HOTĂRÂRI ALE COMITETULUI EXECUTIV AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE FOTBAL

Publicat pe 6 Iul 2013 la 14:01 in Comunicate FRF, Stiri Marime font: Mareste textMicsoreaza text

Întrunit azi, 6 iulie a.c., la Casa Fotbalului, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a hotărât, printre altele:

1. Au fost aprobate clasamentele finale ale competiţiilor,organizate de FRF, Campionatul Naţional Liga a 2-a, Campionatul Naţional Liga a 3-a, campionatele de juniori, fotbal în sală şi fotbal feminin, ediţia 2012-2013.

2. S-a luat act că SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA a obţinut, ca urmare a Deciziei TAS, licenţa pentru sezonul 2013/2014, urmând a participa în Campionatul Naţional Liga I şi în proxima ediţie a acestuia.

3. A fost stabilit sistemul competiţional pentru sezonul 2013/2014, Liga I urmând a fi alcătuită din 18 echipe. Decizia a fost luată cu 7 voturi pentru și unul împotrivă.

4. Pentru completarea celui de-al 18-lea loc, Comitetul Executiv a hotărât, tot cu 7 voturi pentru și unul contra, organizarea unui joc de baraj între SC Fotbal Club Rapid Bucureşti SA şi CS Concordia Chiajna.

Precizăm că acest joc de baraj se va desfăşura într-o singură manşă, pe teren neutru, în data de 13.07.2013, începând cu ora 21.00, urmând a se comunica în timp util şi locul de desfăşurare a acestuia.

5. Cuantumul taxelor şi vizelor, astfel cum au fost acestea completate în şedinţele anterioare ale Comitetului Executiv, rămân nemodificate pentru sezonul competiţional 2013/2014.

6. A fost aprobată componenţa nominală a Comisiilor FRF în conformitate cu art. 41 din Statut.

7. A fost aprobată componenţa nominală a Comisiei de Disciplină, Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor şi a Comisiei de Recurs a FRF. Pentru a accesa componența lor, apăsați aici

8. Au fost aprobate modificări şi completări ale Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice (apăsați aici), Regulamentului privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal (apăsați aici), Regulamentului Disciplinar (apăsați aici) şi Regulamentului privind Agenţii de Jucători (apăsați aici).

9. Celelalte chestiuni aflate pe ordinea de zi a şedinţei Comitetului Executiv vor fi dezbătute în proxima şedinţă a acestui for.

Tiparesteprint Trimite prin e-maile-mail

Articole recente

ANTRENORI ROMÂNI LA UEFA

Marți dimineață, la ora 08:10, antrenorii români cu licență PRO pleacă la Nyon la un curs organizat de UEFA. 

citiţi mai departe

STRANIERI / NICOLIȚĂ, GOL ȘI ASSIST ÎN LIGUE 1

Află de pe site-ul frf.ro cum se descurcă internaționalii români care evoluează în străinătate și care se află în vederile echipei...

citiţi mai departe

UNDER 16 / LOCUL 2 LA TURNEUL DIN SERBIA

Reprezentativa Under 16 a României a pierdut astăzi ultimul joc disputat la turneul de dezvoltare organizat de UEFA împotriva selecționatei...

citiţi mai departe

FEMININ U16 / TURNEU DE DEZVOLTARE ÎN SERBIA

Reprezentativa feminină Under 16 a României va participa în perioada 21-26 aprilie la Turneul UEFA de Dezvoltare din Serbia.

citiţi mai departe

Pe aceeasi tema

ANTRENORI ROMÂNI LA UEFA

Marți dimineață, la ora 08:10, antrenorii români cu licență PRO pleacă la Nyon la un curs organizat de UEFA. 

citiţi mai departe

STRANIERI / NICOLIȚĂ, GOL ȘI ASSIST ÎN LIGUE 1

Află de pe site-ul frf.ro cum se descurcă internaționalii români care evoluează în străinătate și care se află în vederile echipei...

citiţi mai departe

UNDER 16 / LOCUL 2 LA TURNEUL DIN SERBIA

Reprezentativa Under 16 a României a pierdut astăzi ultimul joc disputat la turneul de dezvoltare organizat de UEFA împotriva selecționatei...

citiţi mai departe

FEMININ U16 / TURNEU DE DEZVOLTARE ÎN SERBIA

Reprezentativa feminină Under 16 a României va participa în perioada 21-26 aprilie la Turneul UEFA de Dezvoltare din Serbia.

citiţi mai departe

Magazin online

Sponsor principal

Sponsor tehnic

Parteneri

Euro 2016

07.09.2014 -
GRECIA-ROMÂNIA
11.10.2014 - Bucuresti
ROMÂNIA-UNGARIA
14.10.2014 -
FINLANDA-ROMÂNIA
14.11.2014 - Bucuresti
ROMÂNIA-IRLANDA DE NORD
29.03.2015 - Bucuresti
ROMÂNIA-INSULELE FAROE
13.06.2015 -
IRLANDA DE NORD-ROMÂNIA
04.09.2015 -
UNGARIA-ROMÂNIA
07.09.2015 - Bucuresti
ROMÂNIA-GRECIA
08.10.2015 - Bucuresti
ROMÂNIA-FINLANDA
11.11.2015 -
INSULELE FAROE-ROMÂNIA

Meciuri Amicale

02.02.2013 - Malaga
România (s.d.)-Polonia (s.d.)1 - 4
06.02.2013 - Malaga
România-Australia3 - 2
04.06.2013 - Bucuresti
România-Trinidad & Tobago4 - 0
14.08.2013 - Bucuresti
România-Slovacia1 - 1
05.03.2014 - Bucuresti
România-Argentina0 - 0
31.05.2014 -
România-Albania
04.06.2014 - Geneva
România-Algeria

Soluţie implementată de Tremend