Foto: Răzvan Păsărică/Sport Pictures

Sezonul 2018-2019 din Liga 2 Casa Pariurilor a ajuns la etapa cu numărul 9, care a debutat cu meciul dintre FC Petrolul Ploieşti şi Aerostar Bacău, două dintre echipele care au promovat în această vară.

Disputat vineri seara, de la ora 18:00, a fost câştigată la scor de gruparea prahoveană, care a marcat de cinci ori în poarta oaspeţilor. A fost cea mai mare victorie a ploieştenilor în acest sezon, eroul meciului fiind veteranul Laurenţiu Marinescu (foto principal), autor a trei goluri, celelalte două reuşite fiind semnate de Cruceru şi olandezul Lumu.

A debutat şi Tamuz

Meciul de ieri a consemnat şi revenirea lui Toto Tamuz (foto) în fotbalul românesc, nigerianul cu cetăţenie israeliană fiind folosit în a doua parte a partidei, când a intrat în locul lui Arnăutu. Ultimul meci jucat de acesta în România a avut loc în urmă cu 2 ani, 9 luni şi 8 zile, pe 20 decembrie 2015, atunci când a evoluat pentru fosta Petrolul, în eşecul cu ASA 2013 Târgu Mureş, scor 0-1.

În urma rezultatului de ieri, Aerostar a rămas pe locul 16, în timp ce FC Petrolul Ploieşti a urcat temporar pe locul secund. Prahovenii se află la un punct în spatele liderului Sportul Snagov şi la un punct deasupra Academicii Clinceni, fosta ocupantă a locului al doilea după opt etape.

Capul de afiş e derby-ul Ilfovului: Academica – Sportul

Situaţia de pe podium se poate schimba după derby-ul campionatului, Academica Clinceni – Sportul Snagov, ocupantele primelor două locuri, în ordine inversă, după etapa anterioară. Ambele echipe au fost eliminate din Cupa României de adversari din Liga I, Academica de către Hermannstadt, iar Sportul de U Craiova 1948 CS SA, astfel că acum se pot concentra asupra meciurilor din campionat.

O victorie înseamnă pentru echipa gazdă că va fi noul lider al campionatului, în timp ce oaspeţii se pot menţine pe primul loc şi cu un egal. Academica are până acum un parcurs perfect pe teren propriu, cu trei victorii din trei meciuri jucate, toate fără gol primit şi cu un golaveraj impresionant, 13-0. De partea cealaltă, Sportul a început deplasările cu un egal alb la Ploieşti, iar apoi au urmat trei victorii pe linie.

Marin Tudorache, noul antrenor al Energeticianului

Patru meciuri a durat interimatul pe banca nou-promovatei ACS Energeticianul, după despărţirea de Cristian Dulca. Joi a fost anunţat numele noului tehnician, acesta fiind Marin Tudorache (50 de ani), originar din Petroşani, oraş în care echipa îşi desfăşoară meciurile de pe teren propriu.

George Zima, cel care a asigurat interimatul, va rămâne la echipă tot ca secund, aşa cum a fost şi în mandatul lui Cristian Dulca.

Iată rezultatele, marcatorii şi programul etapei cu numărul 9:

28.09.2018, ora 18:00
FC Petrolul Ploieşti – CS Aerostar Bacău 5-0 (2-0)
Antonio Cruceru (1), Laurenţiu Marinescu (5, 86, 90+2), Jeroen Lumu (60)

29.09.2018, ora 11:00
ACS FC Academica Clinceni – CS Sportul Snagov SA
AFC Ripensia Timișoara – FC Metaloglobus Bucureşti
ACS Dacia Unirea Brăila – AFC Chindia Târgovişte
ASC Daco-Getica Bucureşti – ACS ASU Politehnica Timișoara

29.09.2018, ora 13:00
CS Mioveni – AS FC Universitatea Cluj

29.09.2018, ora 14:00
ACS Poli Timişoara – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu

29.09.2018, ora 17:00
AFC UTA Arad – CS Baloteşti

30.09.2018, ora 11:00
ASSCS Farul Constanţa – ACS Energeticianul
Fotbal Club Argeş – CS Luceafărul Oradea