Ca urmare a deciziei FIFA cu privire la situaţia clubului Rapid Bucureşti, formaţia antrenată de Dan Alexa a promovat în Liga I. În schimb, Dunărea Călăraşi va participa la barajul ocupantelor locului secund din cele două serii de play-off, în care va întâlni pe UTA Bătrâna Doamnă.
Turul are loc la Călăraşi, pe 1 iunie
În urma tragerii la sorţi efectuate la Casa Fotbalului, s-a stabilit programul barajului dintre ocupantele locului secund din cele două serii de play-off. Ambele meciuri se vor disputa de la ora 18:00, eventuale schimbări fiind posibile în funcţie de televizările acestora.
Meciul tur dintre Dunărea şi UTA Bătrâna Doamnă va avea loc miercuri, 1 iunie, la Călăraşi, iar returul se va disputa sâmbătă, 4 iunie, la Arad.
Pentru accederea în Liga I, câştigătoarea va disputa baraj cu FC Voluntari
Învingătoarea dublei manşe dintre Dunărea Călăraşi şi UTA Bătrâna Doamnă va disputa un baraj pentru accederea în primul eşalon. Adversară va fi FC Voluntari, antepenultima clasată în play-out-ul Ligii I. Aceste meciuri sunt programate pe 8 şi 12 iunie, orele de disputare urmând a fi anunţate ulterior.
Câştigătoarea acestui al doilea baraj va evolua în sezonul viitor al Ligii I, competiţie din care au retrogradat direct Petrolul şi ACS Poli Timişoara.