Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 o statistică celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.

Ediţia 2016-2017 a eşalonului secund a consemnat schimbarea sistemului competiţional, prin trecerea de la formatul cu două serii la cel cu una singură şi renunţarea la faza de play-off şi play-out. Sezonul s-a reluat în 2017 cu etapa a 22-a, a treia din returul campionatului.

Iată cele mai interesante şapte cifre ale rundei a 29-a:

2 echipe au rămas la cota 0 în dreptul egalurilor în deplasare şi după etapa a 29-a. Este vorba de CS Afumaţi (foto, în meciul de sâmbătă, cu ASU Poli) şi Metalul Reşiţa, ambele învinse cu acelaşi scor, 2-1

6 penalty-uri a executat Attila Hadnagy în acest sezon, transformând cinci dintre ele. Etapa a 29-a a fost cu ghinion pentru căpitanul celor de la Sepsi, care a ratat o lovitură de la 11 metri pentru prima dată în acest sezon

3 sunt jucătorii care au bifat în 2017 cele mai multe meciuri cu cel puţin un gol marcat. Este vorba de Costel Roşu, Marius Matei şi Attila Hadnagy, toţi înscriind în cinci dintre meciurile jucate de echipele lor în acest an

2505 de zile au trecut de la ultimul meci în care Valeriu Lupu a marcat în Liga 2. S-a întâmplat pe 5 iunie 2010, atunci când a înscris golul de onoare pentru FC FCSB II, în duelul cu Farul Constanţa, scor 2-1

6 meciuri consecutive fără victorie a adunat Olimpia Satu Mare în 2017, ultimele cinci fiind doar eşecuri. Ultimul succes al sătmărenilor a fost cel din meciul cu FC Braşov, scor 2-1, consemnat pe 25 februarie anul curent

5 "duble" au reuşit Cherchez (Chindia) şi Hadnagy (Sepsi) în acest sezon, atacantul Chindiei egalându-l pe căpitanul celor de la Sepsi prin cele două goluri marcate în poarta Braşovului

2 ani, 8 luni şi 10 zile au trecut de la ultimul meci de campionat (disputat în primele două eşaloane) în care FC Braşov a primit minim patru goluri. Este vorba de meciul cu Astra din 3 august 2014, scor 0-5, disputat în cadrul Ligii I