Reprezentativa României, formată în principal din jucători prahoveni, va participa la faza a doua a turneelor preliminare UEFA Regions’ Cup, care se vor disputa în 20, 22 şi 24 septembrie. Alături de România, în grupa a treia preliminară vor participa Anglia, Rusia şi Serbia (aceasta va fi şi ordinea meciurilor pentru jucătorii noştri), meciurile urmând a se disputa pe terenurile complexurilor Federaţiei Române de Fotbal de la Buftea şi Mogoşoaia.
"Pentru că AJF Buzău şi-a manifestat dorinţa unei colaborări, am acceptat acest lucru şi sunt convins că vom forma o echipă valoroasă. Grupa este una grea, dar frumoasă, pentru că sunt reprezentantele unor ţări cu mare tradiţie fotbalistică şi sunt convins că vor fi meciuri de un bun nivel, mai ales că cel puţin două ţări, Rusia şi Anglia, dau mare importanţă acestui turneu şi şi-au anunţat intenţia de a veni mai devreme în România, pentru acomodare” a declarat preşedintele AJF Prahova, Silviu Crângaşu.
Petrolul 52 are cinci jucători în lotul lărgit
Reprezentativa de amatori a României va juca în echipament Joma, oferit de Federaţia Română de Fotbal. De pregătirea jucătorului se ocupă Nae Constantin, ajutat de Cristi Lupu şi Claudiu Andrei. Lotul iniţial cuprinde 30 de fotbalişti, dintre care şase provin de la echipe din judeţul Buzău, iar restul de la grupări prahovene. Cinci dintre prahoveni fac parte din noua echipă a Ploieştiului, Petrolul 52 Ploieşti, care a fost fondată în această vară şi evoluează în Liga a IV-a, pe stadionul "Ilie Oană".
Iată şi lotul lărgit din care vor fi aleşi jucătorii ce vor reprezenta România în grupa a treia preliminară:
Nicolae-Adrian Gheorghe (13-02-1982, CS Blejoi), Teodor Dan Stroescu (11-03-1992, CS Cornu), Ionuţ Marinică (10-07-1994 – Petrolul 52 Ploieşti), Cristian Nedelcovici (02-06-1993, AFC Astra II) – portari
Răzvan Costin Catană (14-05-1990 Petrolul 52 Ploieşti), Cătălin Andrei Roman (22-04-1996, AFC Astra II), Octavian Constantin Gânju (12-06-1988, AFC Băneşti), Ionuţ Dragoş Pîrvan (25-06-1986, CS Cornu), Ştefan Daniel Stanca (21-01-1988, CS Blejoi), Daniel Petre (01-08-1986, Petrolistul Boldeşti), Fabian Andrei Ioniţă (09-02-1996, AFC Astra II), Vlăduţ Cristian Badea (16-12-1992, CS Blejoi), Andrei Croitoru (17-02-1994, Petrolul Berca), Constantin Marius Paşa (15-06-1995, Tricolorul Gălbinaşi) – fundaşi
Gheorghe Bărăgan (02-07-1979, CS Păuleşti), Vasile Mihai Micu (06-01-1984, Petrolistul Boldeşti), Vladimir Angelin Butufei (27-07-1989, Petrolul 52 Ploieşti), Vasile Alexandru Tudorie (18-12-1994, Petrolistul Boldeşti), Cătălin Răzvan Vlad (22-01-1987, CSO Plopeni), Dragoş Gheorghe (24-06-1994, Petrolul 52 Ploieşti), Cristian Alberto Gavrilă (05-11-1994, CS Cornu), Laurenţiu Cătălin Ruptureanu (27-08-1991, CS Blejoi), Georgian Alin Bălan (15-12-1989, Avântul Zărneşti), Daniel Nedelcu (05-07-1994, Înfrăţirea Zoiţa) – mijlocaşi
Decebal Gabriel Nae (11-05-1988, Petrolul 52 Ploieşti), George Andrei Băcioiu (30-11-1993, CS Cornu), Andrei Dan Ciobanu (20-09-1988, CS Păuleşti), Mihai Răzvan Ene (27-03-1986, Petrolistul Boldeşti), Valentin Lungoci (08-02-1988, Petrolul Berca), Alin Cosmin Iacob (26-06-1988, Metalul Buzău) – atacanţi
Nae Constantin, Cristi Lupu, Claudiu Andrei – antrenori