Turneele zonale semifinale la futsal rezervate juniorilor U19 și-au desemnat finalistele.

Meciurile din cele patru grupe, desfășurate în această săptămână, au fost deosebit de spectaculoase și au scos la rampă outsideri ambițioși, precum și foarte mulți jucători talentați.

Cele mai bune echipe din grupe (primele două clasate din fiecare grupă) s-au calificat în Final Eight, etapă care va avea loc la finalul lunii mai, într-una dintre localitațile care vor avea reprezentante în ultimul act.

Formațiile care vor lupta pentru titlul de campioană a României sunt: Informatica Timișoara, Dunărea Călărași, Autobergamo Devca, Pro Tineret Sighișoara, CS United Galați, Inter Vaslui, KSE Târgu Secuiesc și FK Odorheiu Secuiesc.

Cea mai echilibrată grupă a părut a fi Grupa A, găzduită de Craiova și la care au participat juniorii echipelor Informatica Timișoara, Dunărea Călărași și Viitorul Știința Craiova. Fiecare formație a acumulat câte trei puncte, criteriul de departajare fiind cel al golaverajului. S-au calificat la turneul final Informatica și Dunărea, cluburi deja cu tradiție în futsalul juvenil, cu reprezentante în Liga I de seniori.

Marian Șotârcă, fost component al generației de aur a futsalului românesc, antrenor al echipei de seniori a Dunării Călărași, e cel care se ocupă personal de juniorii echipei de la Dunăre. Băieții lui Șotârcă au ajuns în acest sezon în finala Cupei României rezervată juniorilor U19, de la Arad, dar a pierdut, deși era favorită, în fața echipei Autobergamo Deva, la lovituri de departajare.

Ne-a durut acea înfrângere, dar am fost nevoiți să trecem peste ea. Avem o echipă foarte bună, cu jucători talentați, de mare viitor. Nu întâmplător am reușit acum calificarea în Final Eight, unde ne vom bate pentru titlul de campioană. Am învins Informatica, trupă foarte puternică, dar am pierdut în ultimul meci în fața gazdelor. Cred că a fost și puțină relaxare. Una peste alta, după disputarea acestor turnee zonale semifinale, cred că avem copii ce vin din urmă. Trebuie doar să avem grijă de ei, să-i creștem. Cred că avem viitor în futsal”, a declarat, pentru www.frf.ro, Marian Șotârcă.

Iată rezulatele complete al turneelor zonale semifinale:

Grupa A

Viitorul Știinta Craiova (gazde)
Informatica Timișoara
Dunărea Călărași

Viitorul Știința Craiova - Informatica Timișoara 0-5
Informatica Timișoara - Dunărea Călărași 5-6
Viitorul Știința Craiova - Dunărea Călărași 5-3

Clasament: 1. Informatica

Grupa B

Autobergamo Deva (gazde)
Pro Tineret Sighisoara
CSJ Stiinta U Craiova

Autobergamo Deva - Pro Tineret Sighișoara 5-4
Pro Tineret Sighișoara - CSJ Știința U Craiova 19-10
Autobergamo Deva - CSJ Șiința U Craiova 7-4

Clasament: 1. Deva 6p; 2. Pro Tineret 3p; 3. Știința 0p

Grupa C

United Galați (gazde)
Internazionale Traian Vaslui
Spicom Sf.Gheorghe

United Galați - Spicom Sf. Gheorghe 4-2
Internazionale Vaslui - Spicom Sf.Gheorghe 7-1
United Galați - Internazionale Vaslui 8-3

Clasament: 1. United 6p; 2. Internazionale 3p; 3. Spicom 0p

Grupa D

Futsal Klub Odorheiu Secuiesc (gazde)
KSE Tg. Secuiesc
CN Nicu Gane Falticeni

Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - KSE Tg.Secuiesc 4-8
CN Nicu Gane Falticeni - KSE Tg.Secuiesc 5-7
Futsal Klub Od.Secuiesc - CN Nicu Gane Falticeni 6-5

Clasament: 1. KSE 6p; 2. FK Târgu Secuiesc 3p; 3. Nicu Gane 0p


 

SHARE: