La mijlocul săptămânii, eşalonul secund şi-a disputat cea de-a treia intermediară a sezonului regulat, în urma căreia am asistat la o nouă schimbare a liderului din seria a doua. CSM Râmnicu Vâlcea a profitat de eşecul neaşteptat al celor de la UTA Bătrâna Doamnă la Tărlungeni, scor 0-2 şi a urcat pe primul loc, fiind al treilea lider al seriei din ultimele trei runde, după gruparea arădeană şi Gaz Metan Mediaş.
FC Braşov a reuşit scorul campionatului
Tot în seria a doua s-a înregistrat şi scorul campionatului, la Braşov, acolo unde formaţia antrenată de Adrian Szabo a profitat de faptul că Metalul Reşiţa s-a prezentat cu o echipă de juniori şi a învins cu 11-2. Braşovenii au condus cu 3-0, dar scorul la pauză a fost 3-2, după o scurtă revenire a reşiţenilor. La reluare, gazdele au marcat de opt ori, stabilind un nou record în ceea ce priveşte numărul de goluri marcate într-o singură repriză.
CLASAMENTUL GENERAL AL LIGII 2
Rezultatul de la Braşov depăşeşte vechiul record al sezonului, consemnat în partida Dunărea Călăraşi – Gloria Buzău, în care nou-promovata s-a impus cu 8-0
Cvartetul fruntaş, victorii pe linie în deplasare
În cealaltă serie, doar două echipe au învins acasă: Gloria Buzău şi SC Bacău, în timp ce oaspeţii au câştigat celelalte patru meciuri ale rundei. Rapid, Dunărea Călăraşi, Academica Clinceni şi Dacia Unirea, adică primele patru clasate în această ordine, au fost echipele ce au obţinut victorii în deplasare şi s-au distanţat de Farul, care a stat în runda intermediară.
Trei echipe au avut un nou principal în această rundă, însă Marian Rada (Berceni), Lidi Chertic (Ceahlăul) şi Emil Stanca (Baloteşti) au avut neşansa de a juca contra primelor trei clasate, aşa că şi-au început mandatul cu stângul.
Marius Matei, al doilea jucător cu un "poker"
Partida de la Braşov a adus şi schimbări în clasamentul general al golgeterilor, acolo unde Marius Staicu este în continuare lider, cu 13 reuşite. În schimb, Marius Matei a urcat pe poziţia secundă, cu 12 reuşite, după ce a marcat de patru ori în poarta Metalului. Atacantul braşovenilor este al doilea jucător care reuşeşte în acest sezon să înscrie de patru ori într-un meci, după Alexandru Stoica de la Dunărea Călăraşi, în meciul cu Gloria Buzău.
PROGRAMUL ETAPEI A 17-A A LIGII 2
Şi că tot am amintit de gruparea antrenată de Ionel Ganea, golgeterii acesteia, Valentin Alexandru şi Laurenţiu Buş, prin dublele reuşite la Berceni, l-au egalat pe Sorin Chiţu de la Farul şi împart poziţia a treia în clasamentul general al marcatorilor, toţi cu câte 11 goluri.
Foto: Dan Lixandru