A doua rundă din 2017 a actualei ediţii de campionat a Ligii 2 se va disputa pe durata a două zile, majoritatea meciurilor fiind programate pentru ziua de azi, în timp ce epilogul se va disputa luni, între UTA Bătrâna Doamnă şi Metalul Reşiţa. Etapa a 23-a va fi una cu multe noutăţi, în condiţiile în care patru echipe vor evolua în premieră în acest meci, după ce runda anterioară au avut liber ca urmare a retragerilor din tur şi din pauza de iarnă.
Augustin Călin, noul antrenor al Baloteştiului
Week-end-ul trecut am consemnat debutul a doi antrenori în actuala ediţie de campionat, Alexandru Kiss şi Sandor Nagy, care au figurat ca "principali" la Luceafărul şi Sepsi, acolo unde Cristian Lupuţ şi Valentin Suciu nu deţin licenţa necesară pentru a figura ca titulari ai băncii tehnice. Etapa a 23-a va mai aduce două nume noi, primul fiind al lui Daniel Opriţa, care va figura în premieră ca antrenor principal al liderului pe foaia de joc, după ce a absolvit cursurile de obţinere a licenţei B+A la finalul anului trecut.
Cel de-al doilea este un debutant absolut, Augustin Călin, care a preluat banca tehnică a Baloteştiului în urmă cu câteva zile şi care se va afla la prima experienţă în Liga 2. În vârstă de 36 de ani, noul antrenor al ilfovenilor a revenit în ţară din Algeria, acolo unde a antrenat ultima dată pe USM Blida, pe care a lăsat-o pe a patra poziţie în clasamentul eşalonului secund. Noul tehnician al grupării ilfovene îl va avea la dispoziţie pentru meciul cu Foresta şi pe mijlocaşul Marian Neagu, legitimat joi, după ce a fost declarat liber de contractul cu ACS Berceni şi cu drept de joc pentru a treia echipă. "La prima vedere, este un obiectiv destul de greu, evitarea retrogradării, dar ştiu la ce m-am înhămat" a declarat Augustin Călin, care are ca obiectiv evitarea retrogradării.
Liderul şi-a prezentat noile achiziţii
După cum aminteam mai sus, patru echipe vor disputa primul lor meci oficial în această rundă. În această situaţie se află CS Baloteşti, Metalul Reşiţa, Chindia şi Juventus. Liderul campionatului va întâlni, de la ora 12:00, pe Luceafărul Oradea, grupare care a început 2017 cu un eşec pe teren propriu, scor 1-2.
Gruparea din Colentina a susţinut joi o conferinţă de presă, prilej cu care au fost prezentate noile achiziţii ale echipei. Lângă mult mai cunoscuţii Alexandru Zaharia, Muscă, Hurdubei şi Neag a apărut şi juniorul Burlui, un portar născut în 2000, care a venit la echipă în ultima zi a perioadei de transferuri şi a fost promovat la seniori după ce rezerva Fila a părăsit echipa.
Deşi de abia a împlinit 17 ani, pe 20 ianuarie, tânărul portar sosit de la CS Dinamo nu este la prima experienţă în Liga 2, el debutând la 16 ani şi 5 luni în poarta Unirii Tărlungeni. Burlui a adunat cinci prezenţe în sezonul trecut, toate în tricoul fostei echipe braşovene, de la care a plecat în vară, înainte ca aceasta să se mute la Ştefăneşti. Alături de Stoian şi Brie, noua achiziţie a liderului va fi pregătită de Martin Tudor, care a fost instalat ca antrenor de portari în această pauză de iarnă.
Şiria găzduieşte din nou meciuri de Liga 2
Ultimul meci al etapei va consemna duelul dintre UTA Bătrâna Doamnă şi Metalul Reşiţa, cu o echipă gazdă care a pierdut primul meci al anului la Brăila şi una oaspete care se află la debutul în 2017. Metalul se prezintă cu un lot din care nu mai fac parte 14 jucători, dar în care figurează şapte nume noi, patru provenind de la CSM Râmnicu Vâlcea.
Partida de luni va fi prima din acest sezon în care UTA Bătrâna Doamnă nu va mai juca pe teren propriu la Arad, pe stadionul Motorul, mutându-se pe arena din Şiria, acolo unde a mai evoluat în acest sezon şi Şoimii Pâncota. Prin mutarea tribunelor mobile de pe "Motorul", stadionul "Otto Greffner" a fost omologat cu un total de 1.380 de locuri, iar deplasarea la stadion a spectatorilor va fi asigurată cu autocare puse la dispoziţie de clubul arădean, pe ruta Arad – Şiria – Arad.
Iată programul rundei a 23-a şi clasamentul la zi:
►04.03.2017, ora 11:00
Chindia Târgovişte – FC Academica Clinceni
CS Baloteşti – Foresta Suceava
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CS Afumaţi
►04.03.2017, ora 12:00
Juventus Bucureşti – Luceafărul Oradea
►04.03.2017, ora 13:30
Dunărea Călăraşi – FC Braşov
►04.03.2017, ora 15:00
ASU Politehnica Timişoara – Dacia Unirea Brăila
►06.03.2017, ora 15:00
UTA Bătrâna Doamnă – Metalul Reşiţa
Unirea Tărlungeni – CS Mioveni 0-3
Gazdele s-au retras din campionat după etapa a 21-a şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur
Olimpia Satu Mare stă, deoarece Şoimii Pâncota a fost exclusă în tur.
CSM Râmnicu Vâlcea s-a retras din campionat după etapa a 21-a şi va pierde la masa verde toate meciurile din retur