Un internaţional nicaraguan, un canadian, un portar din Liga 1 şi un belgian care a marcat la debut sunt capetele de afiş de pe lista ultimelor transferuri din eşalonul secund.
Două etape au mai rămas de disputat din cadrul sezonului regular, iar echipele din eşalonul secund continuă să transfere pe bandă rulantă, încercând să mai peticească ceva acolo unde au apărut goluri în lot sau să mai aducă forţe proaspete pentru un ultim sprint decisiv. Astfel că această săptămână a fost foarte agitată pe piaţa transferurilor, mai multe cluburi legitimând oficial o serie de jucători interesanţi, în timp ce o serie de jucători rămaşi pe dinafară şi-au găsit contracte în eşalonul al treilea sau peste hotare.
Voluntariul surprinde cu primul nicaraguan din eşalonul secund
Formaţia antrenată de Mihai Iosif caută soluţii pentru a prinde play-off-ul pe ultima sută de metri, după ce debutul în noul an a fost unul nu prea reuşit cu doar un singur punct şi acela pe teren propriu după o remiză albă cu CSM Focşani 2007. Ultima mutare oficializată de FC Voluntari a luat prin surprindere pe mulţi: un internaţional nicaraguan, născut în Spania şi crescut în Norvegia.
Este vorba de Matias Belli Moldskred (foto), un mijlocaş cu 29 de selecţii şi 7 goluri marcate pentru Nicaragua, care vine să suplinească ultimele plecări din zona mediană a ilfovenilor, rămasă fără cehii Droppa şi Fantiš, dar şi autohtonul Cocian. Dacă primii doi au revenit pe meleaguri natale, în schimb Cocian şi-a găsit repede un nou angajament la colega de eşalon, FC Bihor Oradea.
Un canadian în curtea Castelului Corvinilor
Corvinul 1921 a mutat şi ea la capitolul inedit cu un fundaş central canadian, pe numele său Cale Loughrey. La aproape 24 de ani, noua achiziţie a hunedorenilor se află la prima experienţă în afara Canadei, el sosind în România de la HFX Wanderers, club care a ratat calificarea în play-off-ului primului eşalon canadian.
În acest moment, după ce în iarnă i-a dat împrumut pe cei trei nigerieni din lot, gruparea antrenată de Florin Maxim a rămas cu cinci străini. Pe lângă mai sus amintitul canadian mai figurează moldoveanul Cărăruş, bosniacul Vladić, macedoneanul Ackovski şi un alt venit în pauza de iarnă, portughezul Pedro Albino.
Pap, din Liga 1 la Dumbrăviţa
Aflată în plină criză după şapte eşecuri consecutive, CSC Dumbrăviţa a reuşit o lovitură de imagine prin semnarea unui portar cu experienţă. Eduard Pap, fostul apărător al buturilor celor de la FC Botoşani în prima parte a sezonului, născut la Jimbolia, a revenit pe meleagurile natale şi a semnat până în vară cu gruparea antrenată de Cosmin Stan.
Oficial, timişenii mai au în lot încă patru portari, mai vechii Iliescu, Trifon şi Mikloş, plus un alt nou venit în această iarnă, Braşoveanu, sosit de la CSC 1599 Şelimbăr.
Amasihohu: a semnat, a debutat, a marcat
Ceahlăul nu prea s-a remarcat pe piaţa transferurilor în această iarnă, singura noutate fiind un „under” adus iniţial pentru satelit, Codrin Nica, care a prins banca de rezerve atât în prima rundă din 2025, cât şi în a doua.
Însă nemţenii au reuşit să dea lovitura acum o săptămână, când au rezolvat situaţia belgianului Amasihohu, fost în prima parte a sezonului la Viitorul Pandurii. Declarat liber de CNSL, acesta a semnat în ziua meciului cu Steaua Bucureşti şi a debutat cu gol pentru noua echipă, la doar trei minute după ce a intrat pe teren în repriza secundă.
AFK Csikszereda – antrenor Róbert Ilyés;
SOSIRI: Lóránd Fülöp (AFC Botoşani);
PLECĂRI: Szilard Balogh, Zsombor Deáky (ambii AFC Odorheiu Secuiesc), Norbert László (CS Gheorgheni), Andrei Gheralia (liber), David Sas (CFR Cluj), Gábor Makrai (Kazincbarcikai SC)
Steaua Bucureşti – antrenor Daniel Opriţa;
SOSIRI: Hussein Shehait (CS Afumaţi, revenit din împrumut), Cristian Măgeruşan (Bray Wanderers);
PLECĂRI: Rafael Munteanu (AFC Câmpulung-Muscel via Farul), Alexandru Dane (Vedița Colonești).
Metaloglobus – antrenor Ianis Zicu;
SOSIRI: – ;
PLECĂRI: Marco Gheorghe (Sport Team, revenit).
ACSM Reşiţa – antrenor Flavius Stoican;
SOSIRI: Florin Gaşpăr* (Universitatea Craiova), Ouadie Salhi (CSC Dumbrăviţa), Andrei Florescu (Dinamo București);
PLECĂRI: Milcho Angelov (Dobrudzha Dobrich).
FC Voluntari – antrenor Mihai Iosif (nou);
SOSIRI: Eduard Chioveanu (CS Afumaţi), Rafael Garutti, Remus Guțea (ambii CS Mioveni), Mihai Moşoiu (ARO Muscelul Câmpulung), Andrei Dumiter* (UTA), Ionuț Panţîru (FCSB), Cătălin Ţîră (CSM Slatina), Doru Popadiuc (Diósgyőri VTK), Matias Belli Moldskred (Sandnes Ulf);
PLECĂRI: Florinel Mitrea (Cetatea Turnu Măgurele), Eduard Lambrinoc (Metalul Buzău), Alexandru Maxim (CSM Olimpia Satu Mare via FCSB), Lukáš Droppa (FC Strání), Antonín Fantiš (FK Ústí nad Labem), Valentin Mărgărit (LPS HD Clinceni), Angelo Cocian (FC Bihor Oradea).
CFC Argeş – antrenor Bogdan Andone;
SOSIRI: Eldin Mehmedović (Gornji Rahić), Alexandru Silveanu (Unirea Bascov, revenit), Emmanuel Mensah* (CFR Cluj), Franck Tchassem* (Universitatea Cluj), Paul Mitrică (CS Tunari);
PLECĂRI: Alexandru Silveanu*, Valentin Buhăcianu (ambii AFC Câmpulung-Muscel), Petrişor Petrescu* (CSC Şelimbăr), Raul Ailenei (CSC Dumbrăviţa via Ripensia Timișoara), Andrei Dima, Marco Dică (ambii Concordia Chiajna), Alexandru Dinoci* (SCM Râmnicu Vâlcea), Radu Ciuciulete (ARO Muscelul Câmpulung), Andrei Bucur (liber)
CS Afumaţi – antrenor Vasile Neagu;
SOSIRI: Iannis Drăghici-Muşat (ARO Muscelul Câmpulung), Valerio Gallo (Oțelul Galați), Gabriel Dănuleasa* (Farul Constanța), Daniel Olariu (CSC Şelimbăr), Remus Bobocea* (Ripensia via Peciu Nou), Onur Kaplan, Ely Fernandes (ambii liberi de contract);
PLECĂRI: Hussein Shehait (Steaua Bucureşti, revenit), Eduard Chioveanu (FC Voluntari), Mario Stancu, Eduard Burlacu* (ambii CS Dinamo), Ştefan Cană* (CS Universitar din Alba Iulia).
Corvinul 1921 – antrenor Florin Maxim;
SOSIRI: Bogdan Ungureanu*, Radu Maria* (ambii Rapid București), Taiye Rasaq (Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, revenit), Pedro Albino (CSM Focşani), Denis Zanc* (Viitorul Cluj), Cale Loughrey (HFX Wanderers);
PLECĂRI: Taiye Rasaq* (Viitorul Arad), Jimmy King* (CS Dinamo), Marius Lupu (Unirea Slobozia), Ştefan Lefter (Universitatea Cluj), Ibuchi Chukwu* (Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Desley Ubbink (FC Bihor Oradea).
FCU 1948 Craiova – antrenor Valentin David;
SOSIRI: – ;
PLECĂRI: Tudor Oltean (CSM Slatina), Marokhy Ndione (AC Oulu), Sekou Sidibe (RAAL La Louvière).
CSM Slatina – antrenor Claudiu Niculescu;
SOSIRI: Mihai Răcăşan* (CFR Cluj), Tudor Oltean (FCU 1948 Craiova), Rodri Hernando (CSC Şelimbăr), Claudiu Moisie* (Star Sport), Luca Ilie (CSO Petrolul Potcoava);
PLECĂRI: Mihai Constantinescu (Sport Team), Denis Dragu* (Oltul Curtişoara), Cătălin Ţîră (FC Voluntari), Andrei Luţu (Cetatea Turnu Măgurele)
Metalul Buzău – antrenor Valentin Stan;
SOSIRI: Eduard Lambrinoc (FC Voluntari), Darius Grosu* (Farul Constanța via Gloria Buzău), Yasuhiro Hanada (FS Jelgava);
PLECĂRI: Alberto Câşlariu* (Sport Team).
Concordia Chiajna – director tehnic Ion Dumitru;
SOSIRI: Andrei Dima, Marco Dică (ambii CFC Argeş), Robert Ivan (Recolta Gheorghe Doja), Radu Dumitru (SC Popeşti-Leordeni, revenit);
PLECĂRI: Gerson (Nova Venecia), Vasilică Duţă (Viitorul Oneşti), Andreas Burcea* (Oţelul Galați), Giovani Ghimfuş (Sepsi OSK), Daniel Dumbravă (Olimpic Zărneşti), Adrian Bălan (CS Tunari).
Ceahlăul Piatra Neamț – antrenor Marco Veronese;
SOSIRI: James Amasihohu (Viitorul Pandurii), Codrin Nica (Şoimii Gura Humorului)
PLECĂRI: Romario Moise (Poli Iaşi), David Anăstase (Dunărea Călăraşi), Cristian Gyulai (Sepsi OSK, revenit), Robert Ciobanu (Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Iga Batantu (Orania Vianden), Rodrigo Lima (Dumiense)
Chindia Târgovişte – antrenor Constantin Pană (nou);
SOSIRI: Cătălin Cocoş (CSM Alexandria), Alin Cocoş* (Farul Constanța), Luis Niţu, Antonio Vlad (ambii Dunărea Călăraşi), Flavius Croitoru, Andrei Panait (ambii CS Mioveni);
PLECĂRI: Ante Živković (Posušje), Marian Şerban (CS Tunari), Ştefan Muşat (liber), Alexandru Sabău (SCM Zalău).
FC Bihor Oradea – antrenor Gheorghe Ghiţ;
SOSIRI: Laurenţiu Maxim (Viitorul Cluj), Desley Ubbink (Corvinul Hunedoara), Iulian Anca-Trip (Crişul Sântandrei), François Yabré (Oțelul Galați), Dan Panait (liber), Angelo Cocian (FC Voluntari);
PLECĂRI: Sergiu Jurj, Deniz Giafer* (ambii CSC Şelimbăr), David Sala* (SR Municipal Braşov), Loren Ioviţă* (ACS Târgu Mureş 1898), Arsenie Mocan*, Denis Cociuba* (ambii Crişul Sântandrei), Răzvan Săutiuţ*, Andrei Cherman* (ambii Diosig), Andrei Popa (LPS HD Clinceni)
CSC 1599 Şelimbăr – antrenor Ioan Luca;
SOSIRI: Petrişor Petrescu* (CFC Argeş), Edgar Cadar (US Lecce), Dennis Berţa (CSM Unirea Alba Iulia), Alexandru Luca*, Alexandru Cişmaş (ambii FC Hermannstadt), Sergiu Jurj, Deniz Giafer* (ambii FC Bihor Oradea), Daniel Benzar (Gloria Buzău);
PLECĂRI: Rodri Hernando (CSM Slatina), Tudor Butucel (Legia Warszawa), Salvatore Marrone (Calcio Termoli), Daniel Olariu (CS Afumaţi), Marian Braşoveanu (CSC Dumbrăviţa), Casian Soare (SC Dinamo 1948), Vitalii Nerukh (Turza Śląska), Darius Paşcalău, Luca Popa (ambii liberi).
Unirea Ungheni – antrenor Eusebiu Tudor;
SOSIRI: Cristin Jalbă (CSM Focşani), Moses Yuh* (Sănătatea Cluj), Romain Oller (Jacou Clapiers), Dominik Şoptirean* (CFR Cluj), Marko Veselinovic (AEL Limassol), Alin Techereş* (Universitatea Cluj), George Gogescu (Estepona);
PLECĂRI: Yvan Ndiesse (liber), Onni Tiihonen (AC Oulo), Victoraş Astafei, Bogdan Piper, István Fülöp (toţi ACS Târgu Mureş 1898), Ioan Barstan (CFR Cluj, revenit), Mario Ioniţă (Petrolul 52, revenit)
CSC Dumbrăviţa – antrenor Cosmin Stan;
SOSIRI: Eduard Pap (FC Botoşani), Rareş Butnăraşu*, Raul Ailenei* (ambii Ripensia Timișoara), Marian Braşoveanu (CSC Şelimbăr), Cosmin Gladun (Gloria Buzău), Alin Ignea (Peciu Nou), Alexandru Buţu* (Ghiroda & Giarmata Vii), Denis Curea (liber);
PLECĂRI: Vlad Băluţoiu* (Timişul Şag), Andres Bologa*, Darius Hitian* (ambii Avântul Periam), Ouadie Salhi (ACSM Reşiţa), Ahmet Ekmekci, Luca Bodri (ambii Progresul Pecica), Răzvan Ristin* (Progresul Pecica via UTA), Alexandru Martinov (Peciu Nou), Radu Burdeţ (Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Ion Vasluian (NK Radnički Dalj).
CSM Focşani 2007 – antrenor Alin Chiţa;
SOSIRI: David Stăiculescu, Alexandru Crivac*, Petruş Pintilie* (toţi CSM Alexandria), Călin Bădaşcă (CSM Adjud), Adrian Godja (Viitorul Pandurii), Cristian Istrate (Viitorul Cluj), Rareş Bîrlădeanu (Metalurgistul Cugir);
PLECĂRI: Cristin Jalbă (Unirea Ungheni), Gabriel Dodoi, Denis Brînzan, Alexandru Zaharia (toţi SCM Râmnicu Vâlcea), Pedro Albino (Corvinul Hunedoara), Stejărel Vişinar (Gloria 2018 Bistrișa-Năsăud), Răzvan Gorovei (ACS FC Bacău), Răzvan Creţ (Minaur Baia Mare via AFC Botoşani), Răzvan Tamaşi (FCSB, revenit).
AFC Câmpulung-Muscel 2022 – antrenor Sorin Colceag;
SOSIRI: Rafael Munteanu* (Farul Constanța), Alexandru Silveanu*, Valentin Buhăcianu (ambii CFC Argeş), Dabney dos Santos (AS Trenčín), Jean Célestin (US Granville), Denys Dedechko (Zimbru), Raul Nistor, Darius Nistor (ambii CSM Unirea Alba Iulia), Alexandru Răuţă, Sorin Bustea, Valentin Coşereanu (toţi CS Mioveni), El Hadji Diop (BSC Old Boys), Rareş Bădulescu* (Dinicu Golescu), Chately Imounga Eyoum (Green City), Eduard Dănilă* (FC Rapid 1923);
PLECĂRI: Cristian Bălgrădean (CSM Unirea Alba Iulia), Chately Imounga Eyoum (Axi Adunații Copăceni), Derrick Takoutsing (Știința Miroslava), Luca Florică (MFK Chrudim), Robert Ene, Marian Sanda, Antonio Niţă (toţi Vediţa Colonești), Daniel Popescu (Urban Titu), Radu Cacior (Transilvania Bistriţa), Robert Dumitrescu* (ARO Muscelul Câmpulung), Ştefan Coman, Robert Stănici (ambii Progresul Fundulea), Marian Voicu (Omega Sport), Hussaini Sanusi, Believe Peter (ambii Dinamo București, reveniţi), Alexandru Popescu (CSM Alexandria), Ianis Oprişan (Rapid București, revenit), Sergiu Bălănică, Gabriel Torje (ambii liberi).
*jucători veniți sub formă de împrumut
NOTĂ: pe această listă figurează la sosiri doar jucătorii care au fost legitimaţi oficial la Departamentul Competiţii, în timp ce la plecări sunt trecuţi doar jucătorii care au fost legitimaţi cu acte în regulă la alte cluburi din ţară sau de peste hotare, precum şi cei care au fost declaraţi liberi prin decizii CNSL.