Sâmbătă s-a disputat ultima etapă a play-off-ului eşalonului secund, în urma căreia am aflat numele echipei care a promovat direct din seria a doua şi al celei care va merge la barajul ocupantelor locului 2. Lupta s-a dat între Gaz Metan, UTA Bătrâna Doamnă şi Chindia, verdictul fiind dat în ultimele minute.
Chindia a ratat barajul în ultimul minut
Dâmboviţenii nu au avut altă variantă decât victoria şi a reuşit să obţină ceea ce şi-a propus la Baia Mare, impunându-se cu 4-2. Cum Gaz Metan a condus la pauză cu 1-0, pentru echipa pregătită de Nicolae Croitoru a mai rămas în cărţi doar varianta locului secund. Speranţele Chindiei au crescut după ce FC Braşov a egalat la 2 pe UTA Bătrâna Doamnă, la acest scor târgoviştenii fiind calificaţi la baraj.
Din păcate pentru ei, ultimele minute ale etapei au adus goluri la Mioveni şi Braşov. Reuşita argeşenilor a venit la ultima fază a jocului şi nu a schimbat cu nimic situaţia celor de la Gaz Metan Mediaş, promovaţi direct în urma acestui rezultat. În schimb, golul de la Braşov a fost reuşit de arădeni, care au revenit pe locul secund. Până la finalul acestui meci, tabela a rămas neschimbată, aşa că UTA Bătrâna Doamnă a prins barajul pe ultimii metri, lăsând Chindia pe dinafară.
UTA Bătrâna Doamnă îşi va afla adversara din baraj de abia după decizia FIFA în cazul Rhema Obed, un verdict defavorabil rapidiştilor bucureşteni trimiţându-i pe aceştia la baraj.
Rapid CFR Suceava a retrogradat direct
Ceferiştii suceveni au sperat într-o surpriză la Berceni, acolo unde o victorie a Bucovinei Pojorâta ar fi echivala cu retrogradarea ilfovenilor şi trimiterea Rapidului la barajul pentru rămânerea în Liga 2. Însă echipa pregătită de Răzvan Rotaru a învins cu 3-0 şi a trimis gruparea suceveană în eşalonul al treilea.
"U" Cluj este cu un picior în Liga 3
Egalul studenţilor clujeni cu Olimpia Satu Mare, în condiţiile în care CSM Râmnicu Vâlcea şi Şoimii Pâncota au obţinut victorii în duelurile cu Unirea Tărlungeni şi Metalul Reşiţa. Aflaţi la trei puncte în spatele arădenilor şi sătmărenilor, clujenii sunt avantajaţi doar faţă de Olimpia la o eventuală egalitate de puncte, pentru că nu au beneficiat de rotunjire după sezonul regulat. În acest caz, o victorie la Tărlungeni a lui “U”, coroborat cu un eşec al sătmărenilor, îi va duce pe clujeni la baraj.
Iată şi programul etapei din week-end şi clasamentul general pentru play-off şi play-out
SERIA I, PLAY-OFF, ETAPA A X-A
28 mai, ora 11:00
Farul Constanţa – Dacia Unirea Brăila 2-2 (1-0)
28 mai, ora 13:00
SC Bacău – Rapid Bucureşti 1-1 (0-0)
Academica Clinceni – Dunărea Călăraşi 0-3 (0-2)
SERIA I, PLAY-OUT, ETAPA A IX-A
28 mai, ora 11:00
ACS Berceni – Bucovina Pojorâta 3-0 (1-0)
Gloria Buzău – CS Baloteşti
Gazdele au refuzat să joace, iar după expirarea celor 15 minute regulamentare de la startul oficial al partidei, s-a fluierat finalul meciului. O decizie privind rezultatul acestei întâlniri va fi omologat de Comisia de Disciplină şi Etică.
Rapid CFR Suceava – Ceahlăul Piatra Neamţ 3-0
Oaspeţii au fost excluşi prin decizia Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF şi vor pierde la masa verde toate meciurile din play-out
SERIA A II-A, PLAY-OFF, ETAPA A X-A
28 mai, ora 11:00
FC Braşov – UTA Bătrâna Doamnă 2-3 (0-1)
CS Mioveni – Gaz Metan Mediaş 1-1 (0-1)
FCM Baia Mare – Chindia Târgovişte 2-4 (1-1)
SERIA A II-A, PLAY-OUT, ETAPA A IX-A
28 mai, ora 11:00
CSM Râmnicu Vâlcea – Unirea Tărlungeni 2-0 (0-0)
Universitatea Cluj – Olimpia Satu Mare 1-1 (0-1)
Şoimii Pâncota – Metalul Reşiţa 1-0 (1-0)
Iată şi clasamentul la zi