Singura echipă braşoveană de Liga 3, AFC Hărman, porneşte la drum în noul an cu dorinţa de a şterge impresia negativă lăsată pe parcursul turului de campionat şi să scape de ultima poziţie a clasamentului. Astfel, conducerea micuţei grupări de lângă Braşov a făcut eforturi pentru întărirea lotului, urmând a avea nu mai puţin de 12 jucători noi la reunirea care va avea loc pe 20 ianuarie.

Numele noi care vor fi prezente la primul antrenament sunt David Diners (de la echipa de juniori), Alexandru Ilaşi (FC Zagon), Florin Beşa, Vali Ion (ambii FC Panciu), Liviu Dârstar (revenit după o accidentare), Ioan Raul (Sepsi Sfântu Gheorghe), Marius Ioniţă (Dinamo 2), Ştefan Lupu (Oţelul Galaţi), Alex Bodean (liber de contract), dar şi trei jucători cu state vechi în Liga 1.

Cei trei sunt Ovidiu Stoianof (transferat de la Sepsi Sfântu Gheorghe, fost la Universitatea Craiova), Sergiu Brujan (transferat de la FC Zagon, fost la Rapid Bucureşti, FC Braşov, Oţelul Galaţi şi Ceahlăul Piatra Neamţ) şi Claudiu Ionescu, tehnicianul urmând a se băga la joc şi a-şi ajuta astfel elevii şi din teren.

Hărmănenii mai sunt în discuţii cu un portar-junior de la UTA Bătrâna Doamnă şi unul de la Pandurii Târgu Jiu, trei jucători de la juniorii lui FC Braşov şi încă unul de la FC Lanuri. Totodată, echipa condusă de Marius Stoichiţă s-a despărţit de Alin Damian (plecat la Unirea Tărlungeni), David Stamatin (FC Cernat, Liga 4 Covasna), Bogdan Popică, Ionuţ Cherciu, George Dulgheru, Mihai Csere, Ionuţ Mihalache şi Vlad Căprariu.

După reunirea care va avea loc miercurea viitoare, fotbaliştii antrenaţi de Claudiu Ionescu şi Ionuţ Mitroi vor avea parte de două jocuri amicale, pe 23 ianuarie în compania Unirii Tărlungeni (ora 11:00), respectiv în jurul datei de 27 ianuarie, cu adversar necunsocut încă.

”Ne propunem ca la acest început de an, cu o pregătire foarte bună de iarnă în cantonamentul de la Borsec, din perioada 29 ianuarie 4 februarie să ştergem impresia negativă lăsată la sfârşit de an 2015 şi să ne impunem în această grea serie de liga a treia, cu rezultate bune care să atragă din nou suporterii la stadion”, au spus conducătorii hărmăneni.

21.12.1993 este data primului meci la seniori al lui Brujan care a evoluat pentru FC Braşov, în meciul cu FC Steaua, scor 0-2

151 de meciuri are Brujan în Liga I, mijlocaşul urmând a împlini 40 de ani pe 14 martie anul curent

IULIAN CUIBAR (BRAŞOV)