Nemțenii au anunțat noul antrenor pe 8 noiembrie, la o zi după despărțirea de Florentin Petre. Cristian Pustai a fost numit antrenor principal la CSM Ceahlăul Piatra Neamț, mandatul său fiind valabil până pe 30 iunie 2023.
Tehnicianul a acceptat oferta clubului de Liga 3 a cărui obiectiv a rămas promovarea în eșalonul superior în vara anului viitor. Cristian Pustai l-a înlocuit pe Florentin Petre pe banca tehnică a nemțenilor, după ce acesta din urmă și conducerea clubului au reziliat contractul pe cale amiabilă. Petre a preluat pe CSM Ceahlăul în ianuarie 2022 și ar fi încheiat înțelegerea în vara anului viitor.
Pentru Cristian Pustai, formația de Liga 3 din Piatra Neamț este a zecea din carieră. Originar din Mediaș, Cristian Pustai a făcut primii pași ca antrenor la Chimica Tîrnăveni (2000), după care a trecut la Gaz Metan Mediaș, la echipa de tineret din 2003 până în 2007. Din 2007 a făcut pasul spre echipa de seniori a aceluiași club medieșean, la care a lucrat până în 2013. Mai apoi, Cristian Pustai a fost responsabil cu pregătirea echipelor Pandurii Târgu Jiu, ASA Târgu Mureș, Rapid București, FC Botoșani, după care s-a întors la Gaz Metan Mediaș, de unde a plecat la Dunărea Călărași, pentru ca ultima dată să fie la Gloria Buzău.
Articol de Liviu Mihalcea (NEAMȚ)