În cursul zilei de miercuri, site-ul oficial al clubului FC Petrolul Ploieşti a anunţat despărţirea de antrenorul principal Flavius Stoican, după ce acesta a solicitat încetarea raporturilor contractuale pe cale amiabilă, în cadrul şedinţei de analiză tehnică a parcursului echipei în cele 21 de etape disputate din competiţia Liga 2 Casa Pariurilor în 2019.
În comunicatul oficial al clubului ploieştean se menţionează că preşedintele Marius Stan a fost mandatat să găsească un nou antrenor principal până la şedinţa A.G.A. din 14 decembrie 2019
La zece puncte de lider şi la patru de baraj
În mandatul lui Flavius Stoican, gruparea prahoveană a terminat anul pe locul opt, la o distanţă consistentă de liderul AFC UTA Arad, echipă cu care s-a duelat chiar în ultima etapă din 2019. Învinşi atât în tur, cât şi în retur cu scor de neprezentare, petroliştii sunt la zece puncte de arădeni, însă mai speră că pot rămâne cel puţin în cărţile barajului, dacă nu chiar şi ale celui de-al doilea loc promovabil.
Momentan, FC Petrolul se află la şase puncte de locul secund, ocupat de CS Mioveni, şi la patru de locul care duce la baraj, ocupat de Fotbal Club Rapid. Viitorul antrenor al echipei va avea destul de lucru pentru a reuşi să readucă echipa pe podium, atacul fiind unul dintre punctele în care va avea cel mai mult de lucru, în condiţiile în care prahovenii au marcat doar 19 goluri în 20 de meciuri. La acest capitol se află la egalitate cu ASU Poli şi stau mai bine doar faţă de Sportul Snagov (18), Concordia (16), Csikszereda (15) şi Pandurii Lignitul (9).