Pe frf.ro veți descoperi la finalul fiecărei etape radiografia evoluțiilor jucătorilor Under 21 utilizați de echipele din Liga 2. După a 27-a rundă a sezonului, statistica bifează un total de 233 de jucători folosiţi în 232 partide!
Scorul etapei s-a înregistrat la Târgovişte, acolo unde Chindia a învins cu 4-0 pe Metalul Reşiţa. Dâmboviţenii au avut doi jucători sub 21 de ani pe lista marcatorilor, Neguţ (foto, în stânga) şi Crinel Stoica, situaţie în care s-au mai aflat o singură dată în acest sezon. Precedentul meci cu goluri realizate de minim doi fotbalişti U21 ai Chindiei a fost succesul din tur cu Dunărea Călăraşi, atunci când au punctat Neguţ şi Adrian Ioniţă.
Cu reuşitele de sâmbătă, Chindia a ajuns la un total de 15 goluri marcate de jucători sub 21 de ani, lider la acest capitol fiind Neguţ, care a punctat de 11 ori în actuala ediţie de campionat.
Roşca, primul gol în Liga 2
Pe lista marcatorilor din etapa a 27-a au mai figurat doi jucători, Răuţă de la CS Baloteşti şi Roşca de la Juventus Colentina. Pentru mijlocaşul liderului a fost prima reuşită în sezonul său de debut în Liga 2, el fiind folosit până acum în 12 partide. Cu cele patru goluri reuşite de jucătorii U21 în această etapă, totalul reuşitelor acestora a ajuns la 154, cu 58 de fotbalişti pe lista marcatorilor. Lider detaşat în clasamentul golgeterilor continuă să fie Adrian Petre de la UTA Bătrâna Doamnă, cu 22 de goluri, urmat de Neguţ de la Chindia, cu jumătate din totalul arădeanului şi Marius Coman de la Academica, cu 8 goluri.
Academica, la primul debutant născut în 1999
Etapa a 27-a a mai bifat un nume nou pe lista jucătorilor U21 care au evoluat în acest sezon, după debutul lui Andrei Chindriş în tricoul Academicii Clinceni. Împrumutat în pauza de iarnă de la FC Botoşani, fundaşul născut în 1999 a fost integralist în meciul cu Foresta Suceava, pierdut de ilfoveni cu scorul de 2-0.
Chindriş este primul "1999" utilizat în acest sezon de gruparea din Clinceni şi al 22-lea jucător născut în acest an care a evoluat în actuala ediţie de campionat. Academica Clinceni are în acest moment 16 jucători sub 21 de ani folosiţi, cei mai mulţi, 10 la număr, fiind născuţi în 1996.
Iată tabloul complet al prezenței jucătorilor U21 în a 27-a etapă din Liga 2, cu mențiunea că marcatorii evidențiați sunt fotbaliști care fac parte din această categorie:
► Foresta Suceava – FC Academica Clinceni 2-0 (0-0)
Cătălin Vraciu (88 – pen.), Bogdan Rusu (90+5)
Foresta: Niga, A. Mutu, Cerlincă (toţi integralişti), Dănilă (din minutul 75)
Academica: Chindriş (integralist), Onţel (titular, 65 de minute), Cioablă (titular, 62 de minute), Cruceru (din minutul 62), M. Coman (din minutul 65), D. Benzar (din minutul 83)
► Chindia Târgovişte – Metalul Reşiţa 4-0 (1-0)
Crinel Stoica (36), Georgian Honciu (69, 80), Cristian Neguţ (82)
Chindia: D. Dumitraşcu, Neguţ (ambii integralişti), Cr. Stoica (titular, 68 de minute), Nisipeanu (din minutul 68)
Metalul: Vl. Ignat, Borţoneanu (ambii integralişti), C. Dima (titular, 83 de minute), Rzv. Petre (din minutul 83)
► CS Baloteşti – FC Braşov 2-2 (0-1)
Andrei Răuţă (63), Lucian Ion (66) / Rareş Enceanu (21), Vlad Munteanu (51)
Baloteşti: A. Răuţă, E. Nica (ambii integralişti), P. Ioniţă (titular, 53 de minute), Gojnea (din minutul 53)
FC Braşov: P. Iacob, Băjan, R. Moldoveanu (toţi integralişti)
► Olimpia Satu Mare – Juventus Bucureşti 1-3 (1-2)
Vasile Pop (44 – pen.) / Alexandru Roşca (21), Vasile Buhăescu (45+1), Remus Chipirliu (90+1)
Olimpia: Anca-Trip, Bura, Luduşan (toţi integralişti), Kanalos (din minutul 75)
Juventus: R. Stoian, Carabela (ambii integralişti), Al. Roşca (titular, 45 de minute), Fl. Cazan (din minutul 46)
► UTA Bătrâna Doamnă – Luceafărul Oradea 0-0
UTA BD: Copaci, Ad. Petre (ambii integralişti), I. Tănase (titular, 75 de minute), Vîlceanu (din minutul 61)
Luceafărul: I. Ban, Chiş-Toie (ambii integralişti), Bedea (titular, 86 de minute), I. Cuc (titular, 56 de minute), Bactăr (din minutul 86)
► Dunărea Călăraşi – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-0
Dunărea: Ţenea, Preoteasa, Danciu (toţi integralişti)
Sepsi: Fejér, Dumbravă (ambii integralişti), L. Manole (titular, 83 de minute), Greu (din minutul 62)
Pe categorii de vârstă, cei mai mulţi jucători sunt cei născuţi în 1996, cu un total de 67 de fotbalişti, urmaţi de generaţia 1995 – 56 de jucători. Pe locul al treilea sunt cei cei născuţi în 1997 (42), urmaţi de 1998 (34) şi 1999 (22). În ceea ce priveşte generaţiile 2000 şi 2001, acestea sunt neschimbate ca număr, cu 10, respectiv 2 jucători.
Analizînd distribuţia pe posturi se poate observa că, din cei 233 de jucători care au bifat cel puţin o prezenţă în teren, în primele 27 runde, cei mai numeroşi sunt mijlocaşii, 108 la număr, urmaţi de fundaşi, cu 45 mai puţini.
Portari: Paşca (Şoimii Pâncota), Căucă (FC Braşov), Fila, R. Stoian, Brie (toţi Juventus), Anca-Trip (Olimpia), Al. Radu (Metalul), Vl. Ignat (Metalul / FC Braşov), Gudea (Tărlungeni), Niga (Foresta), Căbuz (Chindia / CSM Rm. Vâlcea), Muţiu (CS Afumaţi / CSM Rm. Vâlcea), Aioani (Chindia), C. Munteanu, Ed. Preda (ambii ACS Berceni), Niczuly, Fejér (ambii Sepsi OSK), A. Constantinescu, Gakos (ambii ASU Poli), Gîrlea (ASU Poli / Dacia Unirea), Began (Luceafărul), Alb. Popa (Dacia Unirea)
Fundași: Al. Gheorghe, Covalschi (ambii CS Afumaţi), D. Dan (UTA BD / Şoimii Pâncota), C. Covaci, Ţugulescu, Morschil, Jurău, Dulap (toţi Şoimii Pâncota), Fl. Dumbravă, P. Chiş, Tankó, Vl. Olteanu (toţi Sepsi OSK), Săftescu (Chindia / FC Braşov), Băjan (FC Braşov), R. Alecsandru, Carabela (ambii Juventus), Tirică (CS Mioveni), Bg. Stancu (Academica / CS Mioveni), Ciul (Olimpia), Dr. Matei, E. Matei, G. Nedelcu, M. Ciobanu, A. Ilie, C. Dima, Rzv. Petre (toţi Metalul), Ţenea, Codreanu, Mihuţ (toţi Dunărea), Ciortan, Nicolici, M. Zamfir (toţi Tărlungeni), A. Mutu, Turda, Aeroaiei, Masella (toţi Foresta), Copaci, Cr. Costin, Burlă, Celea (toţi UTA BD), D. Dumitraşcu (Chindia / CSM Rm. Vâlcea), Todorov, Motreanu (ambii ASU Poli), Răuţă, Al. Grigore, Darie, A. Iordache (toţi Baloteşti), Fl. Niţă, Al. Vasile, M. Badea, Chireaţă (toţi ACS Berceni), Butean, Perju, Fota, R. Crişan, Fl. Ştefan, Chindriş (toţi Academica), Fl. Drăgan, Al. Radu, I. Ban, Bactăr (toţi Luceafărul), Ad. Ioniţă (Chindia), Ed. Oprea (Dacia Unirea)
Mijlocași: Vl. Tudorache, Val. Costache, Al. Mitu (toţi CS Afumaţi), Ursoi, Ştrengar, D. Bogdan, Dihel, Farcaş, I. Ianc, Taïder (toţi Şoimii Pâncota), Jakab, Tofan, Greu (toţi Sepsi OSK), L. Manole (Sepsi / FC Braşov), P. Iacob, Răchişan, Pamfile, Fl. Răsdan, Tripşa, Cristil (toţi FC Braşov), Boboc, Rădescu, Ed. Florescu, Iamandi (toţi CS Mioveni), Cocian, Erdei, Krausz, Kanalos, Bura, D. Lukacs, Tudoran (toţi Olimpia), Ghimiş, Buzdugan, Pitulice, Şendroiu, Tassin, Cl. Ştefan (toţi Metalul), P. Radu, Licu, Preoteasa, Dat, Danciu (toţi Dunărea), D. Oprea, G. Niţă, Roşoagă, Calu, M. Iordache, Moglan (toţi Dacia Unirea), V. Mihai, I. Anghel, G. Mihai, Şt. Niculae, R. Nae (toţi Tărlungeni), Dănilă, Cerlincă, Strugariu (toţi Foresta), Man, Jorza, I. Tănase, Stahl, M. Vlad, D. Covaci, Vîlceanu (toţi UTA BD), Ad. Cîrstea, S. Drăghici, R. Georgescu, Ov. Mihai, Piscanu, I. Marian, N. Mocanu, Târş (toţi CSM Rm. Vâlcea), Teuţ, Giuricici, Dănăricu, Ţugui (toţi ASU Poli), Parghel, Cr. Stoica, Rosciugă, A. Şerban (toţi Chindia), Val. Niculae, P. Ioniţă, Păduraru, Bakalli, Ad. Muşat (toţi Baloteşti), Cr. Matei (Academica / ACS Berceni), M. Ion, Matincă, Carp, Pădure, R. Lică, B. Iancu, R. Petre, Fl. Matei, M. Anton (toţi ACS Berceni), Pecilă, L. Olea, Cocîrlă, Cruceru (toţi Academica), Ţegle, Bedea, I. Cuc, D. Costea, A. Predescu, Miholca, Chiş-Toie (toţi Luceafărul), Al. Roşca, Sbârcea (ambii Juventus), Gojnea (CS Baloteşti / Academica)
Atacanți: Şt. Vasile (CS Afumaţi), D. Lung, Andrei Pătraşcu (ambii Şoimii Pâncota), Veress (Sepsi OSK), E. Nica (Baloteşti / Juventus), Fl. Cazan, Dr. Florea (ambii Juventus), I. Dinu, I. Iorga, Bg. Oancea, Borţoneanu, F. Paraschiv, Al. Ionescu (toţi Metalul), Mareş (Juventus / Dunărea), Dobra (Baloteşti / Dunărea), Al. Dincă, G. Toma (ambii Dunărea), Muscă (Juventus / Dacia Unirea), P. Ioan, Mucuţă (ambii Dacia Unirea), Ad. Petre (UTA BD), Brice Nanou, Luduşan (ambii Olimpia Satu Mare), Neguţ, Nisipeanu (ambii Chindia), D. Stancu, Bădulescu, Măcriş (toţi Berceni), P. Niţă, D. Mărgărit, D. Neamţu (toţi ASU Poli), M. Coman, Cioablă, D. Benzar, Onţel (toţi Academica), Stăvărache (Şoimii / Berceni), Zs. Lukacs (Luceafărul), S. Ivan (CS Mioveni), Angelescu, R. Moldoveanu (ambii FC Braşov)