Echipa de Liga 3 are cinci jucători noi, a prelungit contractele altor cinci, iar la capitolul despărțiri s-au trecut doar trei nume
CSM Ceahlăul Piatra Neamț va intra în cantonament, pe plan local, pe 25 iulie 2022 și antrenorul Florentin Petre a pregătit echipei un program de câte două sau chiar antrenamente pe zi în următoarele două săptămâni.
Partea care îl mulțumește foarte mult pe tehnician este că lotul cu care va intra în cantonament este definitivat în proporție de 95%. Iar pentru asta s-a muncit serios până acum, fără a se schimba foarte mult componența echipei. Au venit la echipă doi fundași, Dudu Drugă (32 ani, fost la Dante Botoșani) și Lucian Acasandrei (26 ani, fost la CS Tunari), doi mijlocași, Daniel Novac (34 ani, fost la Foresta Suceava) și Patrick Petre (25 ani, fost la Minaur Baia Mare) și un atacant, Richardo Mihalache (27 ani, fost la Al-Rustaq din prima ligă din Oman). Capitolul plecări s-a completat până acum cu doar trei nume: mijlocașul Alex Anton (transferat la Politehnica Iași, în Liga 2), fundașul Cristian Jalbă (plecat la SCM Zalău în Liga 3) și mijlocașul Sorin Tăbăcariu, care a plecat de la club la final de contract. CSM Ceahlăul a păstrat un nucle important de jucători prin prelungirea a cinci contracte în cazul următorilor jucători: Alex Barna (portar, 29 ani), Alex Ichim (fundaș, 32 ani), Ionuț Ursu (fundaș, 33 ani), Cătălin Ștefănesc u (mijlocaș, 27 ani), Antonio Agafiței (atacant, 21 ani). De asemenea, Andrei Ghenici a revenit la echipă după împrumutul din primăvară la ACS Hușana Huși.
”Nu s-au făcut mutări numeroase, ci atât cât am avut nevoie. Consider că lotul este în proporție de 95% definitivat. Asta pentru că mai sunt în probe câțiva juniori care au arătat calități și sigur vom opri pe unii dintre ei, așa cum am oprit și din echipa noastră de juniori care a terminat în sezonul precedent pe locul doi în Campionatul Național U19. Cât îi privește pe cei aduși la echipă am ales pe mai multe criterii: valoare, caracter, posturi pe care trebuia să le acoperim. Mă bucur că îi avem sănătoși pe toți, mă bucur că avem condiții de pregătire ca pentru Liga 1 și pentru asta țin să îi mulțumesc domnului Anton Măzărianu și mă bucur că deja toată lumea a înțeles că în acest an trebuie să continuăm ce am început în ianuarie, să fim cu toții mai buni ca până acum pentru a ne îndeplini obiectivele. Trebuie să fim cei mai puternici, cei mai buni, să avem continuitate în prestații bune și în rezultate în jocurile amicale și în oficiale. Am fost crescut și educat să joc numai la victorie, iar echipa mea așa va juca. Așa va juca și Ceahlăul. Vreau să dăm randament foarte bun și îmi doresc să nu pierdem nici un meci”, a declarat antrenorul Florentin Petre.
CSM Ceahlăul are programate patru meciuri amicale până la startul noului campionat. Vineri, 22 iulie, de la ora 17:00, pe Stadionul Ceahlăul din Piatra Neamț va fi duelul cu CS Aerostar Bacău (Liga 3), după care pe 5 august va urma partida cu ACS Foresta Suceava (Liga 3). Va fi apoi o ”dublă” cu CSM Focșani (13 și 20 august), dar sigur va fi și un meci în Cupa României Betano pentru echipa lui Florentin Petre.
Articol de Liviu Mihalcea (Neamț)