În ultima reprezentație din acest an, băimărenii au reușit cea mai categorică victorie a sezonului, un 6-0 cu FC Bihor Oradea. Cu un portar de doar 15 ani între buturi, echipa antrenată de Dan Mănăilă a fost pradă uşoară pentru gruparea din Dealul Florilor, gazdele de sâmbătă intrând la pauză cu un avantaj de cinci goluri.

Codin, Străuţ, Oltean, Sîrbu şi Lupu, ultimul de la punctul cu var, au fost marcatorii FCM-ului pentru prima parte a meciului, pentru ca Florin Ilie să închidă tabela la 6-0, cu un gol pe final de meci.

REZULTATELE ETAPEI A XVIII-A A LIGII 2

Instalată de sâmbătă pe primul loc, echipa lui Dorin Toma a trebuit să aştepte până la finalul derby-ului disputat duminică între CSM Râmnicu Vâlcea şi UTA Bătrâna Doamnă. Egalul nul dintre cele două echipe a păstrat echipa din Baia Mare pe primul loc, confirmând statutul de revelație a actualului sezon, din postura de nou promovată din Liga 3.

CLASAMENTUL GENERAL AL LIGII 2


”Ne bucurăm că am reușit să câștigăm și că suntem pe primul loc. Mă încântă parcursul foarte bun pe care l-am avut. Ne bucură că în acest an am avut satisfacții pe plan profesional. Vom trage linie și vom vedea ce am făcut bine și ce am făcut rău” a declarat principalul liderului, Dorin Toma.

”Este minunat pentru băieții aștia să aibă satisfacția de a-și petrece sărbătorile de pe primul loc în Liga 2. A fost un sezon lung, inclusiv cu o prezență mai mult decât meritorie în Cupa României. Eu zic că ne merităm locul pe care suntem și sunt convins că în primăvară o să abordăm cu mult mai multă liniște returul. Sper ca obiectivul pe care ni l-am fixat să-l depășim şi să nu avem emoții în privința calificării în play-off” a adăugat Cristian Şpan, preşedintele FCM-ului.

DANIEL POP (MARAMUREŞ)