Finalul sezonului regular a fost unul nerecomandat cardiacilor, ultima etapă fiind decisivă pentru stabilirea ultimelor trei calificate în play-off. U Cluj, cu trei puncte luate la masa verde şi CS Mioveni, favorită în meciul cu Metalul Reşiţa au fost dintre cele cinci echipe candidate la cele trei locuri libere. O a treia, Braşovul, nu avea altă variantă decât victoria, în duelul cu Şoimii Pâncota, pe teren propriu. Însă centrul atenţiei a fost partida de la Baia Mare, acolo unde FCM şi CSM Râmnicu Vâlcea şi-au jucat în meci direct rămânerea în primele şase.

Din păcate pentru ei, vâlcenii nu au obţinut decât un rezultat de egalitate, care i-a scos în afara play-off-ului. Asta în condiţiile în care, la reluarea sezonului în martie, gruparea antrenată de Alexandru Pelici ocupa prima poziţie în clasament, după modificarea rezultatelor din retur ca urmare a excluderii celor de la FC Bihor şi FC Caransebeş.

Cum braşovenii au învins, ca şi CS Mioveni, la scor de neprezentare, cele două echipe s-au calificat braţ la braţ în play-off, acolo unde se vor duela cu Gaz Metan, Chindia, UTA Bătrâna Doamnă şi FCM Baia Mare.

2 aprilie, ora 11:00

FC Braşov – Şoimii Pâncota 3-0 (2-0)
FCM Baia Mare – CSM Râmnicu Vâlcea 0-0
Metalul Reşiţa – CS Mioveni 0-3 (0-1)
UTA Bătrâna Doamnă – Unirea Tărlungeni 2-1 (0-0)
FC Caransebeş – Olimpia Satu Mare* 0-3
FC Bihor Oradea – Universitatea Cluj* 0-3

2 aprilie, ora 13:00
Chindia Târgovişte – Gaz Metan Mediaş 0-0

*Gazdele au fost excluse din campionat în urma deciziilor Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF şi pierd la masa verde toate partidele din retur

CLASAMENTUL SEZONULUI REGULAT AL SERIEI A II-A

1. Gaz Metan Mediaș 26 16 5 5 37 18 53
2. Chindia Târgoviște 26 16 4 6 48 18 52
3. UTA Bătrâna Doamnă 26 15 6 5 48 28 51
4. FCM Baia Mare 26 13 7 6 33 15 46
5. FC Brașov 26 12 9 5 48 24 45
6. CS Mioveni 26 13 6 7 40 18 45
7. CSM Rm. Vâlcea 26 12 8 6 39 23 44
8. ”U” Cluj 26 13 5 8 30 15 44
9. Șoimii Pâncota 26 9 8 9 30 29 35
10. Olimpia Satu Mare 26 9 6 11 35 36 33
11. Unirea Tărlungeni 26 5 9 12 26 34 24
12. FC Bihor Oradea* 25 4 1 20 10 58 13
13. Metalul Reșița** 26 3 1 22 18 74 -5
14. FC Caransebeș*** 25 3 1 21 11 63 -86
* echipă sancţionată cu excluderea din toate competițiile organizate sub egida Federației Române de Fotbal, ca urmare a neachitării obligațiilor financiare în termenul regulamentar față de creditorul Luduşan Ioan Andrei (dosar 84/CD/2015) în conformitate cu decizia Comisiei de Disciplină şi Etică din 03.02.2016
** echipă penalizată cu 3 puncte conform deciziei Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF, după ce jucătorii Metalului au refuzat să joace partida cu Olimpia Satu Mare, contând pentru etapa a XIV-a. Echipa a mai fost penalizată cu 12 puncte în urma Hotărârilor Comisiei de Disciplină şi Etică
*** echipă penalizată cu 96 de puncte în urma Hotărârilor Comisiei de Disciplină şi Etică. Totodată, FC Caransebeş a fost sancţionată cu excluderea din toate competițiile organizate sub egida Federației Române de Fotbal, ca urmare a neachitării obligațiilor financiare în termenul regulamentar față de creditorii Cotiga George Mihai (dosar 83/CD/2015), Pîrvu Dumitru Florian (dosar 88/CD/2015), Tomozei Marius Ionuț (dosar 89/CD/2015) şi Precup Gabriel (dosar 90/CD/2015), în conformitate cu deciziile Comisiei de Disciplină şi Etică din 13.01.2016, faţă de creditorii Dinu Ciprian (dosar 91/CD/2015), Pascal Mihai Adrian (dosar 92/CD/2015) şi Stancu Ionuţ (dosar 93/CD/2015), în conformitate cu deciziile Comisiei de Disciplină şi Etică din 03.02.2016, faţă de creditorii Barbu Marius Radu (dosar 100/CD/2015) şi Stoianof Ovidiu (dosar 101/CD/2015), în conformitate cu deciziile Comisiei de Disciplină şi Etică din 10.02.2016 şi faţă de creditorul Paleacu Alin Vasile (dosar 113/CD/2015)în conformitate cu deciziile Comisiei de Disciplină şi Etică din 02.03.2016
NOTĂ: Ca urmare a excluderii echipelor FC Bihor Oradea şi FC Caransebeş, clasamentul seriei a doua a fost modificat în conformitate cu alineatul b al articolului 17 din ROAF. Astfel, toate meciurile din retur ale celor două echipe, atât cele deja disputate, cât şi cele care au rămas nedisputate, se omologhează cu scorul de 3-0 în favoarea echipei adverse.

Braşovenele, marile câştigătoare de pe urma Caransebeşului şi Bihorului

În conformitate cu regulamentul de organizare şi desfăşurare a play-off-ului şi play-out-ului, primele şase echipe vor evolua în play-off, iar următoarele şase în play-out. Punctajul cu care se va porni în această fază a competiţiei s-a determinat fără a lua în calcul rezultatele obţinute cu FC Bihor şi FC Caransebeş, echipă excluse din campionat. O situaţie specială a fost cazul echipei Metalul Reşiţa, care a rămas în competiţie, după excluderea celor două echipe amintite mai sus.

Punctele obţinute prin eliminarea acestor meciuri s-au împărţit în două, iar rezultatul final a fost rotunjit cu 0,5 în sus, acolo unde a fost cazul (exemplu: 31 de puncte în sezonul regular înseamnă 15,5, rotunjite la 16 pentru play-off/play-out). Rotunjirea va conta drept criteriu de departajare la finalul actualei ediţii de campionat, echipele cu punctaj neajustat având câştig de cauză în caz de egalitate.

Cele mai favorizate de anularea punctelor din meciurile cu FC Caransebeş şi FC Bihor au fost echipele braşovene. Astfel, FC Braşov şi Unirea Tărlungeni au pierdut doar şapte puncte în clasamentul dinainte de înjumătăţire, având un egal şi un eşec fiecare, comparativ cu celelalte echipe, care au pierdut 12 puncte (pentru patru victorii).

Iată şi clasamentele de start pentru play-off, respectiv play-out

  PLAY-OFF     PLAY-OUT  
1. Gaz Metan* 21 7. CSM Rm. Vâlcea* 18
2. Chindia 20 8. U Cluj 16
3. UTA BD* 20 9. Şoimii 13
4. FC Braşov 19 10. Olimpia* 11
5. FCM Baia Mare 17 11. Unirea Tărlungeni* 9
6. CS Mioveni* 17 12. Metalul -11

*echipe care au beneficiat de rotunjire

PROGRAMUL PLAY-OFF-ULUI

ETAPA 1 ETAPA 2
Gaz Metan CS Mioveni FCM Baia Mare Gaz Metan
Chindia FCM Baia Mare FC Braşov Chindia
UTA BD FC Braşov CS Mioveni UTA BD
ETAPA 3 ETAPA 4
Gaz Metan FC Braşov UTA BD Gaz Metan
Chindia UTA BD FC Braşov FCM Baia Mare
CS Mioveni FCM Baia Mare Chindia CS Mioveni
ETAPA 5 ETAPA 6
Gaz Metan Chindia Chindia Gaz Metan
FCM Baia Mare UTA BD UTA BD FCM Baia Mare
CS Mioveni FC Braşov FC Braşov CS Mioveni
ETAPA 7 ETAPA 8
Gaz Metan UTA BD FC Braşov Gaz Metan
FCM Baia Mare FC Braşov UTA BD Chindia
CS Mioveni Chindia FCM Baia Mare CS Mioveni
ETAPA 9 ETAPA 10
Gaz Metan FCM Baia Mare CS Mioveni Gaz Metan
Chindia FC Braşov FCM Baia Mare Chindia
UTA BD CS Mioveni FC Braşov UTA BD

PROGRAMUL PLAY-OUT-ULUI

ETAPA 1 ETAPA 2
CSM Rm. Vâlcea Metalul Un. Tărlungeni CSM Rm. Vâlcea
U Cluj Un. Tărlungeni Olimpia U Cluj
Şoimii Olimpia Metalul Şoimii
ETAPA 3 ETAPA 4
CSM Rm. Vâlcea Olimpia Şoimii CSM Rm. Vâlcea
U Cluj Şoimii Olimpia Un. Tărlungeni
Metalul Un. Tărlungeni U Cluj Metalul
ETAPA 5 ETAPA 6
CSM Rm. Vâlcea U Cluj U Cluj CSM Rm. Vâlcea
Un. Tărlungeni Şoimii Şoimii Un. Tărlungeni
Metalul Olimpia Olimpia Metalul
ETAPA 7 ETAPA 8
CSM Rm. Vâlcea Şoimii Olimpia CSM Rm. Vâlcea
Un. Tărlungeni Olimpia Şoimii U Cluj
Metalul U Cluj Un. Tărlungeni Metalul
ETAPA 9 ETAPA 10
CSM Rm. Vâlcea Un. Tărlungeni Metalul CSM Rm. Vâlcea
U Cluj Olimpia Un. Tărlungeni U Cluj
Şoimii Metalul Olimpia Şoimii