Federaţia Română de Fotbal, prin Departamentul Comunicare, a extins, din acest sezon, atenţia acordată ligilor inferioare pe site-ul FRF, prin crearea unor secţiuni dedicate fotbalului din eşaloanele doi şi trei. Din 2016, după fiecare etapă de campionat, în secţiunea dedicată acestei competiţii organizate de Federaţia Română de Fotbal, veţi găsi casetele de meci ale rundei respective, în format electronic.

Fiecare casetă va conţine informaţiile importante ale partidei, de la brigada de arbitri şi formulele de start, cu tot cu schimbări şi rezerve nefolosite, până la cartonaşele galbene şi roşii acordate şi căpitanii de echipă. Nu vor lipsi clasamentul general şi clasamentul golgeterilor pentru fiecare serie din Liga 2.

CASETELE DE MECI ALE ETAPELOR DISPUTATE ÎN 2016

PLAY-OFF/PLAY-OUT:

OFF-OUT 01 | OFF-OUT 02 | OFF 03 | OFF 04-OUT 03 |
OFF 05-OUT 04 | OFF 06-OUT 05 | OFF 07-OUT 06 |
OFF 08-OUT 07 OFF 09-OUT 08 OFF 10-OUT 09

SEZONUL REGULAT:
19
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26

Gloria Buzău nu are decât varianta victoriei la Pojorâta

Ultima etapă a lunii mai a mai adus o lămurire în ceea ce priveşte retrogradarea, după ce ACS Berceni a învins cu 3-0 pe Bucovina Pojorâta şi a trimis pe Rapid CFR Suceava în eşalonul al treilea. Singura necunoscută a seriei I a rămas cea a echipei care va merge la barajul pentru menţinerea în Liga 2, loc pentru a cărui evitare se luptă ACS Berceni şi Gloria Buzău

Gruparea pregătită de Răzvan Rotaru are prima şansă, deşi are două puncte în minus faţă de Gloria. Ilfovenii au asigurate trei puncte pentru această etapă, ca urmare a victoriei la masa verde contra Ceahlăului şi vor ajunge la cota 30. De partea cealaltă, buzoienii sunt obligaţi să câştige meciul de azi cu Bucovina Pojorâta, deoarece un egal i-ar duce tot la 30 de puncte, însă Berceniul are avantajul de a nu fi beneficiat de rotunjire la începutul play-out-ului, aşa cum a fost în cazul Gloriei. Gruparea din Crâng va aborda acest meci fără jucătorii aflaţi în stare de suspendare ca urmare a deciziei Comisiei de Etică şi Disciplină, situaţie în care va trebui să apeleze la juniorii din curtea proprie.

Calcule complicate în seria a doua

Rezultatele din week-end-ul trecut au încurcat şi mai mult lupta pentru salvarea de la retrogradare din play-out-ul seriei a doua. Trei din cele patru echipe implicate îşi pot decide singure soarta, în timp ce Universitatea Cluj este obligată să învingă pe Unirea Tărlungeni, dar are nevoie de o victorie a Şoimilor în derby-ul cu Olimpia.

La egalitate de puncte între "U" Cluj şi Olimpia (n.a. – în caz de victorie a Şoimilor), sătmărenii vor retrograda deoarece au beneficiat de rotunjire la începutul play-out-ului, iar clujenii vor merge la baraj, în timp ce Şoimii şi CSM rămân în Liga 2. În schimb, la egalitate de puncte cu Şoimii (n.a. – în caz de victorie a Olimpiei), cum ambele echipe nu au beneficiat de rotunjire, se va aplica criteriul meciurilor directe, unde arădenii au două victorii în duelurile din play-out cu Universitatea Cluj, aşa că studenţii vor retrograda, iar Şoimii va merge la baraj.

În cazul în care meciul dintre Olimpia şi Şoimii se termină la egalitate, "U" Cluj retrogradează direct, iar Olimpia merge la baraj dacă CSM nu pierde cu Metalul Reşiţa. O variantă inedită a acestei situaţii ar fi ca Olimpia să facă egal cu pâncotanii, iar CSM Râmnicu Vâlcea să piardă la Reşiţa. Atunci vom avea trei echipe la egalitate de puncte, toate cu 32, însă Şoimii ar fi singura fără rotunjire şi ar câştiga play-out-ul. Ar urma departajarea între Olimpia şi CSM, pe criteriul meciurilor directe, situaţie în care sătmărenii ar fi salvaţi, iar vâlcenii ar ajunge la baraj!

Azi aflăm adversara Voluntariului în barajul pentru Liga I

Începutul săptămânii a adus lămuriri în ceea ce priveşte barajul ocupantelor de pe locul secund al play-off-ului Ligii 2. Dacă sâmbăta trecută am asistat la un final nerecomandat cardiacilor, după ce UTA Bătrâna Doamnă a prins locul secund în minutul 89, luni a fost anunţată anularea depunctării Rapidului, context în care Dunărea Călăraşi a ajuns la baraj.

Manşa tur a duelului dintre Dunărea Călăraşi şi UTA Bătrâna Doamnă s-a disputat miercuri, călărăşenii câştigând pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-1). Valentin Alexandru a deschis scorul în minutul 4, iar Strătilă a restabilit egalitatea cu două minute înainte de pauză. Totuşi, la vestiare au intrat în avantaj gazdele, după ce Valentin Alexandru a reuşit dubla în minutul 45. Cu nouă minute înainte de fluierul de final, Baudouin Kanda a punctat pentru Dunărea, stabilind scorul la 3-1.

Returul are loc azi la Arad, cu începere de la ora 18:00, gazdele având nevoie de o victorie la minim trei goluri sau de una cu 2-0, pentru a merge la barajul cu FC Voluntari. Duelul cu ocupanta antepenultimului loc din Liga I va avea loc pe 8 şi 12 iunie, învinsa urmând a evolua în ediţia viitoare a eşalonului secund.

Partida de la Arad va fi condusă de o brigadă alcătuită din arbitrul Sebastian Colţescu (Craiova), asistenţii Alexandru Cerei şi Miclos Istvan Nagy (ambii din Cluj-Napoca) şi rezerva Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca). Observatori sunt Zoltan Szekely (Baia Mare) şi Valer Vancea (Oradea).

Iată programul ultimei etape a play-out-ului

SERIA I, PLAY-OUT, ETAPA A X-A

4 iunie, ora 11:00
Bucovina Pojorâta – Gloria Buzău
CS Baloteşti – Rapid CFR Suceava

FC Ceahlăul – ACS Berceni 0-3
Gazdele au fost excluse din campionat prin decizia Comisiei de Etică şi Disciplină şi pierd toate meciurile din play-out la masa verde

SERIA A II-A, PLAY-OUT, ETAPA A X-A

4 iunie, ora 11:00
Metalul Reşiţa – CSM Râmnicu Vâlcea
Unirea Tărlungeni – Universitatea Cluj
Olimpia Satu Mare – Şoimii Pâncota

Iată şi clasamentul la zi