Jocul rezultatelor consemnate vineri în debutul penultimei etape a sezonului regular le-a asigurat matematic participarea la baraj liderului seriei 2 şi primelor două clasate din seria 6
Dacia Unirea Brăila nu a avut emoţii în duelul cu Sportul Chiscani, reuşind scorul rundei până acum, cu un categoric 8-1. Echipa pregătită de Florentin Petre a avut patru marcatori, Batchabi, Raphael Stănescu, Vîlceanu şi Duţu, fiecare cu câte o dublă. Calificaţi matematic la baraj, brăilenii nu ştiu încă de pe ce loc vor aborda primul baraj, aşteptând să vadă ce se va întâmpla cu celelalte două echipe de pe podium, Suporter Oţelul Galaţi şi CSM Focşani 2007.
În seria a şasea, eşecul suferit de Sporting Roşiori 2008 în faţa Vediţei Coloneşti M.S. a lămurit problema calificatelor la baraj. Vediţa a urcat pe locul 1 în serie, cu şase puncte peste învinsa de ieri, în timp ce Filiaşiul are patru şi un meci mai puţin jucat.
Tot vineri, seria a patra şi-a lămurit clasamentul final după ce FCSB 2 a obţinut doar o remiză cu FC Voluntari 2 şi nu o mai detrona pe CSA Steaua din fruntea clasamentului până la finalul sezonului regular, urmând a aborda barajul din postura echipei clasate pe locul secund
Iată rezultatele şi marcatorii de vineri:
SERIA 2
ACS Dacia Unirea Brăila – ACS Sportul Chiscani 8-1 (6-0)
Gabby Batchabi (4, 44), Raphael Stănescu (11, 38), Robert Vîlceanu (19, 29), Alexandru Duţu (56, 75) / Valentin Stroe (55)
SERIA 3
Fotbal Club Viitorul Constanţa SA 2 – ACS Recolta Gheorghe Doja 6-0 (3-0)
Răzvan Vîlea (20), Robert Mustacă (23, 90+1), Răzvan Matiş (38 – pen.), Ionuţ Cojocaru (76), Darius Grosu (83)
SERIA 4
SC Fotbal Club FCSB SA 2 – SC FC Voluntari SA 2 1-1 (0-1)
Cătălin Gogor (90+3) / Adrian Ţangulea (44)
CS Baloteşti – AFC Progresul 1944 Spartac 0-2 (0-1)
Mihai Ion (36), Eduard Radu (60)
Fotbal Club Rapid 2 – CS Concordia Chiajna 2 0-1 (0-1)
Ovidiu Marin (31)
SERIA 5
ACS Kids Tâmpa Braşov – CS Blejoi 0-1 (0-0)
Alexandru Mihăilă (50 – aut.)
AFC Odorheiu Secuiesc – ACS Olimpic Cetate Râşnov 3-0 (1-0)
Gabriel Dobre (28 – aut.), Norbert Janos (74), Hunor Szfárli (89)
SERIA 6
Universitatea Craiova 2 – ACS Unirea Bascov 1-2 (0-1)
Ștefan Bană (48) / Cosmin Bucuroiu (26), Leonard Manole (82)
ACS Vediţa Coloneşti M.S. – CS Sporting Roşiori 2008 2-0 (2-0)
Robert Dalu (24), Nicolae Ruţă (39)
CSM Flacăra Moreni – CSO Petrolul Potcoava 1-1 (0-0)
Andrei Iliescu (77) / Marius Neicu (52)
AS FC Pucioasa – CSM Alexandria 0-0
SERIA 7
AFC Hermannstadt 2 – ACS Flacăra Horezu 4-2 (1-2)
Călin Popescu (6), Lucian Buzan (70), Rareş Iaru (79), Adrian Şter (90+3) / Răzvan Dinu (8), Vlăduţ Bălan (21)
ACS Viitorul Şelimbăr – CS Măgura Cisnădie 3-1 (1-0)
Ciprian Natea (44), Daniel Tătar (87), Ioan Cîrloanţă (90+3) / Kenneth Obananaya (90+2)
SERIA 8
ACS Fortuna Becicherecu Mic – CS Şoimii Lipova 1-7 (0-3)
David Periat (66) / David Pop (7), Cristian Gherasim (11), Dragan Paulevici (45), Andrei Gavrilă (45+1), David Ciubăncan (62), Norbert Polgar (76 – pen.), Marcel Bercu (90)
SERIA 9
ACS Sticla Arieşul Turda – AFC Unirea 1924 3-3 (2-2)
Florin Dan (3 – pen., 15), David Ciurcui (75) / Daniel Lupşan (29), Răzvan Fetiţa (40), Ciprian Selagea (87 – pen.)
CSM Avântul Reghin – CS Ocna Mureş 5-4 (3-1)
Vlad Bujor (21, 30, 64), Karoly Harko (33), Florin Truţă (75) / Alexandru Cioară (12, 46), Marcel Domşa (55), Răzvan Frenţiu (74)
Rezultatele şi marcatorii etapelor disputate în noul sezon: ETAPA 1 | ETAPA 2 | ETAPA 3 | ETAPA 4 | ETAPA 5 | ETAPA 6 | ETAPA 7 | ETAPA 8 | ETAPA 9 | ETAPA 10 | ETAPA 11 | ETAPA 12 | ETAPA 13 | ETAPA 14 | ETAPA 15 | ETAPA 16
Articol scris de Mihai ANDRIEŞ