După ce ACSO Filiaşi a terminat turul campionatului pe locul 14 în seria a patra, la cinci puncte de primul loc care poate asigura salvarea de la retrogradare, conducerea clubului a decis să ia măsuri pentru a redresa corabia aflată în derivă.
Astfel, ultimele zile ale anului au adus un nou antrenor pe banca tehnică a echipei, după ce s-a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a înţelegerii cu Gigi Ciurea. Înlocuitorul său a fost ales Nicolae Constantin, fostul jucător al formațiilor Rapid, Petrolul Ploiești, Astra și FC Brașov, care a împlinit pe 9 decembrie 46 de ani. Ca antrenor, acesta a fost secundul lui Daniel Isăilă la naționala Under 21 a României, apoi la ASA 2013 Târgu Mureș. A fost și secundul lui Răzvan Lucescu, dar și al lui Octavian Grigore, la Petrolul Ploiești.
“Antrenorul cu care vom ataca returul campionatului este Nicolae Constantin. Este un tehnician care a făcut parte din staff-ul lui Isăilă, numai că nu a plecat în Arabia Saudită cu acesta pentru că este înscris la cursurile pentru licența Pro UEFA. Ne punem speranțele în el. Obiectivul nostru este rămânerea în Liga 3”, a explicat Florin Spânu, preşedintele clubului doljean.
Au adus jucători din eşalonul secund
La nivel de lot, oficialii Filiaşului au anunţat că s-a renunţat la serviciile lui Kovari, Moț, Eduard Pătrașcu și Gherghina, în timp ce Sabin Lupu (ex-ASU Poli Timișoara), Dina (LPS Cetate), Poiană (CSM Reşiţa), Jianu (Gilortul) şi Luică (U Craiova 1948 SA, împrumut) sunt principalele noutăţi la nivel de lot.
“Mai sunt jucători de venit. În perioada următoare sper să rezolv şi problema atacului, pentru că sunt foarte interesat de două vârfuri de calitate”, a punctat Florin Spânu.
CSO Filiaşi va debuta în campionat pe 7 martie cu un joc pe teren propriu împotriva formaţiei gorjene Gilortul Târgu Cărbuneşti.
Cantonament de o săptămână în Serbia
Până atunci, programul de pregătire al doljenilor va include cinci meciuri amicale şi un cantonament de iarnă în Serbia. Astfel, echipa din Filiaşi va asuda în perioada 7-14 februarie la Donji Milanovac, unde va beneficia de condiţii excelente de pregătire şi refacere.
Noua echipă a lui Nae Constantin are deja stabilite următoarele jocuri de verificare:
– 25 ianuarie: Pandurii (locul 19 în Liga 2 Casa Pariurilor), la Târgu Jiu;
– 1 februarie: Vulturii Fărcășești (locul 3 în Liga a IV-a – Gorj);
– 7 februarie: Sporting Roșiori (locul 16 în Liga 3, seria 3), la Filiaşi;
– 26 februarie: Vedița Colonești (locul 6 în Liga 3, seria 3), la Bradu;
– 29 februarie: CSM Slatina (locul 2 în Liga 3, seria 3), la Filiași sau la Slatina, pe sintetic, dacă vremea este rea.
Articol scris de Alexandru VÎRTOSU