Runda a 16-a a debutat sâmbătă, când s-au disputat şase dintre cele şapte meciuri programate iniţial. Partida Dunărea Călăraşi – ACS Berceni nu s-a mai jucat deoarece oaspeţii nu s-au prezentat la stadion, omologarea rezultatului partidei urmând a fi efectuată în următoarea şedinţă a Comisiei de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal.
În restul partidelor, s-au consemnat o serie de rezultate interesante, cele mai semnificative în economia clasamentului fiind cele în care au fost implicate echipele din fruntea clasamentului. Astfel, liderul Juventus a fost ţinut în şah de CSM Râmnicu Vâlcea, scor 0-0 (foto), fiind consemnat primul meci din acest sezon în care o echipă a plecat de pe stadionul din Colentina fără a primi gol.
Olimpia a urcat pe podium, FC Braşov a ratat şansa de a fi lider
Mai neplăcută a fost situaţia celor de la FC Braşov, formaţie aflată pe locul secund în clasament. Elevii lui Cornel Ţălnar au ratat şansa de a deveni lideri, pierzând meciul cu Academica Clinceni. Braşovenii au deschis scorul în minutul 57, fiind egalaţi după cinci minute, însă au primit lovitura de graţie în ultimul minut, când Antohi le-a adus victoria ilfovenilor.
Olimpia a a urcat temporar pe a treia treaptă a podiumului, după ce a învins-o pe Chindia cu 1-0, prin reuşita lui Tudoran, din minutele de prelungire ale meciului de la Satu Mare. Tot ieri, la Afumaţi, gazdele au remizat cu Dacia Unirea Brăila, scor 1-1, după ce au fost conduse la pauză.
Adrian Matei, eşec la primul meci acasă
Unirea Tărlungeni şi-a continuat şirul meciurilor fără victorie, suferind un eşec chiar pe teren propriu. La primul meci pe arena din Ştefăneşti, noul antrenor al Unirii, Adrian Matei, a trebuit să se recunoască învins de către cei de la CS Baloteşti, care s-au impus cu 3-1.
Cu acelaşi scor a câştigat şi Luceafărul Oradea în duelul cu Metalul, la primul meci după plecarea antrenorului Erik Lincar, interimatul fiind asigurat de secunzii acestuia, Cristian Lupuţ şi Ioan Papp-Deac.
Etapa va continua azi, cu ultimele două meciuri, Sepsi – Foresta şi UTA Bătrâna Doamnă – ASU Poli. Prima partidă va începe de la ora 11:3, iar a doua de la ora 14:00, ambele fiind televizate.
Iată rezultatele rundei şi clasamentul general:
►12.11.2016, ora 11:00
FC Academica Clinceni – FC Braşov 2-1 (0-0)
Florin Ştefan (62), Andrei Antohi (90) / Cătălin Stan (57)
CS Afumaţi – Dacia Unirea Brăila 1-1 (0-1)
Nicolae Buzea (50) / Constantin Necoară (24)
Unirea Tărlungeni – CS Baloteşti 1-3 (0-1)
Vasile Mihai (80) / Marius Bâtfoi (15), Valentin Niculae (55), Valentin Andrei (86)
Luceafărul Oradea – Metalul Reşiţa 3-1 (3-1)
Constantin Roşu (14, 45+1 – pen.), Sergiu Arnăutu (33 – pen.) / Robert Buduroi (43)
Dunărea Călăraşi – ACS Berceni nu s-a disputat
Oaspeţii nu s-au prezentat la meci
►12.11.2016, ora 12:00
Juventus Bucureşti – CSM Râmnicu Vâlcea 0-0
►12.11.2016, ora 12:30
Olimpia Satu Mare – Chindia Târgovişte 1-0 (0-0)
George Tudoran (90+1)
►13.11.2016, ora 11:30
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Foresta Suceava
►13.11.2016, ora 14:00
UTA Bătrâna Doamnă – ASU Politehnica Timişoara
Partida Şoimii Pâncota – CS Mioveni nu se dispută, deoarece gazdele au fost excluse din competiţie