Pe parcursul zilei de sâmbătă s-au disputat opt dintre cele zece meciuri ale rundei cu numărul 11. A fost o zi dominată de oaspeţi, care au cules 16 din cele 24 de puncte puse în joc, gazdele trebuind să se mulţumească doar cu două victorii şi un egal.
Toate victoriile oaspeţilor au avut un numitor comun, scorul la pauză fiind 0-0. Patru dintre acestea au fost la limită, scor 1-0, inclusiv cea a liderului Juventus la UTA Bătrâna Doamnă acasă (foto), doar Olimpia impunându-se la două goluri, la capătul unui meci cu scântei contra celor de la Unirea Tărlungeni.
Singurele victorii ale gazdelor le-au aparţinut celor de la Chindia şi Dacia Unirea, ambele echipe venind după o serie de eşecuri consecutive în campionat. Brăilenii au avut nevoie de un penalty pentru a trece la limită de Metalul, în timp ce Chindia a realizat un set alb cu Şoimii.
Ultimele două dueluri ale rundei vor avea loc duminică, atunci când se vor duela Foresta va primi vizita Mioveniului, de la ora 11:00, iar CSM Râmnicu Vâlcea pe cea a Braşovului, de la ora 14:45.
Iată programul şi rezultatele rundei:
►08.10.2016, ora 11:00
Unirea Tărlungeni – Olimpia Satu Mare 0-2 (0-0)
CS Baloteşti – CS Afumaţi 0-1 (0-0)
Chindia Târgovişte – Şoimii Pâncota 6-0 (2-0)
Dacia Unirea Brăila – Metalul Reşiţa 2-1 (1-1)
Dunărea Călăraşi – FC Academica Clinceni 0-0
►08.10.2016, ora 13:00
ACS Berceni – Luceafărul Oradea 0-1 (0-0)
►08.10.2016, ora 15:00
ASU Politehnica Timişoara – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-1 (0-0)
►08.10.2016, ora 15:30
UTA Bătrâna Doamnă – Juventus Bucureşti 0-1 (0-0)
►09.10.2016, ora 11:00
Foresta Suceava – CS Mioveni
►09.10.2016, ora 14:45
CSM Râmnicu Vâlcea – FC Braşov