În ziua în care a aniversat împlinirea a 40 de ani, antrenorul cu portarii de la CSM Râmnicu Vâlcea, Robert Tufiși a fost titular pentru alb-albaștri, în disputa cu Unirea Tărlungeni, câştigată cu 2-0. Revenit într-un joc oficial după trei ani și jumătate, Tufiși a avut ghinion și a fost nevoit să părăsească terenul după doar jumătate de oră, după ce şi-a fracturat un deget.
Al doilea portar sub 17 ani al CSM-ului care a debutat în Liga 2
În această situaţie, juniorul Iustin Teodorescu, care va împlini 17 ani pe 10 august, a primit "botezul" Ligii 2. După Fildan, Dragoş Geantă, Marinoiu și Tufiși, Teodorescu este al cincilea portar folosit de gruparea vâlceană în acest sezon şi al doilea sub 17 ani, după Marinoiu (15 ani).
”După atâția ani de muncă, am reușit în sfârșit să debutez cu dreptul, dar, din nefericire, după accidentarea domnului Tufiși. Sunt bucuros, sper să apăr și eu ca dânsul, dacă se poate, până la 40 de ani”, a declarat Teodorescu la conferinţa de presă de după meci (foto stânga, alături de Tufişi).
În condiţiile în care Fildan a părăsit gruparea vâlceană, iar Geantă şi Tufişi sunt accidentaţi, în ultimul meci din play-out, CSM-ul îi va avea la dispoziţie doar pe cei doi juniori sub 17 ani din lot, Teodorescu şi Marinoiu.
La finalul jocului, Robert Tufiși a anunțat că misiunea sa este să scoată în continuare portari tineri. ”Le mulțumesc antrenorilor Pelici și Dulcea că au avut încredere în mine, dar și managerului Lucian Munteanu, alături de care lucrez foarte bine și ne propunem să mai scoatem portari tineri. Am demonstrat că muncim bine la nivel de copii și juniori. Am fost nevoit să joc, am vrut să ajut Vâlcea, nu am putut să refuz niciodată această echipă, mulțumesc tuturor oamenilor din oraș pentru clipele petrecute în fotbal. Avem mulți portari talentați, va fi al doilea Brănescu în curând. Am mulți copii buni, Marinoiu, Teodorescu, Popa, Voicilă, Sporea, nu aș putea fără ajutorul celor de la Centru, unde sunt oameni serioși și unde se muncește”, a spus Robert Tufiși.