Absent în runda precedentă, când nu a jucat la Râmnicu Vâlcea, căpitanul celor de la Sepsi OSK, Attila Hadnagy (foto) a revenit în primul 11 cu gol. El a marcat de două ori duminică, în succesul categoric al echipei sale, scor 6-1 cu Foresta Suceava şi a ajuns la cota 16 în clasamentul marcatorilor din Liga 2.
Cum ocupantul primei poziţii în această ierarhie, atacantul Juventusului, Remus Chipirliu, nu a punctat în această rundă, Hadnagy a profitat şi a redevenit lider în clasamentul golgeterilor eşalonului secund. Alte modificări importante în prima parte a clasamentului nu au avut loc după etapa cu numărul 16, în condiţiile în care niciunul dintre următorii 10 clasaţi după Hadnagy şi Chipirliu nu a reuşit să înscrie în weekend!
Patru jucători la primul lor gol din acest sezon
Trei lovituri de la 11 metri au fost acordate în această etapă, două la Sânmartin şi una la Arad. În primul caz, ambele au fost dictate în favoarea celor de la Luceafărul, fiind transformate de Arnăutu şi Constantin Roşu. În schimb, în noul derby al Vestului, arădeanul Chindriş a trebuit să repete penalty-ul primit de gazde, după ce mai mulţi jucători au intrat în suprafaţa de pedeapsă. Dacă prima oară a înscris fără probleme, la repetare el nu a mai reuşit să îl învingă pe Gkakos.
Lista marcatorilor etapei a 16-a au apărut şi patru nume în premieră pentru acest sezon. Este vorba de Necoară de la Dacia Unirea, Valentin Niculae de la Baloteşti, respectiv Issa Thiaw şi Tofan de la Sepsi.
Iată şi cum se prezintă clasamentul golgeterilor Ligii 2, după 16 runde:
►16 goluri (3 – pen.): Hadnagy (Sepsi)
►15 goluri (6 – pen.): Chipirliu (Juventus)
►13 goluri: Ad. Petre (UTA Bătrâna Doamnă)
►9 goluri: Cherchez (Chindia)
►9 goluri (3 – pen.): M. Matei (Foresta)
►8 goluri (2 – pen.): Cl. Herea (Baloteşti), V. Pop (Olimpia)
►7 goluri: D. Muntean, Slv. Pană (ambii Olimpia), Buhăescu (Juventus), Neguţ (Chindia), M. Coman (Academica)
►7 goluri (1 – pen.): Blănaru (ASU Poli)
►6 goluri: Buduroi (Metalul), L. Manole (FC Braşov), Bg. Rusu, Dumitriu (ambii Foresta), V. Tudorache (Afumaţi)
►6 goluri (1 – pen.): Sburlea (FC Braşov), Năstăsie (Mioveni)
►6 goluri (2 – pen.): Vlada (Afumaţi)
►6 goluri (3 – pen.): Grigorie (FC Braşov)
►5 goluri: Fl. Costea (CSM Rm. Vâlcea), Curtuiuş, Man (ambii UTA Bătrâna Doamnă), A. Mutu (Foresta), Stoenac (Juventus), V. Mihai (Tărlungeni), Onicaş (Olimpia), Şt. Vasile (Afumaţi), C. Neagu (Dacia Unirea)
►5 goluri (1 – pen.): D. Ene (Sepsi), Călinţaru (Juventus), Honciu (Chindia)
►5 goluri (2 – pen.): Arnăutu (Luceafărul),
►4 goluri: Vl. Bujor (Foresta), Fl. Ştefan (Academica), Al. Vasile (Juventus), V. Andrei, Bâtfoi (ambii Baloteşti), Istrati (FC Braşov), Alin Pătraşcu (Tărlungeni / Baloteşti), Puşcaşu (Dacia Unirea), Dina (CSM Rm. Vâlcea), Kanda (Dunărea)
►4 goluri (1 – pen.): A. Zaharia (Afumaţi), Antohi (Academica)
►4 goluri (2 – pen.): Verdeş (Afumaţi)
►3 goluri: Mitra (Sepsi), Bg. Geantă (CSM Rm. Vâlcea), Pădureţu (Metalul Reşiţa / Academica), B. Şandru, Ciocâlteu (ambii Dunărea), M. Marin, Predescu (toţi Academica), A. Popa (Mioveni), Bădăuţă (ASU Poli), Buzea (Afumaţi)
►3 goluri (1 – pen.): Al. Muscă (Dacia Unirea), C. Roşu, Păcurar (ambii Luceafărul), Tudoran (Olimpia)
►2 goluri: Birău (ASU Poli), Băjenaru, Ilin (ambii Juventus), Căt. Stan, P. Iacob, Goge (toţi FC Braşov), M. Ştefan, Licu, Ibrian (toţi Dunărea), Tigoianu, Sin (ambii Tărlungeni), Luduşan, Bg. Faur, Heil, Takacs (toţi Olimpia), Patriche, Olariu, Petculescu (toţi Afumaţi), I. Plămadă, R. Damian, Huiban (toţi Sepsi), R. Crişan (Academica), M. Badea (Berceni), Masella, Căinari (ambii Foresta), Andor (UTA Bătrâna Doamnă)Bg. Oancea (Metalul), Rădescu, M. Vintilă, Ayza (toţi Mioveni), Ceapă (CSM Rm. Vâlcea)
►2 goluri (2 – pen.): C. Roşu (Dacia Unirea)
►2 goluri (1 – pen.): Balgiu (Afumaţi)
►1 gol: Covalschi, Ad. Popa (ambii Afumaţi), Oct. Vasile, C. Cristea, Ad. Cîrstea (toţi CSM Rm. Vâlcea), P. Radu, Dobra (ambii Dunărea), Issa Thiaw, Tofan (ambii Sepsi), Vl. Stănescu, Dănilă, Cerlincă, Strugariu (toţi Foresta), Giuricici, Bilia, Dănăricu, Telescu, M. Stancu, D. Mărgărit, P. Niţă (toţi ASU Poli), I. Popa (FC Braşov), Arsu, Morariu, Beţa, Mihăescu, V. Dima, Sbârcea, Walace, Carabela (toţi Juventus), Butean, Perju, Venţer (toţi Academica), Zaina, G. Mihai, E. Nicu, Mbabi, M. Alecsandru (toţi Tărlungeni), Fl. Mureşan (Olimpia), Bedea, Moga (ambii Luceafărul), Nilă, Ed. Florescu, I. Stoica, Galan, Tirică (toţi Mioveni), D. Mitu (Şoimii), Al. Manea, Copil, Jorza, Strătilă (toţi UTA Bătrâna Doamnă), Grumezescu, Cr. Matei, Bîrsănel, Aioanei, Ettien (toţi Berceni), Bg. Stancu, Skraparas (ambii Metalul), Necoară, Petean, S. Frunză, Enciu (toţi Dacia Unirea), Vătavu, Pencea (ambii Chindia), Val. Niculae (Baloteşti)
►1 gol (1 – pen.): Bragă (Tărlungeni), D. Lung (Foresta), D. Constantinescu (ASU Poli)
►autogol: Niczuly (Sepsi pentru Afumaţi), Bîrsănel (ACS Berceni pentru Dacia Unirea), G. Niţă (Dacia Unirea pentru Chindia), Al. David (UTA Bătrâna Doamnă pentru Juventus), Todorov (ASU Poli pentru Juventus), Copilescu, Dulap (ambii Şoimii pentru Foresta), Sfrijan (ACS Berceni pentru Olimpia)