Runda cu numărul 12 din SuperLiga Feminină stă să înceapă! 8 echipe așteaptă să se dueleze în această etapă pentru cele 3 puncte puse la bătaie în fiecare meci. Emoțiile sunt mari, iar dorința de accedere în play-off crește intensitatea fiecărui joc!

Iată mai jos cele 2 meciuri ale etapei care pot fi urmărite live de către suporterii echipelor din SuperLiga Feminină:

  • Sâmbătă, 25 noiembrie, ora 11:30, Pro Arena: Farul Constanța – Politehnica Timișoara
  • Sâmbătă, 25 noiembrie, ora 14:00, FRF TV: CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – ACS Banat Girls

Această etapă vine înainte de reunirea lotului primei reprezentative feminine. 6 din cele 8 echipe angrenate în SuperLiga Feminină și-au trimis reprezentante pentru ultimele două meciuri ale naționalei feminine din UEFA Women’s Nations League. Vezi lotul aici.

Vineri, 24 noiembrie
13:00 ACS Tg. Mureș 1898 – FK Csikszereda

ACS Tg. Mureș 1898 revine pe teren propriu. Etapa trecută, mureșencele au jucat în deplasare acasă la Universitatea Cluj. În această etapă vor primi vizita celor de la FK Csikszereda.

Jucătoarele de la Miercurea Ciuc revin în teren după ce weekend-ul trecut au avut parte de vizita echipei Farul Constanța, unde jucătoarele antrenate de Peter Kollar au reușit un meci intens, finalizat cu o remiză.

Carina Doiban, jucătoare a celor de la ACS Tg. Mureș 1898, a declarat: „Suntem foarte conștiente de importanța meciului şi de dificultatea lui. Ne-am pregătit sistematic pentru acest meci. Cu toții ne dăm seama că acest meci este important pentru noi. Vom încerca să facem ceea ce ne cere antrenorul pentru a merge mai departe. Prin urmare, vom da totul în meciul de mâine, vom face totul la maxim.”

Timea Krall, jucătoare a formației ACS Tg. Mureș 1898: „Meciul cu Ciuc o să fie un meci dificil, dar noi suntem motivate și o să dăm totul pe teren ca să cucerim primele puncte. Am încredere în echipă și sper că vom reuși să arătăm un meci frumos ca la final să fim mândre de noi.”

Peter Kollar, antrenorul celor de la FK Csikszereda, a declarat: „Acum, la final de campionat, au început să apară si rezultate „ciudate” la unele jocuri. Consider că, privind rezultatele de până acum, echipele Politehnica Timișoara și FK Csikszereda joacă un fotbal ofensiv, spectaculos care reprezintă o provocare pentru fotbalului feminin actual.

Vine pentru noi un meci în care numai victoria ne mulțumește. Se pare că pentru a ne atinge obiectivul va trebui să jucăm la victorie toate cele trei partide ramase.”

Sâmbătă, 25 noiembrie
11:00 CSM Alexandria – Universitatea Cluj

CSM Alexandria revine pe teren după o deplasare lungă în etapa trecută. Formația din sudul țării a reușit weekend-ul trecut un egal în deplasare contra celor de la ACS Banat Girls. Acum se pregătesc pentru meciul acestei rundei contra Universității Cluj.

Fetele lui Costantin Olariu s-au impus categoric etapa trecută în fața celor de la ACS Tg. Mureș 1898, iar la mijlocul săptămânii au avut programată partida restantă a etapei 6 cu CS Gloria 2018 BN, meci care s-a terminat cu un rezultat de egalitate (al cincilea pentru clujence în acest sezon).

Portarul celor de la CSM Alexandria, Jderu Patricia, a declarat: „Sperăm ca etapa aceasta să continuăm cu un meci bun la fel ca cel cu Banat Girls. Atunci puteam să luăm toate punctele dacă eram puțin mai atente. Am încredere în echipă și sper să păstrăm acasă măcar un punct.”

Mădălina Zanfir, atacantul celor de la CSM Alexandria: „Întâlnim din nou echipa Clujului care în tur a câștigat categoric în fața noastră, însă învățăm din greșeli și sperăm ca de data aceasta să fim mult mai concentrate pe faza defensivă. Venim după deplasarea de la Banat Girls din care ne-am întors cu un singur punct, deși consider ca am fi meritat victoria. Însă mergem mai departe, luăm pas cu pas fiecare partidă și ne dorim să adunăm cât mai multe puncte până la sfârșitul campionatului.”

Sonia Bumbar, jucătoare a celor de la Universitatea Cluj, a declarat: „Urmează meciul de la Alexandria. Îl tratăm serios. Trebuie să câștigăm, ne trebuie cele 3 puncte, bineînțeles. După pauza competițională ne vom reîntâlni cu CS Gloria 2018 BN și venim pentru victorie.”

Sâmbătă, 25 noiembrie
11:30 FARUL CONSTANȚA – POLITEHNICA TIMIȘOARA – în direct pe Pro Arena

Etapa cu numărul 12 le aduce o deplasare lungă fetelor de la Politehnica Timișoara. Cea mai vestică și cea mai sud-estică echipă se reîntâlnesc în partida retur a sezonului regular. La Timișoara, constănțencele s-au impus cu scorul de 2-1 în fața formației oaspete, golurile fiind realizate de Laura Rus și Florentina Istrate.

Ambele echipe revin în teren după două meciuri provocatoare: Farul Constanța a jucat în deplasare la FK Csikszereda, realizând scorul de 0-0, iar Politehnica Timișoara a reușit să obțină victoria în fața celor de la CS Gloria 2018 BN pe teren propriu, golurile fiind realizate de Dimitra Ivanova și Nikoleta Kurja.

Ioana Bortan (Farul Constanța) a declarat: „Sâmbătă o să fie un meci echilibrat pe care cu siguranță ne dorim să-l câștigăm și o să facem tot ce ține de noi pentru asta. Am încredere că putem mult mai mult decat am arătat în ultimele meciuri și sâmbătă este cel mai bun moment să o și demonstrăm.”

Ana-Maria Stanciu (Farul Constanța) a declarat: „Cu siguranța mă aștept să fie un meci greu, un derby, dar jucăm acasă și trebuie să fim unite, agresive, concentrate și lucide pe tot parcursul meciului.”

Teodora Meluță, jucătoare a celor de la Politehnica Timișoara, a declarat: „Ca în fiecare etapă a acestui campionat urmează un meci intens, un meci tare, un meci imprevizibil cu două echipe din fruntea clasamentului. Este clar că Farul Constanța este o echipă care are jucătoare cu experiență, dar noi cu „grădinița”, așa cum spun mulți, am demonstrat că putem avea rezultate. Sunt convinsă că o să facem un joc foarte bun și la sfârșitul acestei etape o să fim mulțumite de ce am realizat și să fim calificate matematic în play-off.”

Sâmbătă, 25 noiembrie
11:30 CS GLORIA 2018 BN – ACS BANAT GIRLS – în direct pe FRF TV

Bistrițencele revin în teren după ce miercuri au jucat meciul restant al etapei 6 contra Universității Cluj. Golul egalizator al acestor a fost realizat de Baum Lung Galaw, care și-a semnat astfel și debutul la echipa din nordul țării.

ACS Banat Girls revine în teren după un egal contra jucătoarelor de la CSM Alexandria. Partida disputată weekendul trecut a fost un adevărat „roller-coaster” de emoții, tabela arătând la final de meci scorul de 3-3.

Cristina Codrescu (CS Gloria 2018 BN) a declarat: „Ne așteaptă un meci greu cu o echipă care ne-a învins în turul campionatului. Noi venim după un meci bun făcut în fața campioanei AS FC Universitatea Cluj și dacă vom avea atitudine, unitate și dorință de victorie, cu siguranță punctele vor rămâne la noi.

Așteptăm suporterii să ne susțină, cu ei în tribune jucăm în 12!”

Călin Svoboda, antrenorul celor de la CS Gloria 2018 BN: „Sâmbăta avem meci cu o echipă care ne-a învins în tur, trebuie să facem un joc bun și să confirmăm forma bună în care ne aflăm. Obligatoriu victorie!”

Melisa Șodinca (ACS Banat Girls) a declarat: „Un meci decisiv pentru noi în vederea menținerii unei speranțe pentru play-off.

Trecem prin această perioadă dificilă la nivel de club de ceva timp și nu e ușor, însă cred că am demonstrat și în jocurile precedente că putem pune probleme indiferent de situație. Am călcat strâmb etapa trecută, dar noi sperăm la play-off atâta timp cât, matematic, însă se poate.”

Iată cum arată clasamentul la începutul etapei 12

Loc Echipe M V E Î Gol Pct.
1. Politehnica Timișoara 11 8 2 1 25 26
2. Universitatea Cluj 11 5 5 1 24 20
3. Farul Constanța 11 6 2 3 17 20
4. CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud 11 6 2 3 15 20
5. FK Csikszereda Miercurea Ciuc 11 4 5 2 7 17
6. ACS Banat Girls 11 4 3 4 3 15
7. CSM Alexandria 11 1 1 9 -39 4
8. ACS Tg. Mureș 1898 11 0 0 11 -52 0

Toate informațiile vor fi distribuite și pe canalele de social media ale SuperLigii Feminine, acolo unde suporterii pot vedea rezumatul etapei, rezultatele și declarații ale echipelor!