Miercuri, cu o singură excepţie, s-au disputat partidele din cadrul şaisprezecimilor Cupei României U19. Excepţia a fost partida dintre FC Viitorul şi Academia Farul, amânată pentru 30 noiembrie, ca urmare a participării câştigătoarei primei ediţii din Liga Elitelor U19 în cadrul UEFA Youth League.
Constănţenii au avut jucat ieri cu FC Zürich, în deplasare, fiind învinşi cu scorul de 2-0, în manşa retur a turului al doilea, ramura campioanelor naţionale. Cum, în primul meci, FC Viitorul a câştigat cu 5-0, echipa pregătită de Nicolae Roşca s-a calificat în play-off, fază care se va disputa pe 7 sau 8 februarie 2017.
Revenind la Cupa României, ediţia din acest an a debutat într-un nou format, în care au participat atât echipe din Campionatul Național de Juniori, cât și toate echipele din Liga Elitelor U19, cu excepția echipelor celor două Centre de Excelență Tricolor11 (Timişoara şi Târgu Mureş). Din Campionatul Naţional de Juniori au intrat în competiţie cele mai bune şapte echipe clasate pe locul 1, după prima parte a campionatului, din cele nouă serii ale competiţiei dedicate jucătorilor sub 19 ani.
Patru echipe din Liga Elitelor U19, eliminate de echipe din Campionatul Naţional
Runda 16-imilor nu a dus lipsă de surprize, cea mai importantă fiind eliminarea vicecampioanei României, FC Ardealul, încă din primul tur, de către unul din liderii seriilor Campionatului Naţional, ASA Târgu Mureş, care s-a impus cu 2-1, chiar pe terenul clujenilor. O altă echipă clujeană din Liga Elitelor U19, Viitorul Mihai Georgescu, a avut o soartă asemănătoare, pierzând cu 4-0 meciul cu CFR Cluj, liderul seriei a 9-a.
Alte două echipe din Campionatul Naţional s-au calificat în dauna unor echipe din Liga Elitelor U19. Colţea 1920 Braşov a învins-o pe LPS Roman, în deplasare, cu 6-1, în timp ce CSS Slatina a trecut de CS U Craiova la lovituri de departajare.
Tragerea la sorţi a programului optimilor de finală ale Cupei României U19 va avea loc joi, 24 noiembrie, de la ora 15:00, meciurile urmând a se disputa pe 30 noiembrie, de la ora 14:00, cu excepţia partidei în care va juca învingătoarea dintre FC Viitorul şi Academia Farul.
Iată rezultatele 16-imilor Cupei României U19, echipele trecute cu roşu fiind calificate mai departe:
►FC Ardealul Cluj – ASA 2013 Târgu Mureș 1-2
►CSS Slatina – CS U Craiova 4-3
►CS Drobeta Turnu Severin – Pandurii Lignitul Târgu Jiu 0-3
►FC Brașov – Gaz Metan Mediaș 2-4
►Concordia Chiajna – FC Steaua București SA 0-5
►FC Voluntari I – ASC Juventus București 6-7
►CS Mioveni – Chindia Târgoviște 7-5
►CSM Politehnica Iași – AFC Botoșani 3-2
►Dinamo 1948 SA – FC Voluntari II 6-0
►LPS Roman – Asociația CS Colțea Brașov 1-6
►Metalul Reșița – CS Dinamo București 1-2
►CFR 1907 Cluj – FC Viitorul Mihai Georgescu 4-0
►LPS Banatul Timişoara – ACS Poli Timișoara 1-6
►LPS Satu Mare – Olimpia Satu Mare 3-2
►LPS Bihorul – UTA Bătrâna Doamnă 0-1
Meciul FC Viitorul – Academia Farul Constanța se va disputa pe 30 noiembrie, de la ora 14:00