Liga 2 Casa Pariurilor îşi reîncepe activitatea de vineri, atunci când este programat primul meci din cadrul etapei cu numărul 22, AS FC U Cluj – Campionii FC Argeş, cu începere de la ora 20:00.
Deşi luni a fost ultima zi de transferuri din cadrul perioadei oficiale de iarnă, cluburile mai pot legitima în continuare jucători, respectând prevederile RSTJF, cel mai des fiind vorba de jucători declaraţi liberi de CNSL sau jucători de peste hotare, al căror certificat de transfer internaţional a fost solicitat până pe 17 februarie inclusiv.
Chiajna a mai adus cinci jucători
Cea mai activă echipă din ultimele trei zile a fost gruparea antrenată de Florin Bratu. Bulgarul Hristov şi cu ex-petrolistul Bucşă au fost legitimaţi miercuri, francezul Safsaf şi Gliga joi, iar lista a fost închisă cu portughezul Diogo Rosado, ultimii trei fiind declaraţi liber de CNSL.
Argentinianul Juan Bauza a sosit la Ciskszereda sub formă de împrumut de la polonezii de la Górnik Zabrze, în timp ce Viitorul Pandurii şi-a rezolvat problema portarilor după legitimarea lui Bodea de la U Craiova 1948 SA.
Iată lista transferurilor înregistrate până la fluierul de start al etapei cu numărul 22 la Departamentul Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal, cu albastru fiind trecuţi jucătorii U20:
AFC UTA Arad: Soufiane Jebari (Csikszereda), Simon Rrumbullaku (FC Kükesi), Radu Crişan (AFC Astra, împrumut), Dragoş Balauru (SCM Gloria Buzău)
CS Mioveni: Raul Hreniuc (Universitatea Craiova, împrumut)
Fotbal Club Rapid: Valentin Alexandru (SCM Gloria Buzău), Adrian Neacşu (Sportul Snagov), Mihai Popa, Paul Copaci (ambii AFC Astra, primul împrumut), Enrichi Finica (Torino FC)
Campionii FC Argeş: Ovidiu Rasoveanu (Pandurii Lignitul), Andrei Mirică (Sportul Snagov), Sylvain Deslandes (Wolverhampton Wanderers), Nedo Turković (Turris-Oltul)
Turris-Oltul: Tiberiu Serediuc (liber), Samson Nwabueze (Flacăra Horezu), Ionuţ Cioinac (FC Petrolul Ploieşti), Dragoş Petrişor (SC Dinamo 1948, împrumut), Albert Voinea (Ripensia), Petronel Vîlsan (Sport Team, împrumut)
ASU Poli: Nicolae Şofran (ACS Electrica 1929, împrumut), Dragoş Săulescu (CSM Reşiţa), Alexandru D. Pop (Viitorul Pandurii), Alexandru Munteanu (FC Petrolul Ploieşti), Dorin Codrea (ACS Poli, împrumut), Sergiu Popovici (AFC Hermannstadt)
Metaloglobus: Radu Gab. Zamfir, Ianis Stoica (ambii FCSB, împrumut), Radu Găvîrliţă (AFC Astra, împrumut)
FC Petrolul Ploieşti: Pol Roigé (GIF Sundvall), Michael Pierce (AFC Botoşani), Mihai Niţescu (Petrosport), Armando Vajushi (Teuta Durres), Andrei Răuţă (Academica Clinceni), Serges Ekollo (AFC Astra, împrumut)
AFC Farul Constanţa: Laurenţiu Ardelean (FC FCSB, împrumut), Hüseyin Yapali (1922 Konyaspor), Ion Cărăruş (Härnösands FF), Marius Leca (FC Viitorul, împrumut), Mădălin Martin (Progresul 2005), Ionuţ Coman (CFR Cluj), Cezar Gherghiceanu (Turris-Oltul)
SCM Gloria Buzău: Iulian Roşu, Adrian Stoica (ambii Sportul Snagov), Călin Toma (Ripensia), Adi Chica Roşă (AFC Botoşani, împrumut), Mihai Savin (Turris-Oltul), Călin Tudose, Cristian Andrei (ambii FCSB, împrumut), David Stăiculescu (FC Voluntari), Bogdan Gavrilă (FC Petrolul Ploieşti), Andrei Ignat (CSM Rm. Sărat, împrumut)
Dunărea Călăraşi: Madikaba Doumbia (AFC Farul), Konstantinos Rougkalas (Panachaiki), Adrian Zaluschi (Ripensia), Răzvan Began, Ionuţ Puţaru (ambii Daco-Getica), Bogdan Jica (Gaz Metan Mediaş, împrumut), Claudiu Vereş (Sepsi, împrumut)
Viitorul Pandurii: Alexandru Core, George Paraschiv, Andrei Luduşan, Paul Mitrică (toţi Luceafărul Oradea), Roberto Bodea (U Craiova 1948 SA), Claudiu Băciuţ (FC FCSB, împrumut)
U Cluj: Bogdan Barbu (Natandi, împrumut), Sebastian Mailat, Andrei Mureşan, Răzvan Horj (toţi CFR Cluj, împrumut), Robert Neciu (FC Viitorul, împrumut), Dragoş Penescu (AFC Botoşani, împrumut), Cătălin Ştefănescu (FC Petrolul Ploieşti), Nicholas Tudor (FC Voluntari), Marius Coman (CSM Reşiţa, revenire), Rareş Pop (Sticla Arieşul Turda, revenire)
Ripensia: Horaţiu Moldovan (Sepsi), Cosmin Sîrbu (CSC Sânmartin), Andrei Macriţchii, Valerii Macriţchii (ambii FC Dinamo-Auto), Igor Urvanţev (Sheriff Tiraspol)
Csikszereda: Juan Bauza (Gornil Zabrze, împrumut), Christos Intzidis (PS Kalamata), Marvin Schieb (ASU Poli), Kristof Pál, Lehel Solymosy (ambii AFC Od. Secuiesc, revenire), Yasin Hamed (Sepsi, împrumut), Salvatore Marrone (Dunărea Călăraşi)
CSM Reşiţa: Victor Astafei (Viitorul Pandurii), Laurenţiu Buş (Academica Clinceni), Mădălin Calu (SCM Gloria Buzău, împrumut), Gabriel Dodoi (Fotbal Club Rapid, împrumut), Rareş Ispas (CFR 1907 Cluj, împrumut), Laurenţiu Rus (Sănătatea Cluj), Alin Ţegle (Universitatea Craiova, împrumut), Fernando Dobre (Dan Chilom, împrumut), Alberto Cobrea (Poli Iaşi), Arsène Luboya (ACSM Ceahlăul), Yvan Erichot (ÍBV Vestmannaeyjar), Alin Dudea (SC Dinamo 1948, împrumut)
Concordia Chiajna: Daniel Mihalcea (Dacia Unirea Brăila), Florin Borţa (Universitatea Craiova, împrumut), Diogo Rosado (AFC Farul), Ciprian Gliga (Academica Clinceni, împrumut), Karim Safsaf (Sportul Snagov), Cătălin Oanea (Fotbal Club Rapid), Andrei Marc (FCSB, revenire), Ventsislav Hristov (Tsarkso Selo Sofia), Dan Bucşă (liber), Stelian Cucu (Dunărea Călăraşi), Bogdan Vişan (Pandurii Lignitul)
Notă: în cazul jucătorilor împrumutaţi a fost trecut clubul de care aparţin de fapt şi nu ultimul club pentru care au evoluat. De asemenea, jucătorii care au fost declaraţi liberi de CNSL în timpul unui împrumut, au dreptul de a juca la alt club până la finalul de facto al perioadei împrumutului iniţial, motiv pentru care au fost consemnaţi în lista de transferuri tot ca împrumut.
Articol scris de Mihai ANDRIEŞ