După un început de sezon promițător, elevii lui Ganea au demonstrat că se pot lupta de la egal la egal cu formații mult mai titrate. Ionel Ganea a format la Călărași o trupă muncitoare, cu ambiție, având în componență un lot valoros. Cel mai bine s-a văzut în vineri seara, când Dunărea a învins Farul chiar la Constanța, la un scor fără loc de comentarii, 6-2.
La pauză a fost doar 1-0, prin reuşita lui Alami, dar după pauză scorul a căpătat proporţii. Gazdele au egalat prin Chiţu, dar Săveanu, Vali Alexandru cu o dublă, din nou Alami şi iar Vali Alexandru au dus scorul la 6-1. Reuşita lui Pătulea, din finalul meciului, a mai contat doar pentru statistică. Rezultatul a fost unul suprinzător, în condiţiile în care Farul era una dintre favoritele la promovare, alături de Rapid. Un incident neplăcut a avut loc pe finalul meciului, atunci când portarul gazdelor a fost agresat de un suporter care a intrat pe teren în timpul partidei.
REZULTATELE ETAPEI A XVIII-A A LIGII 2
În urma acestui rezultat, Dunărea a egalat în clasament Rapidul, dar a urcat pe primul loc la golaveraj şi va rămâne acolo până la reluarea campionatului în primăvară. Performanțele obținute de Dunărea se datorează în mare parte antrenorului Ionel Ganea, care a ales să vină la Călărași într-un moment cheie al luptei pentru promovarea în Liga 2. Călărăşenii speră să calce acum pe urmele celor de la FC Voluntari, care au reuşit în sezonul precedent să promoveze din postura de nou promovată în eşalonul secund.
CLASAMENTUL GENERAL AL LIGII 2
În urma rezultatelor din ultima etapă din 2015 a seriei I, pe locul al treilea şi al patrulea se află Academica Clinceni şi Dacia Unirea Brăila, ambele aflate la trei puncte de Dunărea şi Rapid Bucureşti. În subsolul clasamentului, Ceahlăul este în continuare pe ultimul loc, cel care duce la retrogradarea directă la finalul sezonului regulat.
CĂTĂLIN NIŢU (CĂLĂRAŞI)