Echipa sub 19 ani a CS Universitatea Craiova a fost eliminată din Cupa României Elită U19, după ce a pierdut miercuri, pe terenul sintetic al noii baze sportive de lângă aeroport, scor 1-2, în fața formației similare a grupării FC Viitorul, în optimile de finală. Gruparea alb-albastră a deschis scorul prin Bogdan Gianimu, care a șutat din marginea careului mare la colțul din dreapta porții, în minutul 3.

Oaspeții, antrenați de fostul jucător al Craiovei Vasile Mănăilă, alintat de suporteri „Marinarul“, au replicat prin Alexandru Cicăldău, care a reluat de la șapte metri la colțul lung (28) și Florinel Coman, care a preluat superb în mijlocul careului mare, a driblat un fundaș craiovean și a plasat mingea pe lângă portarul Dică (30).

FC Viitorul, lipsă de aportul celor şase internaţionali U18, aflaţi cu lotul naţional în Italia, a folosit în meciul de miercuri cinci jucători crescuți de Academia "Gică Popescu", în speță Zamfirescu, Burdeț, Piciu, Vîlcea și Firan (foto, jos).

Vasile Mănăilă: Băieții noștri au fost mai inteligenți

Antrenorul formației FC Viitorul U19, Vasile Mănăilă, a apreciat faptul că elevii săi au respectat sarcinile și nu au făcut risipă de efort, admițând că au obținut o victorie cu "cap".

"A fost o victorie muncită, făcută cu capul. Băieții noștri au fost mai inteligenți și au dus jocul până la sfârșit cu economie de efort. Le-am cerut asta pentru că ne așteaptă alt meci important miercuri și pe urmă jucăm finala mare a campionatului de la Elită U19 și visul nostru este să evoluăm în Liga Campionilor. Suntem cu gândul și la Cupa României, dar e greu să lupți pe atâtea fronturi, pentru că avem jucători la lotul național și sunt plecați în Italia. Am împărțit lotul, pentru că trebuie să susținem și meciurile din Liga a III-a, plus cele de la juniori A și B. Important este că le dăm șanse la toți, iar ei trebuie să rezolve jocul. O să facem o evaluare cât mai corectă în vară", a spus Vasile Mănăilă, pentru GdS.ro.

Adi Popescu: "Ne-am ținut cât de cât bine"

Principalul juniorilor sub 19 ani de la CS Universitatea Craiova, Adrian Popescu, a fost fair-play și a recunoscut că FC Viitorul a fost echipa mai bună.

"Am întâlnit o echipă bună, foarte motivată, cu jucători de calitate, dovadă fiind faptul că sunt calificați în finala campionatului de la Elite Under 19. Ne-am ținut cât de cât bine, ținând cont că am întâlnit echipa campioană. Am încercat să le imprim băieților mei un joc corect, să-i fac să scape de acele emoții și să arate ce personalitate au, pentru că numai la meciuri importante, ca acesta, pot arăta că au calitate și pot deveni fotbaliști. Dacă îi aveam și noi pe tinerii de la prima echipă cu siguranță că aveam un joc mai concludent, poate cu mai multe ocazii de gol, dar nu știu dacă era altul rezultatul. Pentru noi continuă antrenamentele, iar cei care sunt vizați la echipa a doua se vor pregăti acolo",
a declarat Adrian Popescu, pentru GdS.ro.

CS U CRAIOVA – FC VIITORUL 1-2 (1-2)
Geanimu (3) / Cicâldău (28), Fl. Coman (30)

CSU U19: Cristi Dică – Mihai Ghincea, Cătălin Ion, Marian Drăghici, Samuel Luică – Ștefan Vlădoiu (67 Marian Căpățână), Alexandru Armășelu, Angelo Iuga (90  Andrei Stroe), Vasile Constantin (85 Dinel Staicu) – Andrei Rodeanu (58 Dumitru Andrei), Bogdan Gianimu (89 Paul Medrea).
Viitorul U19: Cosmin Dur-Bozoancă – Claudiu Zamfirescu, Radu Burdeț, Cosmin Piciu, Dan Panait – Andrei Ciobanu (87 Andrei Tudor), Doru Dumitrescu, Alexandru Cicâldău, Alexandru Trancă (14 Mircea Manole; 90 Radu Gheorghe) – Florinel Coman (59 Adrian Vîlcea), Cristian Ene (73 Mihai Firan).
Au arbitrat: Marius Naidin – Nicușor Marin, Cristian Cosmescu