Intitulate Liga Elitelor U19 şi Liga Elitelor U17, cele două competiţii vor aduna la start, pentru fiecare categorie de vârstă, cele mai bune 24 echipe din ţară împărțite în câte două serii geografice. În plus, în Liga Elitelor U17 vor evolua şi echipele celor două Centre Regionale de Excelenţă de la Timişoara şi Târgu Mureş.
”De ce Liga Elitelor? În primul rând, am decis să avem o ligă, și nu un campionat. Pentru că liga înseamnă o uniune constituită în vederea realizării unui țel comun. E mai mult decât un format, e o uniune a valorilor fotbalistice la această categorie de vârstă, care întrupează dezideratul nostru comun, al Federației Române de Fotbal, al cluburilor, al jucătorilor și al publicului: formarea viitoarelor certitudini ale performanței în fotbalul românesc. În al doilea rând, vorbim de elită pentru că aceasta reprezintă ce este mai bun, mai valoros, într-o comunitate. Pe de o parte, certificăm astfel talentul juniorilor și performanțele care i-au îndreptățit să evolueze la acest nivel. În același timp, elita reprezintă o obligație, o responsabilitate pentru acești jucători, pentru că ei trebuie să își respecte nu doar statutul actual, ci și evoluția”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.
La conferinţa de presă au mai participat consilierul Andrei Vochin şi antrenorul secund al naţionalei de seniori a României, Viorel Moldovan, dar şi noul selecţioner al echipei naţionale Under 18, Constantin Enache, care a fost prezentat în mod oficial, cu această ocazie.
”Am găsit cel mai bun format de competiţie pentru juniorii Under 19 şi Under 17, pentru a le asigura un climat al performanței competiționale cum nu a existat până acum în fotbalul românesc, la acest nivel”, a declarat consilierul Andrei Vochin, care le-a explicat celor prezenţi sistemul de desfăşurare al celor două competiţii.
”Ţin să îi felicit pe toţi cei care au contribuit la acest proiect. Fotbalul românesc avea nevoie de o competiţie a juniorilor care să ofere soluţii de viitor pentru echipele naționale”, a adăugat secundul naţionalei de seniori a României, Viorel Moldovan
”Mă bucur să mă alătur echipei Federaţiei Române de Fotbal. Sunt onorat să accept o astfel de responsabilitate, obiectivul meu este totdeauna performanţa”, a fost prima declaraţie a lui Constantin Enache din postura de selecţioner al naţionalei Under 18 a României
Toți jurnaliştii prezenţi au primit un kit de presă dedicat Ligii Elitelor, cu toate informațiile legate de acest proiect și de dezvoltarea fotbalului juvenil în strategia Federației Române de Fotbal.
Prin aceste două competiţii de elită ale fotbalului juvenil, Federaţia Română de Fotbal face un nou pas spre atingerea obiectivului specific 1.1 – Dezvoltarea fotbalului juvenil și creșterea numărului de practicanți, din cadrul obiectivului strategic nr. 1 – Calificarea echipei naţionale la toate cele trei turnee finale CE 2016, CM 2018, CE 2020, parte a Planului Strategic pentru Dezvoltarea Fotbalului din România 2015-2020, aprobat în martie 2015 de Adunarea Generală.
Foto: Mediafax / Marius Dumbrăveanu