Vineri dimineaţă, pe stadionul din Afumaţi, a debutat runda cu numărul 21, ultima programată în 2016 în cadrul actualei ediţii de campionat. Pe teren s-au duelat două dintre echipele care au reuşit să se califice în optimile de finală ale Cupei României, CS Afumaţi şi Luceafărul Oradea. Fiind ultima repetiţie înaintea meciului de Cupă, optimile de finală urmând a se disputa săptămâna viitoare, cele două echipe nu s-au menajat, rezultând un meci care nu a dus lipsă de ocazii.
Golgeterul Arnăutu a terminat meciul ca fundaş central
Totuşi, scorul final a fost unul alb, rezultat în urma căruia Luceafărul Oradea mai urcă un loc în clasament, până pe 8, depăşind-o pe Foresta Suceava la golaveraj. De partea cealaltă, Afumaţiul, care a bifat primul meci din acest sezon în care nu a marcat pe teren propriu, a rămas pe locul zece în clasament la un punct în spatele adversarei de azi.
Finalul de meci i-a găsit pe cei de la Luceafărul într-o aşezare tactică inedită, după ce fundaşul central Salif Nogo a suferit o accidentare şi a fost necesară schimbarea acestuia. Astfel, din minutul 81 al partidei, golgeterul orădenilor, Sergiu Arnăutu (foto jos, în roşu), a evoluat în centrul apărării, alături de Ionuţ Hlinca, avându-l ca adversar direct pe golgeterul gazdelor, Marian Vlada (foto jos, în dreapta).
Sâmbătă se joacă derby-ul primelor două clasate
Etapa va continua sâmbătă cu patru partide de la ora 11:00 şi una de la ora 13:00. Între cele patru se va afla şi derby-ul dintre Juventus Bucureşti şi FC Braşov, ocupantele primelor două locuri din clasamentul Ligii 2. Gazdele au patru puncte avans şi au doar un singur egal pe teren propriu, câştigând restul meciurilor disputate pe stadionul din Colentina. De partea cealaltă, braşovenii au trei meciuri consecutive fără eşec, iar în deplasare au bifat trei victorii, patru egaluri şi două înfrângeri.
Iată programul etapei şi clasamentul general:
►09.12.2016, ora 11:00
CS Afumaţi – Luceafărul Oradea 0-0 – CASETA TEHNICĂ
►10.12.2016, ora 11:00
CS Baloteşti – Chindia Târgovişte
Dunărea Călăraşi – Metalul Reşiţa
Juventus Bucureşti – FC Braşov
Olimpia Satu Mare – CS Mioveni
►10.12.2016, ora 13:00
ASU Politehnica Timişoara – CSM Râmnicu Vâlcea
►11.12.2016, ora 11:00
UTA Bătrâna Doamnă – Foresta Suceava
Unirea Tărlungeni – Dacia Unirea Brăila nu se dispută, deoarece gazdele au comunicat Departamentului Competiţii că nu pot organiza meciul
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Şoimii Pâncota, deoarece oaspeţii au fost excluşi din competiţie
ACS Berceni – Academica Clinceni nu se dispută, deoarece gazdele s-au retras din competiţie