Pe frf.ro veți descoperi la finalul fiecărei etape radiografia evoluțiilor jucătorilor Under 21 utilizați de echipele din Liga 2. După a 16-a rundă a sezonului, statistica bifează un total de 202 de jucători folosiţi în 163 de partide!
Vedeta incontestabilă a rundei a fost golgeterul Adrian Petre, arădeanul învingând de unul singur pe CS Baloteşti, după ce a marcat toate cele patru goluri ale echipei sale. Însă, tot un jucător U21 a stabilit un record important al actualei ediţii de campionat, devenind cel mai tânăr marcator, la doar 16 ani, 8 luni şi 8 zile.
Este vorba de fundaşul Adrian Ioniţă, intrat în echipa Chindiei cu şapte minute înainte de finalul meciului cu Dunărea Galaţi. Ioniţă, unul dintre cei şapte jucători născuţi în 2000 care au evoluat până acum în acest sezon al Ligii 2, a avut nevoie de doar două minute pentru a-şi trece numele pe tabela de marcaj, înscriind ultimul gol al partidei câştigate cu 5-0 de echipa sa. Pentru tânărul jucător al dâmboviţenilor a fost al doilea meci oficial în eşalonul secund, el debutând în finalul partidei cu Şoimii Pâncota, atunci când a evoluat timp de 11 minute.
Doi marcatori în premieră şi un nou debutant
Pe lângă cei doi marcatori mai sus amintiţi, runda a 17-a a mai consemnat alte cinci reuşite ale unor jucători sub 21 ani. Dacă Neguţ (Chindia), Dănilă (Foresta) şi Florin Ştefan (Academica) au mai marcat şi în etapele precedente, în schimb pentru Florin Cazan (Juventus) şi Petre Ioniţă (Baloteşti) a fost prima reuşită din acest sezon.
Mult mai scurtă a fost lista debutanţilor, singurul jucător care a intrat pentru prima dată în acest sezon pe teren, fiind consemnat în meciul de la Brăila. Acolo, Eduard Oprea a fost introdus pe final de meci, pentru ultimele şase minute ale întâlnirii pierdute de gazde în faţa nou-promovatei Sepsi, scor 0-1.
Iată tabloul complet al prezenței jucătorilor U21 în a 17-a etapă din Liga 2, cu mențiunea că marcatorii evidențiați sunt fotbaliști care fac parte din această categorie:
► CS Baloteşti – UTA Bătrâna Doamnă 2-4 (1-1)
Roland Stănescu (4), Petre Ioniţă (90+2) / Adrian Petre (26, 46, 74, 83 – pen.)
Baloteşti: Răuţă (integralist), Val. Niculae (titular, 81 de minute), Darie (titular, 63 de minute), P. Ioniţă (din minutul 63), Păduraru (din minutul 70)
UTA BD: Ad. Petre, I. Tănase, Burlă (toţi integralişti), D. Covaci (din minutul 84), Jorza (din minutul 87)
► CSM Râmnicu Vâlcea – Olimpia Satu Mare 0-0
CSM: Căbuz, Piscanu, D. Dumitraşcu (toţi integralişti)
Olimpia: Anca-Trip, Krausz (ambii integralişti), Luduşan (titular, 70 de minute), Kanalos (din minutul 70)
► Dacia Unirea Brăila – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-1 (0-0)
Attila Hadnagy (76)
Dacia Unirea: G. Niţă, Muscă (ambii integralişti), Roşoagă (titular, 84 de minute), Ed. Oprea (din minutul 84)
Sepsi: Niczuly, Dumbravă (ambii integralişti), Tofan (titular, 86 de minute), P. Chiş (din minutul 86)
► Metalul Reşiţa – CS Afumaţi 1-2 (1-2)
Robert Buduroi (26) / Marian Vlada (5, 45+1)
Metalul: R. Petre, Borţoneanu (ambii integralişti), Bg. Oancea (titular, 49 de minute), Dr. Matei (din minutul 49), F. Paraschiv (din minutul 82)
Afumaţi: Al. Gheorghe, Covalschi (ambii integralişti), Vl. Tudorache (titular, 90+1 minute), Şt. Vasile (titular, 62 de minute), Val. Costache (din minutul 62)
► Chindia Târgovişte – Dunărea Călăraşi 5-0 (2-0)
Cristian Neguţ (28), Cristian Cherchez (35, 48), Marian Vătavu (69), Adrian Ioniţă (85)
Chindia: Neguţ, Cr. Stoica (ambii integralişti), Parghel (titular, 83 de minute), Ad. Ioniţă (din minutul 83)
Dunărea: P. Radu (integralist), Preoteasa (titular, 52 de minute), Ţenea (titular, 40 de minute), Danciu (din minutul 40), Licu (din minutul 52)
► CS Mioveni – Luceafărul Oradea 1-2 (0-1)
Roberto Ayza (66) / Sergiu Arnăutu (14 – pen.), Paul Păcurar (64)
Mioveni: Rădescu, Boboc (ambii integralişti), Tirică (titular, 68 de minute), Ed. Florescu (din minutul 68)
Luceafărul: I. Ban, Ţegle (ambii integralişti), Bedea (titular, 81 de minute), Zs. Lukacs (din minutul 71)
► ASU Politehnica Timişoara – FC Academica Clinceni 0-1 (0-0)
Florin Ştefan (68)
ASU Poli: Gkakos, Motreanu (ambii integralişti), Teuţ (titular, 67 de minute), Dănăricu (din minutul 67), P. Niţă (din minutul 84)
Academica: Fl. Ştefan, Perju (ambii integralişti), M. Coman (titular, 84 de minute), Gojnea (titular, 51 de minute), Fota (din minutul 51), R. Crişan (din minutul 82)
► Foresta Suceava – Juventus Bucureşti 1-2 (1-1)
Vasile Dănilă (13) / Florin Cazan (1), Remus Chipirliu (90+2 – pen.)
Foresta: Masella (integralist), Cerlincă (titular, 88 de minute), Dănilă (titular, 70 de minute), Strugariu (din minutul 70), A. Mutu (din minutul 88)
Juventus: R. Stoian, Dr. Florea (ambii integralişti), Fl. Cazan (titular, 68 de minute), Carabela (din minutul 62)
Pe categorii de vârstă, cei mai mulţi jucători au fost cei născuţi în 1996 – 60 la număr, urmaţi de generaţia 1995 – 50 de jucători. Pe locul al treilea s-au aflat cei născuţi în 1997 (35), urmaţi de 1998 (31) şi 1999 (18). La categoria 2000 figurează şapte jucători, în timp ce la 2001 a rămas în continuare un singur reprezentant.
Analizînd distribuţia pe posturi se poate observa că, din cei 202 de jucători care au bifat cel puţin o prezenţă în teren, în primele 17 runde, cei mai numeroşi sunt mijlocaşii, 94 la număr, urmaţi de fundaşi, cu 35 mai puţini.
Portari: Paşca (Şoimii Pâncota), Căucă (FC Braşov), Fila, R. Stoian (ambii Juventus), Anca-Trip (Olimpia), Al. Radu (Metalul), Gudea (Tărlungeni), Niga (Foresta), Căbuz, Muţiu (ambii CSM Rm. Vâlcea), Aioani (Chindia), C. Munteanu, Ed. Preda (ambii Berceni), Niczuly (Sepsi OSK), A. Constantinescu, Gkakos (ambii ASU Poli), Gârlea (Dacia Unirea)
Fundași: Al. Gheorghe, Covalschi (ambii CS Afumaţi), C. Covaci, D. Dan, Ţugulescu, Morschil, Jurău, Dulap (toţi Şoimii Pâncota), Fl. Dumbravă, P. Chiş, Tankó (toţi Sepsi OSK), Săftescu, Băjan (ambii FC Braşov), R. Alecsandru, Carabela (ambii Juventus), Tirică, Bg. Stancu (ambii CS Mioveni), Ciul (Olimpia), Dr. Matei, E. Matei, G. Nedelcu, M. Ciobanu, A. Ilie, C. Dima, Rzv. Petre (toţi Metalul), Ţenea, Codreanu, Mihuţ (toţi Dunărea), Ciortan, Nicolici, M. Zamfir (toţi Tărlungeni), A. Mutu, Turda, Aeroaiei, Masella (toţi Foresta), Cr. Costin, Burlă, Celea (toţi UTA BD), D. Dumitraşcu (CSM Rm. Vâlcea), Todorov, Motreanu (ambii ASU Poli), Răuţă, Al. Grigore, Darie, A. Iordache (toţi Baloteşti), Fl. Niţă, Al. Vasile, M. Badea, Chireaţă (toţi Berceni), Butean, Perju, Fota, R. Crişan, Fl. Ştefan (toţi Academica), Al. Radu, I. Ban, Bactăr (toţi Luceafărul), Ad. Ioniţă (Chindia), Ed. Oprea (Dacia Unirea)
Mijlocași: Vl. Tudorache, Val. Costache (ambii CS Afumaţi), Ursoi, Ştrengar, D. Bogdan, Dihel, Farcaş, I. Ianc, Taïder (toţi Şoimii Pâncota), Jakab, Tofan (ambii Sepsi OSK), P. Iacob, Răchişan, L. Manole, Pamfile, Fl. Răsdan (toţi FC Braşov), Boboc, Rădescu, Ed. Florescu, Iamandi (toţi CS Mioveni), Erdei, Krausz, Kanalos, Bura, D. Lukacs, Tudoran (toţi Olimpia), Ghimiş, Buzdugan, Pitulice, Şendroiu, Tessin, Cl. Ştefan (toţi Metalul), P. Radu, Licu, Preoteasa, Dat, Danciu (toţi Dunărea), D. Oprea, G. Niţă, Roşoagă, Calu, M. Iordache (toţi Dacia Unirea), V. Mihai, I. Anghel, G. Mihai, Şt. Niculae, R. Nae (toţi Tărlungeni), Dănilă, Cerlincă, Strugariu (toţi Foresta), Man, Jorza, I. Tănase, Stahl, M. Vlad, D. Covaci (toţi UTA BD), Ad. Cîrstea, S. Drăghici, R. Georgescu, Ov. Mihai, Piscanu, I. Marian, N. Mocanu, Târş (toţi CSM Rm. Vâlcea), Teuţ, Giuricici, Dănăricu, Ţugui (toţi ASU Poli), Parghel, Cr. Stoica, Rosciugă (toţi Chindia), Val. Niculae, P. Ioniţă, Păduraru, Bakalli (toţi Baloteşti), M. Ion, Matincă, Carp, Pădure, Cr. Matei, R. Lică, B. Iancu, R. Petre, Fl. Matei, M. Anton (toţi Berceni), Olea, Gojnea, Cocîrlă (toţi Academica), Ţegle, Bedea, D. Costea (toţi Luceafărul), Al. Roşca, Sbârcea (ambii Juventus)
Atacanți: Şt. Vasile (CS Afumaţi), D. Lung, Andrei Pătraşcu (ambii Şoimii Pâncota), Veress (Sepsi OSK), E. Nica, Fl. Cazan, Dr. Florea (toţi Juventus), I. Dinu, I. Iorga, Bg. Oancea, Borţoneanu, F. Paraschiv (toţi Metalul), Mareş (Juventus / Dunărea), Dobra, Dincă (ambii Dunărea), Muscă, P. Ioan, Mucuţă (toţi Dacia Unirea), Ad. Petre (UTA BD), Brice Nanou, Luduşan (ambii Olimpia Satu Mare), Neguţ, Nisipeanu (ambii Chindia), D. Stancu, Bădulescu, Măcriş (toţi Berceni), P. Niţă, D. Mărgărit, D. Neamţu (toţi ASU Poli), M. Coman (Academica), Stăvărache (Şoimii/Berceni), Zs. Lukacs (Luceafărul), S. Ivan (CS Mioveni)