Unul dintre jucătorii cu experienţă sosiţi în această vară a fost Cornel Predescu, care va împlini 29 de ani pe 21 decembrie. Mijlocaşul a revenit în fotbalul românesc după un periplu prin Polonia, unde a jucat la Zawisza Bydgoszcz şi Cipru, unde a evoluat pentru Aris Limassol. Transferat la începutul lunii septembrie, Predescu a avut nevoie de şapte partide pentru a marca pentru noua sa echipă. Reuşita sa vine la patru ani, cinci luni şi trei zile de la ultimul gol marcat în eşalonul secund, pe 12 mai 2012, atunci când a înscris golul egalizator al Gloriei Bistriţa în duelul cu CSM Râmnicu Vâlcea, scor 1-1.
Deşi s-au marcat 25 de goluri în această rundă, dintre cei aflaţi pe podiumul clasamentului golgeterilor a punctat doar Chipirliu, care a ajuns la cota 11, la două goluri distanţă de liderul Hadnagy, în timp ce internaţionalul de juniori Adrian Petre a rămas cu nouă reuşite.
Pe lângă Predescu, runda a 12-a a mai consemnat alţi cinci jucători aflaţi la primul gol în acest sezon. Este vorba de Butean, coechipierul lui Predescu, Bogdan Stancu (Metalul), Moga (Luceafărul), Tirică (CS Mioveni) şi Florin Mureşan (Olimpia).
Al doilea autogol pentru Juventus
Pentru a doua etapă la rând, liderul campionatului a beneficiat de un autogol, fiind singura echipă din actuala ediţie de campionat cu două goluri marcate de adversari în proprie poartă. Dacă runda precedentă, execuţia lui Alexandru David a fost decisivă, autogolul acestuia fiind unica reuşită a partidei, în schimb, în runda a 12-a, autogolul lui Todorov a venit într-un moment în care Juventus conducea deja cu 1-0, partida terminându-se cu scorul de 5-0.
Iată şi cum se prezintă clasamentul golgeterilor Ligii 2, după 12 runde:
►13 goluri (3 – pen.): Hadnagy (Sepsi)
►11 goluri (4 – pen.): Chipirliu (Juventus)
►9 goluri: Ad. Petre (UTA Bătrâna Doamnă)
►8 goluri: Cherchez (Chindia)
►8 goluri (2 – pen.): Cl. Herea (Baloteşti), V. Pop (Olimpia)
►6 goluri: Buhăescu (Juventus), D. Muntean (Olimpia), Neguţ (Chindia), V. Tudorache (Afumaţi)
►6 goluri (1 – pen.): Blănaru (ASU Poli)
►6 goluri (3 – pen.): M. Matei (Foresta), Grigorie (FC Braşov)
►5 goluri: Buduroi (Metalul), M. Coman (Academica), Fl. Costea (CSM Rm. Vâlcea), Man (UTA Bătrâna Doamnă), Bg. Rusu (Foresta), Stoenac (Juventus)
►5 goluri (1 – pen.): Sburlea (FC Braşov), Honciu (Chindia), Năstăsie (Mioveni)
►5 goluri (2 – pen.): Vlada (Afumaţi)
►4 goluri: Al. Vasile, Călinţaru (ambii Juventus), Dumitriu (Foresta), Istrati (FC Braşov), Puşcaşu (Dacia Unirea), Curtuiuş (UTA Bătrâna Doamnă), Slv. Pană (Olimpia), L. Manole (FC Braşov)
►4 goluri (1 – pen.): Arnăutu (Luceafărul), A. Zaharia (Afumaţi)
►4 goluri (2 – pen.): Verdeş (Afumaţi)
►3 goluri: D. Ene (Sepsi), Şt. Vasile (Afumaţi), Bg. Geantă (CSM Rm. Vâlcea), C. Neagu (Dacia Unirea), Alin Pătraşcu (Tărlungeni / Baloteşti), Pădureţu (Metalul Reşiţa / Academica), Kanda (Dunărea), A. Mutu (Foresta), V. Mihai (Tărlungeni), Fl. Ştefan (Academica), Bâtfoi (Baloteşti), A. Popa (Mioveni), Onicaş (Olimpia)
►3 goluri (1 – pen.): Al. Muscă (Dacia Unirea), Păcurar (Luceafărul), Antohi (Academica)
►2 goluri: Băjenaru, Ilin (ambii Juventus), V. Andrei (Baloteşti), P. Iacob, Goge (ambii FC Braşov), B. Şandru, Ciocâlteu, Licu, Ibrian (toţi Dunărea), Sin (Tărlungeni), Bg. Faur, Takacs (ambii Olimpia), Buzea, Patriche, Petculescu (toţi Afumaţi), Mitra, Huiban (ambii Sepsi), M. Marin, R. Crişan (Academica), M. Badea (Berceni), Vl. Bujor, Căinari (ambii Foresta), Bg. Oancea (Metalul), M. Vintilă, Ayza (ambii Mioveni), Dina (CSM Rm. Vâlcea)
►2 goluri (2 – pen.): C. Roşu (Dacia Unirea)
►1 gol: Covalschi, Olariu, Ad. Popa (toţi Afumaţi), Oct. Vasile, C. Cristea, Ad. Cîrstea (toţi CSM Rm. Vâlcea), Dobra, M. Ştefan (ambii Dunărea), I. Plămadă, R. Damian (ambii Sepsi), Vl. Stănescu, Dănilă, Cerlincă, Masella (toţi Foresta), Birău, Giuricici, Bilia, Dănăricu, Bădăuţă, Telescu, P. Niţă (toţi ASU Poli), Căt. Stan, I. Popa (ambii FC Braşov), Morariu, Beţa, Mihăescu, V. Dima, Sbârcea, Walace, Carabela (toţi Juventus), Butean, Perju, Predescu, Venţer (toţi Academica), Zaina, Tigoianu, G. Mihai, E. Nicu, Mbabi (toţi Tărlungeni), Heil, Luduşan, Fl. Mureşan, Tudoran (toţi Olimpia), Bedea, Moga, C. Roşu (toţi Luceafărul), Ed. Florescu, I. Stoica, Rădescu, Galan, Tirică (toţi Mioveni), D. Mitu (Şoimii), Jorza, Strătilă (ambii UTA Bătrâna Doamnă), Grumezescu, Cr. Matei, Bîrsănel, Aioanei (toţi Berceni), Bg. Stancu, Skraparas (ambii Metalul), Petean, S. Frunză, Enciu (toţi Dacia Unirea), Vătavu, Pencea (ambii Chindia)
►1 gol (1 – pen.): Bragă (Tărlungeni), Balgiu (Afumaţi)
►autogol: Niczuly (Sepsi pentru Afumaţi), Bîrsănel (ACS Berceni pentru Dacia Unirea), G. Niţă (Dacia Unirea pentru Chindia), Al. David (UTA Bătrâna Doamnă pentru Juventus), Todorov (ASU Poli pentru Juventus)