Ediţia 2016-2017 a eşalonului secund va continua, începând din etapa a 17-a, cu doar 18 echipe, ca urmare a retragerii din competiție a grupării ACS Berceni. În cursul zilei de joi, 17 noiembrie, conducerea clubului ilfovean a înaintat Departamentului Competiții al Federației Române de Fotbal un document oficial prin care a anunțat că se află în imposibilitatea de a mai continua activitatea la nivel de seniori și juniori, retrăgându-se cu efect imediat din toate competițiile organizate de FRF în care a participat până acum.
Ca urmare a retragerii grupării ilfovene din actuala ediţie de campionat a Ligii 2, conform regulamentului, deoarece excluderea a avut loc în timpul turului competiţiei, toate rezultatele partidelor disputate până în acest moment de către ACS Berceni vor fi anulate.
Clasamentul general al Ligii 2 a suferit mai multe modificări ca urmare a anulării rezultatelor grupării ilfovene, după cum se poate vedea mai jos: