Prin decizia Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal din 4 iunie 2016, datele de începere ale ediţiei 2016-2017 ale Ligii 2 şi Ligii 3 au fost stabilite pentru 30 iulie, respectiv 27 august sau 3 septembrie anul curent. În acest sens, Departamentul Competiţii a demarat procesul de înscriere a echipelor participante în noua ediţie de campionat a celor două competiţii.
În conformitate cu dispoziţiile articolului 38 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice, cluburile în cauză vor trebui să completeze şi apoi să trimită cererea de înscriere la Departamentul Competiţii, întâi prin fax, la numărul 021/302.91.93, şi apoi prin poştă, la adresa Str. Sg. Vasile Şerbănică nr.12, sector 2, Bucureşti, cod poştal 022186, în atenţia Departamentului Competiţii.
Cererea de înscriere va fi transmisă până la data de 15 iulie – pentru cluburile din Liga 2, respectiv 20 iulie – pentru cluburile din Liga 3 şi este disponibilă, în format electronic, în secţiunea Formulare a site-ului FRF.ro: CERERE DE ÎNSCRIERE ÎN LIGA 2 / LIGA 3 SENIORI
Reguli noi U21 şi U19 în ediţia 2016-2017
Începând cu sezonul 2016-2017, cluburile din Liga 2 au obligativitatea de a avea în teren pe toată durata jocului TREI jucători sub 21 de ani, în timp ce în Liga 3 va fi obligatorie folosirea pe toată durata jocului a TREI jucători sub 19 ani. Toți jucătorii la care se face referire în decizia Comitetului Executiv al FRF din 22 februarie 2016 sunt jucători formați la nivel național.
În ediţia precedentă de campionat, cluburile din Liga 2 şi Liga 3 au fost obligate să folosească doi, respectiv trei jucători sub 19 ani pe toată durata jocului.
Antrenori cu licenţa UEFA PRO în Liga 2
O altă modificare care va intra în vigoare din sezonul 2016-2017 se referă la antrenorii din Liga 2. Astfel, cluburile din acest eşalon sunt obligate ca din acest campionat să aibă antrenori principali deţinători ai licenţei UEFA PRO şi antrenori secunzi deţinători ai licenţei UEFA A. Pentru contractele aflate în curs de desfăşurare, s-a acordat o dispensă prin decizia Comitetului de Urgenţă al FRF din 23 iunie 2016, în care a fost aprobat referatul Directorului Şcolii Federale de Antrenori, în care se precizează că:
"în situația cluburilor participante în Liga 2 în sezonul competițional 2016-2017 care au în derulare contracte cu antrenori principali/secunzi care nu dețin licența UEFA PRO, respectiv UEFA A în cazul antrenorilor secunzi, aceste contracte să rămână în vigoare până la încetarea acestora în orice mod (ajungere la termen, denunțare unilaterală, prin acordul părților). Antrenorii aflați în această situație sunt obligați să facă dovada înscrierii la următorul curs de licență UEFA PRO/UEFA A. Cluburile aflate în situația mai sus enunțată vor fi obligate să angajeze antrenori principali deținători ai licenței UEFA PRO și antrenori secunzi deținători ai licenței UEFA A doar de la data încetării contractelor anterior menționate."
Condiţii de înscriere a "sateliţilor" în Liga 3
În sezonul 2016-2017, în limita locurilor disponibile, cluburile din Liga I, Liga 2 sau Liga Elitelor îşi pot înscrie o echipă "satelit" în competiţie, cu respectarea unor condiţii obligatorii stabilite în urma şedinţei de Comitet Executiv din martie 2016. Astfel, aceste echipe vor fi obligate să folosească pe toată durata meciului un număr de minimum TREI jucători U19 plus CINCI jucători U21.
În cazul în care această echipă se va retrage după ce s-a înscris oficial în competiţie sau dacă se va retrage sau va fi exclusă în timpul sezonului competiţional, atunci echipa de categorie superioară a clubului din Liga I sau 2 va fi penalizata cu NOUĂ puncte. În cazul cluburilor din Liga Elitelor care ajung în această situaţie, acestea nu vor avea dreptul de a mai juca în competiţia Liga Elitelor pentru o perioadă de TREI sezoane competiţionale.