Lista echipelor fără puncte pierdute în acest sezon s-a redus cu una, după ce Dunărea a pierdut în prelungiri. Rapidiştii pot rămâne lideri solitari dacă Farul pierde puncte la Timişoara.
Şapte dintre cele zece meciuri ale rundei a treia au avut loc sâmbătă, prilej cu care s-a întrerupt parcursul perfect al echipei antrenate de Cristi Pustai. Conduşi la pauză cu 1-0 după reuşita din lovitură liberă a lui Călin Cristea, călărăşenii au egalat cu 11 minute înainte de final prin Sîrbu. Însă, U Craiova 1948 SA a dat lovitura în minutele de prelungire şi a marcat golul victoriei prin Claudiu Bălan.
Trei din trei pentru Fotbal Club Rapid
De pasul greşit al Dunării a profitat formaţia antrenată de Adrian Iencsi, care a bifat a treia victorie consecutivă din acest sezon şi a rămas singură în fruntea clasamentului. Hlistei a bifat al treilea meci consecutiv cu gol din penalty, după ce Crişan a deschis scorul, tabela stadionului din Slatina fiind închisă de un alt penalty, transformat de Drăghiceanu.
Bucureştenii mai pot pierde fotoliul de lider la finalul acestei runde, doar dacă Farul învinge luni seara pe ASU Poli la cinci goluri diferenţă, situaţie în care ar fi depăşiţi la golaveraj.
Mioveniul, singura echipă cu trei egaluri nule
Un record inedit al sezonului au realizat cei de la Mioveni, care au ajuns la trei meciuri consecutive fără gol marcat sau primit. Cu excepţia lor, doar băcăuanii de la Aerostar mai sunt în situaţia de a nu fi înscris în actuala ediţie de campionat.
Oaspeţii şi-au asigurat partea leului în meciurile de sâmbătă, câştigând patru, remizând de două ori şi suferind un singur eşec, cel al Dunării.
De remarcat că trei dintre nou-promovate se află în continuare la cota zero. Dacă CSM Slatina a dat piept cu liderul, în schimb Aerostar a pierdut pentru a treia oară la rând cu 1-0, de data aceasta în faţa CSM-ului reşiţean. În schimb, Comuna Recea a avut parte de un meci spectaculos cu Viitorul Pandurii, cu şapte goluri, în care maramureşenii au marcat primii, după care oaspeţii au răsturnat scorul şi nu au mai cedat avantajul până la final, impunându-se cu 4-3.
Moldoveanul Iurcu i-a provocat lui U Cluj al doilea eşec consecutiv
O schimbare inspirată a lui Ilie Stan a decis soarta meciului de duminică, dintre SCM Gloria Buzău şi U Cluj. Oaspeţii au deschis scorul după un sfert de oră prin israelianul Golan, însă rezerva Iurcu a dat lovitura cu o dublă în doar 15 minute. Intrat în minutul 66, moldoveanul de abia transferat vineri, a punctat în minutele 72 şi 86, aducând victoria echipei sale.
Etapa se va încheia marţi, când Petrolul va primi vizita Ripensiei.
Iată programul şi rezultatele de până acum, cu roşu fiind trecute meciurile televizate::
12.09.2020, ora 11:00
ACS Fotbal Comuna Recea – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 3-4 (1-2)
Marius Coman (2), Adrian Micaş (66), Adrian Balha (87) / Andrei Dragu (7 – pen.), Daniel Paraschiv (28), Alexandru Gârbiţă (54 – pen.), Vlad Şerbănescu (82)
CS Aerostar Bacău – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița 0-1 (0-1)
Laurenţiu Buş (40)
AFC Unirea 04 Slobozia – CS Mioveni 0-0
FC Metaloglobus Bucureşti – CS Concordia Chiajna 1-1 (0-0)
Ovidiu Herea (76 – pen.) / Costin Ciucureanu (78)
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele 0-5 (0-1)
Albert Voinea (42), Alexandru Vasilescu (58 – aut.), Adrian Niţă (72, 90+3), Ştefan Blănaru (81)
12.09.2020, ora 13:00
CSM Slatina – Fotbal Club Rapid 0-3 (0-2) (foto)
Radu Crişan (13), Cătălin Hlistei (39 – pen.), Marian Drăghiceanu (65 – pen.)
12.09.2020, ora 18:00
U Craiova 1948 SA – AFC Dunărea 2005 Călăraşi 2-1 (1-0)
Călin Cristea (34), Claudiu Bălan (90+4) / Alexandru Sîrbu (79)
13.09.2020, ora 14:30
SCM Gloria Buzău – AS FC Universitatea Cluj 2-1 (0-1)
Maxim Iurcu (72, 86) / Idan Golan (15)
14.09.2020, ora 18:00
ACS ASU Politehnica Timișoara – AFC Farul Constanţa
15.09.2020, ora 19:30
FC Petrolul Ploieşti – AFC Ripensia Timişoara
Articol scris de Mihai ANDRIEŞ