Campioana și deținătoarea Cupei României la futsal, Informatica Timișoara, va juca, în premieră, în UEFA Futsal Champions League, cea mai tare competiție intercluburi din lume.

Gruparea bănățeană a primit de la UEFA o veste foarte bună: forul european a fost de acord ca Informatica să găzduiască meciurile grupei din care face parte în turul preliminar.

În urmă cu o săptămână, Laurent Morel, oficial UEFA, a inspectat Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara, dar și mai multe hoteluri din orașul de pe Bega. „Suntem optimiști și sperăm că vom putea găzdui un asemenea eveniment”, spunea Florin Chirițescu, directorul sportiv al echipei Informatica Timișoara, la sfârșitul vizitei delegatului UEFA.

Astfel, Timișoara va găzdui șase meciuri din turul preliminar al UEFA Futsal Champions League, în perioada 28 august - 2 septembrie.

SHARE: