Săptâmâna în care s-a reluat competiţia în Liga 2 a adus în lotul arădenilor de la UTA Bătrâna Doamnă două nume noi, italianul Piccioni şi macedoneanul Adili. Cei doi străini ai grupării pregătite de Laurenţiu Roşu au dus la patru numărul achiziţiilor din pauza de iarnă, alături de Dumitru Muntean, sosit de la Olimpia Satu Mare şi Robert Vîlceanu, împrumutat de la FC Steaua Bucureşti.
Aseară, jucătorii au fost prezentaţi oficial de gruparea arădeană, în cadrul unei conferinţe de presă la care au mai participat directorul general Codru Grădinariu şi antrenorul principal Laurenţiu Roşu. ”Acum suntem chiar OK din punct de vedere al efectivului, avem câte doi jucători pe post. Au venit fotbaliști care ne pot ajuta, pentru că sunt polivalenți”, a declarat cu acest prilej tehnicianul roș-albilor.
Optimism înaintea primul meci din 2017
Primul transfer al iernii a fost Dumitru Muntean, jucător care poate evolua atât în linia mediană, cât și în defensivă, însă nici compartimentul atacului nu-i este străin. ”E decizia antrenorului unde voi juca. Nu am venit aici pentru un post fix, joc și în poartă dacă e nevoie! Mă gândesc deja la meciul de la Brăila, am mai jucat pe terenul lor cu Satu Mare. Întâlnim o echipă destul de bună, încearcă să joace, dar noi suntem pregătiți să câștigăm”, a transmis fotbalistul. La mijloc va evolua şi singurul jucător U21 dintre cei patru, fostul internaţional de juniori Robert Vîlceanu.
Cei doi străini sosiţi în această iarnă, macedoneanul Adili şi italianul Piccioni şi-au exprimat optimismul în ceea ce priveşte şansele UTA-ei de a promova în primul eşalon. ”Eu sunt foarte fericit că sunt aici, îmi aștept debutul, dar acum mă gândesc că mai important e să câștigăm la Brăila. M-am adaptat bine la UTA, îmi doresc să ajut UTA să urce în prima divizie” a comentat Adili la conferinţa de presă de aseară.
Italianul Piccioni (foto, sus), care s-a mai pregătit în această iarnă și cu echipa ucraineană Karpaty Lvov, a fost şi el tranşant: ”Sper ca după trei luni să fim în Liga I. Știu că va fi concurență puternică, dar e un lucru bun. Am avut oferte și din Liga I, dar mi-a plăcut mult proiectul de la UTA”.
Liderul a mai oficializat un ultim transfer înaintea etapei a 22-a
Nu doar arădenii au punctat la capitolul transferuri în această săptămână, ci şi alte trei echipe. Chiar dacă perioada de transferuri s-a încheiat luni, mutările au putut fi efectuate conform regulamentelor în vigoare, fiind vorba de jucători de peste hotare pentru care s-a solicitat certificatul internaţional de transfer în cadrul perioadei sau de jucători care au fost declaraţi liberi de CNSL, memoriile lor fiind depuse la comisie înainte de 20 februarie.
În primul caz a fost vorba de Academica Clinceni, grupare care a repatriat doi jucători români care au evoluat în prima parte a sezonului în Cipru, respectiv Italia. Ilfovenii i-au legitimat pe fundaşul stânga Cristian Pulhac, venit de la Aris Limassol şi pe mijlocaşul central Alexandru Lazăr, sosit de la ACR Messina.
În a doua ipostază s-au aflat liderul Juventus Bucureşti şi nou-promovata ASU Poli Timişoara. Gruparea din Colentina l-a înregimentat pe Alexandru Zaharia (foto sus), declarat liber de contractul pe care l-a avut cu Gaz Metan Mediaş. Timişorenii s-au orientat spre Răzvan Gorovei, jucător trecut pe la CSMS Iaşi şi CS U Craiova, dar legitimat ultima dată la Ştiinţa Miroslava.
LISTA TRANSFERURILOR OFICIALIZATE PÂNĂ PE 24 FEBRUARIE INCLUSIV:
Juventus Bucureşti
Sosiri: Al. Muscă (Dacia Unirea), Hurdubei (Aerostar), I. Neag (CSM Rm. Vâlcea), Al. Zaharia (Gaz Metan Mediaş)
Plecări: Arsu (liber, prin decizie CNSL), R. Alecsandru (Petrolul 52), Stoenac (Cetate Deva, împrumut), Rontea, E. Nica (ambii CS Baloteşti, împrumut), Opriş (CSM Şcolar Reşiţa, împrumut)
UTA Bătrâna Doamnă
Sosiri: D. Muntean (Olimpia Satu Mare), Vîlceanu (FC Steaua Bucureşti, împrumut), Adili (FC Shkupi, Macedonia), Piccioni (CSM Poli Iaşi)
Plecări: –
FC Braşov
Sosiri: Tripşa (Cremonese), Cristil (FC Voluntari II), R. Moldoveanu (Dinamo II, împrumut), Chitoşcă, Enceanu (ambii FC Steaua Bucureşti, împrumut), D. Mutu (Sepsi OSK, final împrumut), Angelescu (SC Popeşti Leordeni, împrumut), Al. Ichim (FC Botoşani)
Plecări: Ş. Moraru (AFC Hărman), Petra (ASA Tg. Mureş, împrumut terminat), Leca (The New Saints FC, Ţara Galilor), Săftescu (FC Dinamo, împrumut terminat), Fl. Cordoş (Luceafărul), Fl. Răsdan (Concordia Chiajna, împrumut terminat), R. Răducan (SC Popeşti Leordeni), Vl. Ignat (Metalul Reşiţa), Dîrstariu, N. Roşu, Turdean (toţi AFC Hărman, împrumut), L. Manole (Dinamo, final împrumut)
Olimpia Satu Mare
Sosiri: A. Voicu (FC Voluntari, împrumut), I. Roşu (ACS Poli Timişoara), Daminuţă (Hapoel Nir Ramat HaSharon, Israel), Bg. Dascălu (Sporting Piteşti, împrumut), Oct. Ursu (ASA 2013 Tg. Mureş)
Plecări: D. Muntean (UTA Bătrâna Doamnă), Takacs (Asociaţia Club Sportiv de Fotbal "Alb-Negru" al Studenţilor Clujeni), Băican (FC Zalău, final împrumut şi transfer definitiv), Brice Nanou (Becicherecu Mic)
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Sosiri: Ghinga (Metalul Reşiţa), Bujor (Foresta Suceava), Iovu (Unirea Dej), L. Manole, Vl. Olteanu (ambii FC Dinamo, împrumut), Greu (FC Botoşani, împrumut)
Plecări: Ţepeş (AFK Csikszereda), D. Mutu (FC Braşov, final împrumut), Bagoly (AFC Od. Secuiesc, împrumut), Tankó (KSE Tg. Secuiesc, împrumut)
CS Mioveni
Sosiri: Căt. Alexe (FC Viitorul II), A. Neagoe (Chindia), Burnea (Unirea Tărlungeni), Boboc (Astra, împrumut)
Plecări: Bg. Stancu (AFC Dănuţ Coman, împrumut terminat), Boboc (Astra)
Chindia Târgovişte
Sosiri: Săftescu (FC Dinamo, împrumut), D. Dumitraşcu (CSM Rm. Vâlcea), Căbuz (Viitorul via CSM Rm. Vâlcea, împrumut)
Plecări: A. Neagoe (CS Mioveni), Roşciugă, Val. Neaga (ambii FC Aninoasa, ultimul împrumutat)
Luceafărul Oradea
Sosiri: Began (liber), Fl. Cordoş (FC Braşov), Bactăr (Metalurgistul Cugir, revenire împrumut), D. Ursu (ASA Tg. Mureş), Chiş-Toie (CS Oşorhei, revenire împrumut), Codoban (liber), A. Predescu (Gaz Metan Mediaş), Miholca (FC Bistriţa), M. Matei (Foresta)
Plecări: Pap (ASA Tg. Mureş), Fl. Ilie, Păcurar (ambii Pandurii), Al. Radu (Petrolul 52), Sorian, Cigan (ambii SV Hollenburg, Austria), Zs. Lukacs (AFK Csikszereda), Verdeş (Unirea Livada)
Foresta Suceava
Sosiri: Vraciu (ACS Poli), Asanache (Concordia Chiajna, împrumut), C. Buziuc, A. Florescu, Coroamă (toţi LPS Suceava), Al. Ivan (Viitorul Liteni)
Plecări: R. Avram (CS Afumaţi), Bujor (Sepsi OSK), M. Matei (Luceafărul)
Dacia Unirea Brăila
Sosiri: Moglan (CS Afumaţi), Alb. Popa (CSS Braşovia)
Plecări: Al. Muscă (Juventus), Enciu (Lanusei Calcio), Mucuţă (Sportul Chiscani, împrumut), Gîrlea (ASU Poli Timişoara), Misarăş (Viitorul Mihai Georgescu, împrumut terminat)
CS Afumaţi
Sosiri: Muţiu (Dinamo via CSM Rm. Vâlcea, împrumut), R. Avram (Foresta), Niţescu (Înainte Modelu)
Plecări: Balgiu (ASA Tg. Mureş via Concordia Chiajna), Moglan (Dacia Unirea Brăila)
Dunărea Călăraşi
Sosiri: Al. Avram (FC Braşov via AFC Hărman, împrumut), C. Cristea (CSM Rm. Vâlcea), Cincă (FCM Alexandria), Bg. Stancu (Metalul Reşiţa), Cr. Puşcaş (Fjardabyggd, Islanda), Ţîră (Neftchi Baku, Azerbaidjan), Mardare (Unirea 1924 Alba Iulia), Mihuţ (Dunărea Grădiştea, împrumut terminat)
Plecări: Zsivanovics (Borac Čačak, Serbia), Bg. Panait (AFK Csikszereda), Slv. Ilie (Suporter Club Oţelul), Ov. Popescu (Atletic Bradu), Dobra (CS Baloteşti), V. Petre (Înainte Modelu, împrumut), D. Barna (FC Pipinsried, Germania)
Academica Clinceni
Sosiri: H. Iancu, Cr. Matei (ambii ACS Berceni, împrumut terminat), Chindriş (FC Botoşani, împrumut), Bg. Matei (FCM Alexandria), Bg. Stancu (AFC Dănuţ Coman), H. Chiacu (CS Tunari), Onţel, D. Benzar (ambii FC Steaua Bucureşti, împrumut), Cioablă, A. Cruceru (ambii FC Viitorul II, împrumut), Pulhac (Aris Limassol, Cipru), Al. Lazăr (ACR Messina, Italia)
Plecări: R. Crişan, Butean (ambii Astra, împrumut terminat), Fota (Concordia Chiajna, împrumut terminat), Fl. Ştefan (FC Olt Slatina, împrumut terminat), C. Predescu (Skënderbeu Korçë, Albania), Antohi (Sohar SC, Oman), Chebac (Delta Dobrogea), Gojnea (CS Baloteşti via AFC Comprest), Lemnaru (ASA 2013 Tg. Mureş)
CSM Râmnicu Vâlcea
Sosiri: –
Plecări: Muţiu (CS Afumaţi via FC Dinamo), Samson, Buşu, Stana (toţi Pandurii, primii doi împrumut), C. Cristea (Dunărea Călăraşi), S. Drăghici (FC Ardealul, împrumut terminat), N. Mocanu (FC Ardealul), Ceapă (Atletic Bradu), Bg. Geantă, Ov. Mihai (ambii Cosmos Aystetten, Germania), Ad. Stoica, Piscanu (ambii SCM Piteşti), D. Dumitraşcu (Chindia), Căbuz (Chindia via FC Viitorul), Ad. Cîrstea (CS Podari), Dina, Cr. Munteanu, Oct. Vasile, Fl. Pîrvu (toţi Metalul Reşiţa), I. Marian, R. Georgescu, I. Teodorescu, Bg. Popescu (toţi ACS Şirineaşa, împrumut), D. Preda, Tănăsescu, Roşianu, Horumbă, Chiripuş (toţi ACS Şirineasa, prelungire împrumut), I. Neag (Juventus Bucureşti), Târş, Spîrleanu, Pistriţu (toţi CS U Craiova, împrumut)
ASU Politehnica Timişoara
Sosiri: Mera (FK Taraz, Kazahstan), Ad. Ungureanu (Ripensia, împrumut), Nicolescu (CD Acero), Gîrlea (Dacia Unirea Brăila), R. Filip (ACS Podari), Gorovei (Ştiinţa Miroslava)
Plecări: Al. Mitrea (CS Ineu, împrumut terminat), Todorov (Giarmata via ACS Poli II), D. Constantinescu (TSV Berg, Germania, împrumut terminat), Dănăricu, D. Mărgărit (ambii Pandurii, împrumut terminat), D. Băban, P. Niţă (ambii Marcel Băban Jimbolia, împrumut terminat), Peter (LPS Banatul, împrumut terminat)
CS Baloteşti
Sosiri: Cip. Dicu (CS Tunari), G. Ivan (Unirea Tărlungeni), Rontea, E. Nica (ambii Juventus, împrumut), Gojnea (AFC Comprest via Academica Clinceni, împrumut), Dobra (Dunărea Călăraşi), Arapu (Sport Team)
Plecări: Bâtfoi (ASA Tg. Mureş), Păduraru (Inter Petrila), A. Iordache (FC Voluntari II), R. Stănescu (Petrolul 52 Ploieşti)
Unirea Tărlungeni
Sosiri: –
Plecări: I. Popescu (FC Dinamo, împrumut terminat), G. Lazăr (Unirea Slobozia), Zaina (Pandurii), V. Mihai (FC Voluntari, împrumut terminat), Sin (ASA Tg. Mureş), Şt. Niculae (Metaloglobus), R. Nae (FC Dinamo II via FC Voluntari), Burnea (Mioveni), G. Ivan (CS Baloteşti), M. Alecsandru (Agricola Borcea), Manciu, Ciortan, Braga (toţi CS Tunari), Gudea (Concordia Chiajna, împrumut terminat), M. Zamfir (SC Popeşti Leordeni via Dinamo II), Podlesnîi (Olimpic Cetate Râşnov)
Metalul Reşiţa
Sosiri: V. Lupu (ACS Berceni), Vl. Ignat (FC Braşov), Dina, Cr. Munteanu, Oct. Vasile, Fl. Pîrvu (toţi CSM Rm. Vâlcea)
Plecări: Prvulovic (Spvgg 05 Frankfurt-Oberrad, Germania), Bg. Stancu (Dunărea Călăraşi), Ghinga (Sepsi OSK), Jamali (FK Dečić, Muntenegru), Selishta (TuS Erndtebrück, Germania), Căt. Dinu (Olimpic Cetate Râşnov), Cl. Ştefan (CS Podari), Skraparas (AP Eginiakos, Grecia), Chira (CS Tunari), Tassin (Spartak Pleven, Bulgaria), Cr. Ionescu (retras), E. Matei (Urban Titu)
NOTĂ: Pe listele de mai sus figurează doar transferurile care au fost înregistrate la Departamentul Competiţii al FRF, nefiind incluse plecările cu destinaţii necunoscute sau transferurile efectuate, prin intermediul echipelor satelit, la Asociaţiile Judeţene de Fotbal şi neanunţate la Departamentul Competiţii