Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 o statistică celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.
Ediţia 2016-2017 a eşalonului secund a consemnat schimbarea sistemului competiţional, prin trecerea de la formatul cu două serii la cel cu una singură şi renunţarea la faza de play-off şi play-out. Competiţia a debutat cu 20 de echipe la start, în 2016 urmând a se disputa şi două runde din returul campionatului.
Iată cele mai interesante şapte cifre ale rundei:
– 8 etape s-au scurs fără ca FC Braşov (foto principal) să piardă vreun meci în acest sezon. Gruparea pregătită de Cornel Ţălnar a adunat până acum cinci victorii şi trei egaluri
– 1 singur jucător a reuşit în acest sezon să marcheze atât pentru echipa sa, cât şi pentru adversari. După ce a fost creditat cu un autogol în etapa a şasea, Bîrsănel (ACS Berceni) s-a revanşat în această etapă, înscriind golul de onoare în eşecul de la Mioveni, scor 1-4
– 4 etape consecutive în care a marcat câte un gol are în acest moment Georgian Honciu, mijlocaşul Chindiei Târgovişte
– 10 ani, 11 luni şi 20 de zile au trecut de când Florin Costea a marcat în eşalonul secund. Se întâmpla pe 1 octombrie 2005, atunci când acesta marca tot pentru CSM Râmnicu Vâlcea, în victoria cu 2-0 contra celor de la Dinamo II
– 1978 este anul în care s-au născut Sorin Frunză (Dacia Unirea) şi Cristian Ionescu (Metalul Reşiţa), aflaţi la primul meci în acest sezon
– 7 căpitani diferiţi a avut Unirea Tărlungeni, cu excepţia primelor două runde, Laurenţiu Tudor desemnând alt jucător ca purtător al banderolei. Cei şapte sunt Epaminonda Nicu (et.1-2), Mihai Alecsandru (et.3), Mathias Mbabi (et.4), Alin Pătraşcu (et.5), Vasile Mihai (et.6), Gabriel Lazăr (et.7) şi Ionel Ciortan (et.8)
– 2 goluri a primit Juventus Bucureşti în această ediţie de campionat, fiind echipa cu cea mai bună apărare după opt etape. Pe locul secund se află UTA Bătrâna Doamnă, cu cinci goluri primite, urmată de un grup de trei echipe cu câte şase goluri primite: Chindia, CS Mioveni şi Olimpia