Joi, 19 mai, de la ora 12:00, se vor disputa semifinalele primei ediții a Cupei României Elită U19. Cele patru calificare în penultimul act al competiției sunt FC Viitorul, care va evolua sâmbătă în finala Ligii Elitelor U19, contra celor de la Ardealul Cluj, FC Viitorul Mihai Georgescu, ACS Poli Timișoara și UTA Bătrâna Doamnă.
Ambele echipe ce poartă numele Viitorul vor fi gazde în faza semifinalelor, constănțenii vor primi la Ovidiu, pe stadionul Orășenesc, vizita celor de la ACS Poli, în timp ce UTA se va deplasa la Cluj, unde va întâlni formația pregătită de Mihai Georgescu, pe suprafața de joc a bazei Clujana.
FC Viitorul, la a doua calificare în dauna celor de la "U" Cluj
Capul de afiș al sferturilor de finală a fost reeditarea meciului din penultimul act al Ligii Elitelor U19, dintre "U" Cluj și FC Viitorul (foto). Ca și în meciul de campionat, victoria a revenit tot echipei constănțene, dar de data aceasta la finalul timpului regulamentar. Povestea s-a repetat și în ceea ce privește marcatorul primului gol, Norbert Janos deschizând din nou scorul (11).
După pauză, Viitorul a egalat prin Doru Dumitrescu (57), cu o lovitură liberă perfect executată. Oaspeții au dus scorul la 3-1 prin golurile lui Ciobanu (78) și Manole (89), primul din penalty. Reușita lui Salcău, venită în prelungiri, a fost tardivă și a mai contat doar pentru statistică, care a consemnat victoria cu 3-2 a echipei pregătite de Vasile Mănăilă.
Velcotă a calificat-o pe ACS Poli în semifinale
Adversara de mâine a finalistei Ligii Elitelor U19 a avut parte de un meci dificil cu Pandurii Târgu Jiu. Timișorenii au avut la dispoziție doar 13 jucători, din cauza convocărilor la echipa mare și la echipa satelit. Eroul gazdelor a fost internaționalul de juniori Velcotă, autor al unei duble (13, 21), care le-a permis calificarea cu 2-1, golul de onoare al gorjenilor, reușit de Croicu, venind în minutele de prelungire (90+2).
În celelalte două sferturi de finală, gazdele s-au impus la scor, Viitorul Mihai Georgescu, 6-1 cu Olimpia Satu Mare și UTA Bătrâna Doamnă, 3-1 cu FC Voluntari.
Finala are loc pe 24 mai, la Buftea
Federaţia Română de Fotbal va acorda premii în bani pentru cele 16 echipe participante în competiţie. Fiecare echipă eliminată în optimile de finală va primi câte 200 de euro, cele eliminate în sferturi câte 500 de euro, iar învinsele din semifinale câte 1.000 de euro. Învinsa finalei va primi 2.500 de euro, în timp ce echipa care va câştiga ediţia inaugurală a Cupei României Elită U19 va încasa 5.000 de euro.
Ultimul act al competiției va avea loc pe 24 mai, de la ora 20:00, pe terenul de iarbă al Centrului Tehnic de la Buftea
SEMIFINALE
FC Viitorul – ACS Poli Timisoara, stadion Orășenesc (Ovidiu)
FC Viitorul Mihai Georgescu – ACS UTA Bătrâna Doamnă, stadion Clujana (Cluj-Napoca)
SFERTURI
Universitatea Cluj – FC Viitorul 2-3
ACS Poli Timișoara – Pandurii Lignitul Târgu Jiu 2-1
FC Viitorul Mihai Georgescu – FC Olimpia 2010 Satu Mare 6-1
ACS UTA Bătrâna Doamnă – FC Voluntari 3-1
OPTIMI
LPS Roman – FC Universitatea Cluj 0-5
CS U Craiova – FC Viitorul 1-2
FC Ceahlăul Piatra Neamţ – ACS Poli Timişoara 1-4
Pandurii Lignitul Târgu Jiu – CS Mioveni 6-4 (2-2)
Concordia Chiajna – FC Viitorul Mihai Georgescu 1-5
FC Olimpia 2010 Satu Mare – Farul Constanţa 5-2
FC Voluntari – FC Ardealul Cluj 1-0
UTA Bătrâna Doamnă – FC Dinamo 1948 Bucureşti 2-1