Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 o statistică celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.

Ediţia 2016-2017 a eşalonului secund a consemnat schimbarea sistemului competiţional, prin trecerea de la formatul cu două serii la cel cu una singură şi renunţarea la faza de play-off şi play-out. Sezonul s-a reluat în 2017 cu etapa a 22-a, a treia din returul campionatului.

Iată cele mai interesante şapte cifre ale rundei a 33-a:

15 sunt meciurile în care Chindia a condus la pauză, dâmboviţenii fiind lideri la acest capitol. Totuşi, dacă partidele s-ar fi încheiat după 45 de minute, Chindia nu ar fi fost pe primul loc în Liga 2, deoarece ar fi avut acelaşi număr de puncte ca şi FC Braşov, 50, braşovenii având 13 victorii şi 11 egaluri, dar golaveraj superior târgoviştenilor 21-11, faţă de 23-14

2 ani, 5 luni şi 28 de zile au trecut de la ultima partidă în care Hristu Chiacu a marcat două goluri în Liga 2. Se întâmpla pe 8 noiembrie 2014, pe când evolua la Baloteşti, ilfovenii dispunând atunci cu 4-1 de CF Brăila

3 este numărul jucătorilor care au purtat banderola de căpitan de echipă al celor de la Sepsi. Răzvan Damian s-a aflat în această postură pentru prima dată în acest sezon, succedându-le lui Hadnagy şi Mitra

5 meciuri consecutive cu cel puţin două goluri marcate pe teren propriu au cei de la CS Mioveni. În celelalte două jucate în acest an pe stadionul Orăşenesc, argeşenii au încă unul cu două reuşite, urmat de un eşec fără gol marcat

707 zile au trecut de la ultimul meci din Liga 2 în care a evoluat Deian Sorescu. Noua achiziţie a celor de la ASU Poli a evoluat din nou în acest eşalon pentru prima dată de la meciul din 30 mai 2015, când a intrat pe teren pentru ACS Poli în egalul din deplasare cu Olimpia Satu Mare, scor 1-1

5 luni şi 10 zile i-au trebuit lui Mihai Dina pentru a înscrie din nou în actuala ediţie de campionat. Transferat în pauza de iarnă la Metalul Reşiţa de la CSM Râmnicu Vâlcea, atacantul nu a mai marcat din 26 noiembrie anul trecut, atunci când a a înscris al cincilea gol stagional sub culorile vâlcenilor

9 săptămâni au trecut de când CS Baloteşti a reuşit ultima dată să termine un meci de pe teren propriu fără gol primit. Înaintea meciului cu Olimpia, ilfovenii au mai câştigat la zero pe 4 martie, cu Foresta Suceava, scor 2-0