Echipa feminină de fotbal CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud s-a numărat printre marile revelații din anul 2023 în fotbalul românesc. Gruparea ardeleană a avut un an de vis. A promovat pe prima scenă a fotbalului din România și e la un pas de calificarea în play-off-ul SuperLigii Feminine.
Pregătite de Călin Svoboda, care mai bine de un deceniu a scris istorie cu Heniu Prundu Bârgăului, fetele de la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud sunt hotărâte să își îndeplinească obiectivul, unul îndrăzneț, dar de înțeles având în vedere ambițiile clubului CS Gloria.
„Am ajuns, din postura de divizionară secundă, în semifinalele Cupei României”
– Domnule Călin Svoboda, cum a fost anul 2023 pentru CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud?
A fost un an foarte bune, pe care îl voi împărți în două etape distincte. A fost o primă jumătate a anului în care am luptat pentru promovare. Și am reușit, în primul rând datorită valorii lotului nostru, a seriozității, a muncii depuse de toată lumea. A fost o bucurie imensă să readucem județul Bistrița-Năsăud pe prima scenă a fotbalului românesc. Suntem fericiți pentru asta. Era să uit: am ajuns, din postura de divizionară secundă, în semifinalele Cupei României, unde am pierdut pe terenul echipei care avea să cucerească trofeul, Carmen București.
– Cum a fost impactul cu SuperLiga Feminină?
Nu a fost, să spun așa, un salt în necunoscut. O mare parte dintre fete, dar și staff-ul tehnic al echipei aveam experiență în primul eșalon fotbalistic românesc. A trebuit să muncim mult la omogenitatea echipei, pentru că în vară au sosit multe jucătoare noi, aceasta fiind până acum cea mai mare provocare pentru noi.
„Fetele nu pot crește în valoare decât într-o competiție puternică”
– Cum ați regăsit primul eșalon al fotbalului românesc?
A fost realmente o mare surpriză și când spun asta mă refer la capitolul echilibru. Sunt mai multe echipe care se bat pentru un loc pe podium, pentru un loc în play-off, sunt multe meciuri înaintea cărora nu știi la ce să te aștepți, nu cunoști deznodământul dinainte. Sunt convins că, în acest sezon, SuperLiga Feminină se va disputa intens de la prima până la ultima etapă, ceea ce este benefic fotbalului feminin românesc și iubitorilor sportului rege.
– Noile reguli în privința licențierii?
Nu a fost ușor pentru toată lumea să respecte noile criterii de licențiere, dar acestea nu sunt altceva decât factori care generează creșterea valorii fotbalului feminin din România. Nu putem evolua altfel, asta e clar. Fetele nu pot crește în valoare decât într-o competiție puternică. E adevărat, nu ne putem compara încă cu țări unde fotbalul feminin e dezvoltat, dar putem evolua, putem crește.
„Avem sprijinul total din partea conducerii clubului”
– Sunteți aproape de calificarea în play-off!
Suntem la mâna noastră, pentru că urmează să evoluăm în ultima etapă a sezonului regular pe teren propriu cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Învingem, mergem în play-off!
– Care au fost obiectivele echipei după promovare?
Pentru că CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud este un club puternic și ambițios, la toate disciplinele, nici fotbalul nu putea face excepție. Avem ca obiectiv un loc pe podium și un parcurs cât mai lung în Cupa României. Și trebuie să ne atingem aceste obiective, pentru că avem toate condițiile, avem sprijinul total din partea conducerii clubului, directorul-general Eugen Cosma fiind mereu aproape de noi.
„Avem trei fete la lotul de senioare”
– Câte fete joacă fotbal la Gloria?
Avem 26 de jucătoare în lotul echipei de senioare; 24 de fete la U15; 14 la U11. Îi am alături pe Dan Dosan, antrenor – senioare; Andrei Nagy, antrenor – U15; Flaviu Covrig, antrenor – U11; Lucian Andrieș, preparator fizic; Călin Albuț, antrenor cu portarii, Andrei Rogozan, chinetoterapeut, Alexandra Trișcă, masor.
– Câte fete are CS Gloria 2018 BN la loturile naționale?
Avem trei la lotul de senioare: Szidonia Salamon, Georgiana Vasile și Genoveva Roșie. Trei fete la U19: Clara Roșu, Rania Kara-Joulie și Denisa Pânzariu. La U17 o avem pe Andra Mihăescu și la U16 pe Corina Colibaba. Avem și o jucătoare din naționala Moldovei, Cristina Cerescu.
„Rezultatele ne scoteau din lupta pentru îndeplinirea obiectivului”
– Care credeți că a fost cel mai mare atuu al echipei dumneavoastră în acest sezon?
Fără îndoială, experiența jucatoarelor în prima ligă, urmată de forța și unitatea grupului. Respectul, determinarea și dorința permanentă de a face un sezon bun completează lista atuurilor CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.
– Care a fost cel mai greu moment al sezonului?
Cel mai greu moment din acest sezon a fost înaintea jocului cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, când echipa venea după două înfrângeri și o remiză, rezultate ce ne scoteau din lupta pentru îndeplinirea obiectivului.
Andrei Nagy: ”Facem tot ce depinde de noi să le îndrumăm spre marea performanță!”
CS Gloria 2018 BN a avut evoluții de apreciat și la nivel de junioare, ”responsabil” de aceste performanțe fiind antrenorul Andrei Nagy:
”La U15 am fost foarte bine, mai ales că începând din vară evoluăm în Liga Elitelor. Ne acomodăm unui campionat mai puternic și mai valoros. La U11 formăm în prezent grupul de jucătoare. La această categorie am disputat o etapă de campionat în care jucătoarele au văzut pentru prima oară care sunt rigorile unei competiții oficiale. Sunt foarte mulțumit de modul în care s-au prezentat.
Rețeta perfectă nu există. Este foarte greu cu aria de selecție și întâmpinam mici probleme la nivel de mentalitate, în special în ceea ce îi privește pe părinții sportivelor. Atâta timp cât jucătoarele vin cu plăcere la antrenament, facem tot ce depinde de noi să le îndrumăm spre marea performanță”.
ARTICOL DE ADI DOBRE
Toate informațiile vor fi distribuite și pe canalele de social media ale SuperLigii Feminine, acolo unde suporterii pot urmări interviurile, rezumatele etapelor, rezultatele și declarații ale echipelor!