Kacso, antrenorul naționalei U19 a României.

Golurile României contra Ungariei au fost înscrise de Robert Crișan (2) și Daniel Duda. Adversarul naționalei României în finala turneului de la Vsetín va fi naționala țării gazdă, Cehia, care a făcut parte din Grupa B, alături de Franța și Ucraina. Meciul este programat duminică, de la ora 16:00.

Iată lotul pregătit de Endre Kacso, secondat de Marius Pârciu, pentru turneul de la Vsetín:

Theodor Lungu-Badea (Informatica Timișoara), Cătălin Șerban (Protineret Sighișoara) - portari
Paul Ludușan (City'US Târgu Mureș), Robert Crișan, Matei Boșneagă (ambii de la CS United Galați), Alexandru Bădit, Vlăduț Dudău (Internazional Traian Vaslui), Rancz Attila (KSE Târgu Secuiesc), Daniel Cristea, Andrei Ghiuță (ambii de la Dunărea Călărași), Daniel Duda (Futsal Giorgione Castelfranco Veneto - Italia), Darius Sebastian Nastai (Informatica Timișoara) - jucători
 

SHARE: